Vom fi politici sau nu vom fi deloc

Suntem aici: 4 milioane de votanţi ai stângii au luat ostatici 18 milioane de români cu drept de vot. Nu e o istorie nouă. Cum am ajuns însă în acelaşi loc din care am plecat după 22 de ani de "evoluţie" politică? Răspunsul e simplu: electoratul dreptei a evoluat cu mult mai repede decât partidele dreptei. E fals să spunem "în România nu există dreapta". Ar trebui, mai degrabă, să înţelegem că nu avem partide de dreapta.

Din interior lucrurile se văd cu totul altfel. Nici apatia militanţilor, nici pasivitatea unora, nici narcisismul altora,  n-au fost surprize greu de digerat. E drept, cu o lună în urmă n-aş fi crezut că unele din personajele aproape mitice ale dreptei sunt atât de goale în interior. Şocul real a fost însă în altă parte: în adversitatea înverşunată a suporterilor tradiţionali ai dreptei. Un mediu pe care-l cunosc foarte bine pentru că am fost parte din el până acum un an. Blogurile dreptei au atacat în valuri liderii PDL-ului şi, mai apoi, ai ARD-ului. Mărturisesc că pentru mine, obsesia asta de a demola pe Blaga a fost extrem de frustrantă. Cu atât mai mult cu cât mi-a fost clar, foarte repede, că fără Blaga ARD-ul nu s-ar fi creat, iar PDL-ul risca să sucombe încă din timpul alegerilor locale.

Dincolo de frustrare şi de amiciţii deteriorate iremediabil, stă totuşi un adevăr: simpatizanţii dreptei care au atacat sinucigaş dreapta au un motiv foarte bun pentru asta. Pornirea lor nu e iraţională, nu e motivată exclusiv de antipatii personale. E motivată de o dezamăgire insuportabilă: după 22 de ani dreapta noastră politică nu  şi-a găsit o doctrină în care să creadă şi care să fie temelia construcţiei sale politice. Deşi cel mai reformat partid din România, PDL-ul nu şi-a găsit nici vocea şi nici noii lideri. Deşi nu mai e nimic fesenist în el, în timp ce în PSD totul tinde să devină fesenist, PDL rămâne un partid cu idei politice puţine şi timide. PDL, deşi progresist în esenţă, continuă să practice un limbaj de lemn irelevant pentru simpatizanţi. Să spunem lucrurilor pe nume: dezamăgiţii au dreptate.

PDL, Boc şi Băsescu au merite uriaşe în modernizarea României. În plus, au ţinut criza sub control. Dar la fel de adevărat e că după 8 ani, marele proiect al dreptei care ar trebui să fie captarea celor care muncesc şi produc valoare în România sub steagul unui partid al dreptei adevărate, a eşuat. Lupta împotriva statului obez şi chinuitor n-a trecut de stadiul metaforelor de discurs. ANAF a rămas o instituţie anacronică şi toxică pentru mediul de afaceri, Ministerul de Finanţe e în continuare ostatecul nemuritorului Gherghina, birocraţia aplicată ca o pedeapsă antreprenorilor e în continuare nimicitoare. Aşa se face că din cei 60% absenţi de la vot, majoritatea sunt ceea ce ar fi trebuit să fie astăzi votanţii dreptei.

În realitate, dreapta "de pe bloguri" e purtătorul de cuvânt al acestei semnificative părţi a societăţii româneşti care pune ţara în mişcare şi a ajuns scârbită iremediabil de politică. Sunt acolo şi proprietari de restaurante şi taximetrişti, şi proprietari de magazine şi de mici companii de manufactură. Şi fermieri şi doctori. Cei care plătesc grosul taxelor din care se formează bugetul de stat. Cei care acum nu mai vor să audă de politică şi partide.

Asta e situaţia în momentul de azi când USL va lua peste 50% şi ARD undeva pe la 22-23%. Dincolo de obsesia asupra numelui viitorului prim ministru, e important să înţelegem ce va conta cu adevărat în perioada următoare. Există o veste foarte proastă şi una bună:

1. Vestea proastă e că USL are un program anti-naţional şi antidemocratic, fiind, în acelaşi timp, profund incompetentă în materie de guvernare. USL e o coaliţie de hiene flămânde care nu au decât un obiectiv: să se ghiftuiască cu orice preţ. USL, deşi mulţi dintre cei care i-au votat nu realizează asta, e coaliţia monstruoasă a fostei nomenclaturi şi a fostei securităţi, cei pentru care democratizarea României e echivalentă cu moartea afacerilor proprii, cu exitul definitiv de la putere. Din cauza agendei lor reale 2013 riscă să fie un an de coşmar pentru români. Şi chiar anul în care începe un declin greu de anticipat ca durată.

2. Un scor peste 20% al ARD-ului e exact ce trebuie pentru un proces de reformă internă a dreptei amânat în ultimii 8 ani în numele guvernării şi interesului naţional. PDL nu e extinct, cum l-ar vrea Năstase, dar nici nu va guverna, cum ar vrea proprii clienţi. Numai bine.

Două veşti care merită nuanţate pentru că în ele stă apariţia unei drepte veritabile.

Mai întâi despre USL: deşi mi-e frică de ce poate urma, convingerea mea e că avem nevoie de catastrofa guvernării USL. Pentru două motive care sunt, în esenţă, unul singur. 

Primul e că de prea multe ori sistemul nostru politic, fundamental instabil, a amestecat binele cu răul în numele interesului naţional. Povestea începe de la faimoasa soluţie imorală din 2004.  În numele interesului naţional PDL a guvernat cu PSD, ceva mai târziu. Şi tot în numele interesului naţional PDL a guvernat cu aripa sinistră a PSD, UNPR. Rezultatul? O imagine dezastruoasă şi imposibilitatea unei reforme interne de substanţă pentru PDL. PDL nu a guvernat singur în cei 8 ani, dar pare că a fost permanent singur la putere. În timp ce USL e de 7 luni la putere şi dă impresia că e în opoziţie. Puţină claritate în asumarea rolurilor nu poate să strice.

Al doilea e că sistemul nostru de coaliţii a permis agregatului nociv dintre nomenclatură şi securitate, cel care a fost la originea loviturii de stat din 89 şi care acum e promovat de odraslele "democratice" de felul lui Şova, Ponta şi Norica, să se strecoare prin istorie şi să-şi mascheze adevărata agendă antidemocratică. Asta a împiedicat o veritabilă vindecare de trecut, în asemenea hal încât în 2012 trustul media al trezorierului lui Ceauşescu, Dan Voiculescu, e actorul principal de pe piaţa media, e mlaştina morală care naşte vedete şi modele precum Gâdea şi Badea şi artizanul unei fioroase campanii de dezinformare şi intoxicare. Dacă stăm să privim cu atenţie, Voiculescu e puternic astăzi pentru că niciodată nu a fost forţat să-şi asume puterea. A stat permanent pe margine, profitând de conjuncturi şi de jocul coaliţiilor. A făcut, cum se spune, afaceri cu banii altora, niciodată n-a decontat nimic. A devenit o maladie cronică pentru că n-a fost niciodată tratată frontal, de teama complicaţiilor.

Aşadar, un USL care guvernează singur e o catastrofă sigură dar şi o necesitate pentru lămurirea deplină a electoratului.

Cât despre PDL şi alte partide ale dreptei, acum va fi timp să ne regăsim adevăratul electorat. Nu cu promisiuni şi discursuri goale ci cu dialog. Nu mă îndoiesc că sinistra majoritate uselistă va stimula simpatizanţii dreptei să caute un umăr pe care să plângă. Vor avea destule motive de depresie. Unul din puţinele lucruri bune pe care o guvernare USL le poate face e să redeştepte în românii scârbiţi de politică interesul pentru ea.

De asta PDL are şansa unică de a fi primul partid care iese din epoca confuziei post-decembriste, primul partid construit în jurul unor idei, articulat în jurul unei doctrine. Primul partid care înainte de a face afaceri, face politică. Realitatea e că dacă nu vom reuşi să facem politică, vom înceta să existăm. Nu ca partid ci ca naţiune.  

Am ajuns unde suntem pentru că am ignorat prea mult timp forţa ideilor şi am fost prea mult fascinaţi de puterea banilor. Rezultatul din seara asta anunţă o epocă nouă. Una în care vom fi politici sau nu vom fi deloc.