USR a atacat la CCR modificările aduse la Legea cadastrului, iniţiativă a Coaliţiei. Ce prevede lege şi care sunt argumentele constestării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea Constituţională, condusă de Valer Dorneanu încă două luni, are ultimul cuvânt de spus FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Curtea Constituţională, condusă de Valer Dorneanu încă două luni, are ultimul cuvânt de spus FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

USR anunţă că a depus sesizare la CCR cu privire la modificările aduse de Parlament Legii cadastrului care ar duce la probleme în ceea ce priveşte dreptul de proprietate. Potrivit USR, ambiguitatea textului ar putea duce la situaţii în care persoana care figurează în registrul agricol chiar şi o zi, fără să aibă un drept de proprietate asupra terenurilor, devine proprietar.

„Prin modificările aduse, e suficient, practic, să plăteşti impozitul pentru anul 2022 pentru imobilul altuia, figurezi în registrul agricol - practicile în acest sens în mediul rural fiind frecvente - şi devii latifundiar. În aceste condiţii, cei care sunt adevăraţii proprietari rămân peste noapte fără terenuri. De ce? Pentru că aşa au votat PSD, PNL şi UDMR. După ani de litigii, după ani în decursul cărora s-a încercat să se facă dreptate românilor faţă de naţionalizările abuzive din perioada comunistă, avem acum de-a face cu o expropriere de drept privat”, a declarat deputata USR Oana Murariu, deputat din Comisia juridică..

Într-un proiect „necesar şi util”, coaliţia PSD-PNL-UDMR a strecurat o prevedere prin care „batjocoreşte dreptul de proprietate al românilor”, mai afirmă USR.  Mai precis, este vorba de forma modificată a art. 41 alin. 10, potrivit căreia „terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, se înscriu în cartea funciară, în lipsa actelor de proprietate şi se intabulează dreptul de proprietate asupra acestora în favoarea actualilor deţinători ai construcţiilor, în baza certificatului prin care se atestă că imobilul este înregistrat în registrul agricol, eliberat de unitatea administrativteritorială în raza căreia este amplasat imobilul şi a documentaţiei cadastrale”.

„Dreptul de proprietate, garantat de Constituţie, ajunge astfel să fie pus în pericol din cauza modalităţii defectuoase de redactare a textului, care nu este explicit, ci lasă loc la interpretări ce se pot dovedi dezastruoase pentru proprietari.  USR consideră că nu este admisibil să se ascundă în spatele unor proiecte tehnice încălcări atât de flagrante ale unui drept pentru care românii au pus dintotdeauna un accent deosebit - dreptul de proprietate”, transmite USR. 

Potrivit contestatarilor, proiectul a fost adoptat fără respectarea tuturor formalităţilor impuse de lege, neavând precizată clar sursa de finanţare pentru cheltuielile pe care aplicarea sa le implică, iar acest lucru este neconstituţional, potrivit unor decizii anterioare ale CCR referitoare la procesul legislativ.

Ce prevede legea

Legea a trecut de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 219 voturi „pentru”, 53 „contra” şi 11 abţineri.

Principalele prevederi ale legii se referă la asigurarea de personal pentru a putea face munca de cadastrare. „Agenţia Naţională şi instituţiile subordonate pot angaja personal cu contract de muncă pe perioadă determinată, cu finanţare din venituri proprii. Salarizarea personalului angajat cu contract de muncă pe perioadă determinată se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din Agenţia Naţională sau unităţile subordonate, după caz”, prevede unul dintre amendamente. 

De asemena, mai multe prevederi sunt legate la modul cum are loc asumarea fondurilor pentru operaţiunea de cadastrare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite