Victor Ponta: „Raportul MCV va conţine critici, dar nu la adresa Guvernului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ponta se aşteaptă ca în raportul MCV să nu apară critici la adresa Guvernului FOTO Mediafax
Ponta se aşteaptă ca în raportul MCV să nu apară critici la adresa Guvernului FOTO Mediafax

Premierul Victor Ponta a explicat, marţi, că se aşteaptă ca raportul MCV să conţină şi critici şi aprecieri negative, însă nu la adresa Guvernului, întrucât instituţia pe care o conduce a îndeplinit cele unsprezece puncte discutate cu preşedintele Barroso în vară.

„Cel mai probabil vor fi critici legate de activitatea altor instituţii (în raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare), dar eu am vrut chiar de azi să fie foarte clar că ceea ce ţine de Guvern noi am făcut. Anticipez că vor fi şi critici, dar eu răspund de activitatea Guvernului. Au fost 11 puncte foarte concrete pe care le-am angajat ca prim-ministru şi pe toate cele 11 le-am îndeplinit”, a explicat Ponta.

Prim-ministrul Ponta a arătat că Guvernul a publicat punctul său de vedere, care reprezintă practic un raport public, referitor la cele unsprezece puncte care au fost discutate cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso anul trecut în vară.

„Eu vorbesc de ceea ce e în sarcina Guvernului, iar decizia mea politică – mâine vedem şi Raportul Comisiei – ca prim-ministru, este ca Guvernul să continue toate eforturile pentru a îmbunătăţi acele puncte care ţin de Guvern. Că între timp apar probleme la alte instituţii ale statului, e altceva. Dacă vorbim de CSM, de exemplu, am spus foarte clar că acolo Guvernul nu are nicio legătură”, a precizat Ponta.

Premierul a făcut aceste declaraţii în contextul în care, miercuri, Comisia Europeană va publica raportul despre evoluţiile MCV. Ponta a mai spus că va efectua o vizită de lucru la Bruxelles săptămâna viitoare, în cadrul căreia se va întâlni cu preşedintele Barroso căruia îi va explica încă o dată că Guvernul şi-a respectat promisiunile.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite