Nici acolo nu este admisibil ca oamenii să fie trataţi drept şobolani, să se distingă «echipe de cetăţeni cu venin», să se vorbească despre preşedintele României drept «omul cu geacă roşie».

Nu putem asista neputincioşi cum PSD împarte populaţia în două categorii ireconciliabile. Nu putem admite ca România să fie frântă în două când cetăţenii acestei ţări suferă aceeaşi dramă a viitorului confiscat de interesele unor oligarhi ai statului post-decembrist. Nu putem tolera ca liantul între diversele opţiuni politice, asigurat de interesele naţionale, să fie atacat fără scrupule. Liderii coaliţiei de guvernare au optat pentru o politică a riscului în scopul de a prelua un control cât mai larg al instituţiilor statului, indiferenţi la angajamentele internaţionale şi efectele pe termen lung asupra societăţii româneşti. Premiza că aceşti lideri aveau un proiect mai bun pentru ţară a fost repede contrazisă de fapte. Chiar dacă resetăm contorul la zero în iunie 2016, când PSD câştigă alegerile locale, nu ajungem la concluzia că situaţia s-a ameliorat, nici măcar pe linia administraţiei locale, unde PSD a deţinut toate pârghiile puterii. Dimpotrivă, putem spune că s-au făcut paşi înapoi.

Cum poate un partid social-democrat să-i convingă pe cetăţenii cu venituri modeste că este preocupat de soarta lor când proiectele legislative promovate au vizat în primul rând pensiile speciale ale parlamentarilor, demnitarilor şi acum ale primarilor?! Realitatea politică e simplă: românii în ansamblu îşi pierd resursele financiare şi umane pentru că lipsesc proiectele naţionale, iar baronii politicii româneşti continuă să gestioneze fondurile publice în favoarea propriilor averi. E singurul lor proiect, îmbrăcat în cuvinte de propagandă grupate în jurul câtorva teme menite să ne dezbine.

În primul rând, Liviu Dragnea vrea să ne despartă în două tabere care să se înfrunte în bătălia pentru legitimitate politică. Domnia sa ar reprezenta statul legitim, liber ales, în timp ce «statul paralel» îi împiedică partidul să guverneze. Nu ştim exact cum funcţionează acest stat paralel şi cine îi sunt reprezentanţii, dar din discursurile diverşilor lideri PSD şi ALDE devine tot mai clar că preşedintele Iohannis este tratat drept un exponent al său. Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu încearcă să ne determine să uităm simpla statistică electorală. Preşedintele actual a fost ales de 6,3 milioane de cetăţeni şi are un rol politic central în statul român, definit de Constituţie. Partidul PSD a obţinut 3,2 milioane de voturi la alegerile din decembrie 2016 şi s-a aliat cu un partid, pe punctul să nu intre în Parlament. Împreună au format o majoritate parlamentară care conduce guvernul României, într-o situaţie clasică de coabitare politică, cum s-a întâmplat de multe ori în Franţa. Nimeni nu a împiedicat echipa executivă PSD-ALDE să guverneze. Au fost manifestaţii de protest, au fost critici, dar nici o moţiune nu a trecut în parlament din partea opoziţiei, iar cererea de demisie a premierului Viorica Dăncilă, lansată recent de preşedinte, nu are efecte practice. E adevărat că Liviu Dragnea este la al treilea premier într-un an, dar prin propria sa decizie. Deocamdată nu a convins pe nimeni că şefii de guvern pe care i-a numit au trecut de partea «statului paralel», ci mai degrabă au părut vinovaţi de a nu-i fi respectat destul supremaţia de lider absolut.

A doua temă de propagandă PSD-ALDE este cea a fricii: «Traversăm o dictatură a minorităţii. Libertatea este în pericol în România. Oricine poate fi urmărit penal pe nedrept. Oricine poate fi ascultat la telefon». Dacă teroarea justiţiară ar fi reală, am fi asistat, poate, la o transparentizare evidentă a cheltuirii banilor publici. Nu este ceea ce reiese din analizele cele mai simple ale sistemului de achiziţii publice, din care apar mari îndoieli cu privire la desfăşurarea corectă a proceselor de atribuire a contractelor publice. Pe de altă parte, trebuie să admitem că deficienţele punctuale din sistemul judiciar există şi trebuie corectate, fără a renunţa însă la obiectivul de a lupta împotriva corupţiei, un fenomen grav care împiedică dezvoltarea României. Este iresponsabil din partea unor lideri politici de a promova un «discurs al fricii», în orice situaţie, cu atât mai mult cu cât deţin majoritatea în parlament şi conduc guvernul.

Societatea civilă trebuie să arate că e mai matură decât vechea clasă politică. Românii care au capacitatea de analiză a falsului politic au şi responsabilitatea de a comunica în cercuri largi ideile lor civice. Trebuie să reclădim o reţea societală solidă şi acesta este un efort de zi cu zi. Să începem prin a vorbi şi a-i asculta pe oamenii care au venit sâmbătă la miting. Pentru noi, ei nu sunt «ceilalţi».