Între barca pe valuri şi democraţia cu şapcă

Surprinzătoare, curajoasă, proaspătă a fost în destule privinţe evoluţia lui Crin Antonescu.

«Hehei, unul e Galibardi: om, o dată şi jumătate!» (Caragiale)

Finala „prezidenţialelor" este aceea prefigurată cu câteva săptămâni în urmă. Vom primi cât de curând un răspuns, probabil fără focoase atomice, privind vehementa acuzaţie de fraudă invocată de Crin Antonescu. Cine sunt câştigătorii şi perdanţii acestui scrutin?

Mult sub estimările cele mai pesimiste s-a situat Sorin Oprescu, ai cărui consultanţi din umbră au contat cu siguranţă pe efectele unei campanii hipermediatizate. N-a fost aşa, dl Oprescu bălăcindu-se în bazinul său bucureştean, îmbărbătat de câţiva din refulaţii PSD-lui dlui Iliescu.

Atrofierea musculaturii dlui Oprescu va fi avut şi o altă cauză, acesta mai degrabă mimând confruntarea pentru Cotroceni, deoarece gânduri nemărturisite îl atrăgeau către adevăratul său proiect politic: ar fi vorba de plasarea dlui Oprescu în fruntea unui nou partid de stânga, anume la stânga PSD, cu o doctrină pliată direct pe ideologia marxistă. Cum în Germania partidul „Die Linke" - o îmbulzeală de nostalgici sau chiar foşti membri ai partidului communist - a câştigat la alegerile din toamnă 11,9% din sufragii, crescând cu 40% de la o legislatură la alta, de ce n-ar fi similar cadorisiţi şi comuniştii noştri? Logistica e pregătită şi în spatele acestei construcţii comunisto-securistice s-ar afla gârla financiară a lui Aurelian Bondrea.

Surprinzătoare, curajoasă, proaspătă a fost în destule privinţe evoluţia lui Crin Antonescu. A depăşit scorul partidului, a scos la vot multă tinerime, a dovedit că se poate visa şi altfel la Cotroceni. Vorbim deja de un competitor politic format, impunător şi cu şanse ferme pentru alt scrutin. A avut momente când i-a dominat categoric pe dnii Băsescu şi Geoană.

Aşa cum am scris cu săptămâni în urmă, dl Antonescu a îmbrăcat foarte târziu cămaşa de prezidenţiabil. A ars apoi etape, criza de timp l-a aruncat în corzi, s-a precipitat şi a încercat pe final de campanie să recupeze timpii pierduţi. N-am simţit în spatele candidaturii dlui Antonescu un staf prea inspirat şi eficient. A fost prea multă improvizaţie într-o campanie unde s-a mizat excesiv pe prezenţa de spirit, uneori strălucitoare, a unui candidat al cărui potenţial merita mai mult.

Mircea Geoană a părut în schimb sclavul consultanţilor săi electorali. A prestat în dicteu automat, adeseori rigid în reacţii şi crispat de apariţia unor lecţii pentru care nu-l pregătise acasă echipa de meditatori.

A oscilat între prestaţii bune şi altele, ezitante şi marcate de o lipsă de spontaneitate care s-ar putea transforma în handicapul cel mai sever în înfruntarea lui Traian Băsescu. În grafic pentru câştigarea turnirului prezidenţial. Totul va depinde în primul rand de maleabilitatea sa în absorbţia strategiei de după primul tur.

Vor conta însă enorm şi nuanţele distanţării sale de câteva figuri din PSD (dnii Iliescu, Năstase, Hrebenciuc, Vanghelie). Asociat cu prezentul, dar mai ales cu trecutul acestora, dl Geoană ar putea eşua catastrofic, pierzând atât Cotroceniul, cât şi poziţia actuală în propriul partid.

Traian Băsescu a făcut încă o demonstraţie de forţă, punând în mişcare formidabilele sale abilităţi de politician. Joc calculat, bună armonizare cu indicaţiile stafului. A dat uneori impresia unei atipice vlăguiri, cedând teren în situaţii al căror disconfort l-a resimţit somatic şi gestual, ca pe un upercut în ficat.

Câştigător pe cartea populismului şi a unor proiecte politice, sociale şi civice incontinente şi susţinute mai mult prin culoare verbală, dl Băsescu va trudi din greu în următoarele două săptămâni: va veni scadenţa reîmprietenirii sale cu un electorat pe care l-a înfuriat metodic, hărţuindu-i liderii şi supunându-l unor tratamente umilitoare.