Vasile Blaga: „Nu pot să nu văd că anumiţi colegi din partid atacă PDL folosind limbajul USL“

Vasile Blaga: „Nu pot să nu văd că anumiţi colegi din partid
atacă PDL folosind limbajul USL“

Vasile Blaga şi-a acuzat adversarii din PDL că denigrează partidul FOTO Adevărul

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că nu există o listă prealabilă de excluderi din partid, dar a subliniat că nu poate să nu vadă că anumiţi colegi de-ai săi atacă PDL folosind aceeaşi retorică ca şi USL-ul.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Vom discuta lucrurile şi la ce concluzie vom ajunge nu pot să vă spun de pe acum şi pe cine vom discuta“, a afirmat Blaga, într-o conferinţă de presă.
„Eu nu pot să nu văd în acelaşi timp că anumiţi colegi din partid îl atacă, folosind aceeaşi retorică ca şi USL-ul. Niciodată nu m-am opus criticilor din partid, dar aici deja este vorba de denigrare. Criticile sunt binevenite, deşi noi avem şi un program politic care vorbeşte de principiul celor trei D, iar Blaga, ca preşedinte al partidului, este primul obligat să îl respecte: Discuţii, Decizie, Disciplină, şi avem şi un statut care, la primul punct, spune că toate discuţiile se poartă în interiorul şi exteriorul partidului până se iau decizii, iar după aceea nu se mai discută. Deci şi statut, şi program politic, avem şi cod etic“, a afirmat preşedintele PDL.


Acesta a adăugat că „asta nu înseamnă că avem o listă faţă de unul sau de altul“. „Nu avem nicio listă, dar şi eu observ că, în loc să atace USL-ul, au aceeaşi poziţie unii dintre ei cu USL-ul, chiar cu PSD-ul. Spun exact acelaşi lucru ca şi Ponta: PDL nu face opoziţie. (...). Facem opoziţie şi venim şi cu soluţii pentru că asta ne cer cetăţenii“, a susţinut Blaga.


El a spus că ştie că au fost anumite timpuri când „ăştia trei trebuie să fie pe lista de europarlamentari că aşa trebuie şi aşa mai departe“, dar că lucrurile acestea, cel puţin cât este preşedinte, nu vor funcţiona în interiorul PDL.
„O să discutăm, nu există nicio listă prealabilă. (...). Vedeţi, eu nu am văzut niciun atac al PSD-ului la Mişcarea Populară sau al Mişcării Populare la PSD. Toţi ne atacă pe noi. E o foarte bună convieţuire aici, o bună coabitare din acest punct de vedere. Deci, vom discuta lucrurile şi la ce concluzie vom ajunge nu pot să vă spun de pe acum şi pe cine vom discuta. Spune un Albă ca Zăpada de la Cotroceni că liderii slabi dau afară oameni. Păi eu l-am dat afară pe Albă ca Zăpada din consilier de la Cotroceni sau şeful domniei sale? Eu am spus în primăvara anului trecut că un minut dacă aş fi fost preşedinte de partid, un minut, nu rămânea Cristian Preda în partid sau şeful domniei sale?“, a spus Blaga care a adăugat că îi pare rău de fiecare coleg care părăseşte partidul sau care are această intenţie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările