Un nou război în PSD. Ciolacu nu-l vrea pe Şerban Nicolae preşedinte al Senatului

Un nou război în PSD. Ciolacu nu-l
vrea pe Şerban Nicolae preşedinte al Senatului

Şerban Nicole şi Marcel Ciolacu nu fac echipă

Liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu încearcă să blocheze candidatura lui Şerban Nicolae, unul dintre măcelarii legilor Justiţiei, la şefia Senatului. Marcel Ciolacu îi preferă pe senatorii Radu Oprea şi Titus Corlăţean pentru a doua funcţie în stat, susţin surse politice pentru Adevărul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şerban Nicolae a fost ales de grupul senatorilor PSD să candideze pentru şefia Senatului, funcţie rămasă liberă după ce Curtea Constituţională (CCR) l-a dat jos pe Teodor Meleşcanu. Însă Şerban Nicolae nu este susţinut de şeful său de partid, Marcel Ciolacu. Surse social-democrate au explicat pentru „Adevărul“ că Ciolacu a încercat să blocheze alegerea lui Şerban Nicolae în grupul senatorial, însă planul a eşuat. În competiţia internă din PSD pentru a doua funcţie în stat au concurat trei senatori: Şerban Nicolae, Radu Oprea (fost ministru pentru mediul de afaceri) şi Titus Corlăţean (actualul preşedinte interimar al Senatului). „Marcel Ciolacu şi Claudiu Manda l-au susţinut pe Radu Oprea. Problema a fost că Paul Stănescu, care face parte tot din tabăra Ciolacu-Manda, l-a susţinut, surprinzător, pe Titus Corlăţean, care nu a intrat nici măcar în turul doi. Corlăţean nu are deloc susţinere în partid. A obţinut câteva voturi strict pe baza telefoanelor date de Paul Stănescu cu o seară înainte“, susţin sursele citate.

Aşadar, în finala internă au intrat Şerban Nicolae şi Radu Oprea. A câştigat primul, cu 35 de voturi favorabile, în timp ce rivalul său a primit doar 26. „Adevărul e că Şerban Nicolae are o relaţie foarte bună cu senatorii PSD. Era greu să-l bată cineva, chiar şi susţinut de Ciolacu. Grupul PSD de la Senat e gruparea conservatoare a partidului“, explică unul dintre parlamentarii PSD pentru „Adevărul“. „Vă dati seama că am fost liderul grupului trei ani şi jumătate. Tot ceea ce am decis la grup s-a respectat cât se poate de onest şi de bună-credinţă“, a spus Şerban Nicolae după votul intern. În toamnă, Şerban Nicolae a fost înlocuit cu anonimul Radu Preda în funcţia de lider de grup, la dorinţa Vioricăi Dăncilă,  cu scopul de mai spăla din imaginea partidului înainte de prezidenţiale. 

Strategia lui Ciolacu

Acum, încercând să blocheze nominalizarea lui Şerban Nicolae pentru şefia Senatului,  liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că orice propunere pentru o funcţie de conducere trebuie validată de Comitetul Executiv (CEX) al PSD.  „Am luat act de votul colegilor din Senat. Conform statutului, trebuie validat în Comitetul Executiv. E o procedură pe care am urmat-o mereu. Primul vot se dă în grupul parlamentar, pe urmă toate funcţiile se validează în CEX“, a spus Ciolacu. Într-adevăr, conform statutului PSD, CEX-ul validează candidaţii pentru funcţiile de conducere ale Parlamentului. CEX-ul PSD urma să aibă loc vinerea trecută, dar a fost amânat. Motivul oficial: coronavirus. Motivul real: neînţelegerile din partid. La fel şi Congresul PSD, care urma să-l instaleze pe Marcel Ciolacu în funcţia de preşedinte cu atribuţii depline.

Spre deosebire de grupul senatorial, Marcel Ciolacu controlează majoritatea în CEX, deci Şerban Nicolae are şanse mici să fie validat, susţin sursele citate. Probabil, votul va fi reluat în grupul senatorilor PSD, astfel încât să se ajungă la altă propunere, mai puţin controversată decât Şerban Nicolae. Candidatul PSD – oricare va fi el - are asigurată a doua funcţie în stat, în condiţiile în care social-democraţii au singuri majoritate în Senat.

Campionul jignirilor

Şerban Nicolae a fost lansat în politică de Ion Iliescu. A făcut parte din Guvernul Năstase, ca ministru pentru relaţia cu Parlamentul, bifând, în ultimii 20 de ani, trei mandate de senator PSD.  În iunie 2011, Şerban Nicolae îl aştepta, cu maşina, pe senatorul PSD Cătălin Voicu la poarta Penitenciarului Rahova, acesta fiind eliberat din arest preventiv. În final, Voicu a fost condamnat la şapte ani cu executare pentru trafic de influenţă. Train Băsescu l-a numit „şoferul lui Voicu“. Şerban Nicole a răspuns: „La momentul respectiv, când s-a făcut celebra poză, eram cu maşina mea - ca să ne înţelegem -  nu eram şoferul lui Voicu sau cu maşina lui“. La sfârşitul anului 2017, în şedinţa Parlamentului în care se votau modificările operate de PSD la Legile Justiţiei, Şerban Nicolae a numit-o „proastă“ pe deputata USR Cosette Chichirău, spunând că „am o poză în care faceţi sex anal“. Alături de Florin Iordache şi Eugen Nicolicea, Şerban Nicolae a fost printre măcelarii Codurilor penale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările