Trist. Bucureştiul a devenit din ce în ce mai ROŞU

Votul de dumică mi-a produs o mare dezamăgire. Nu e vorba neapărat de rezultatul general al alegerilor din primul tur, ci mai degrabă de un sentiment ciudat pe care îl trăiesc, la nivel personal, legat de oraşul meu de adopţie, Bucureştiul.

Anul 1992, anul în care am ajuns să devin pe jumătate bucureştean în acte, fiind posesorul unei vize de flotant ca boboc al Facultăţii de Istorie, a însemnat enorm pentru mine, psihologic vorbind. Erau anii în care Capitala României răsufla a DREAPTA, anii de anticomunism visceral, în care simţeai că aparţii ISTORIEI. Conştiinţa martirilor din Decembrie 1989 era încă vie, iar acest lucru trebuia respectat prin atitudine, prin militantism. Timp de mai bine de un deceniu, m-am regăsit ideologic  în acest oraş.

Accidentul din 2000, când, după nefericita decizie a lui Emil Constantinescu de a nu mai candida la alegerile prezidenţiale, românii au fost nevoiţi să aleagă dintre Ion liescu şi Vadim Tudor, a fost bulversant pentru toţi oamenii de dreapta din ţară, inclusiv pentru bucureşteni. Totuşi, în 2004, când în Capitală s-a votat în masă împotriva lui Adrian Năstase şi a pericolului reprezentat de posibilitatea ca acesta să ajungă preşedintele României, am crezut că nimic nu se poate schimba, că Bucureştiul va rămâne definitiv pe traseul său istoric, acela de a fi locomotiva acestei ţări în drumul spre civilizaţie.

Privind acum rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale din 2 noiembrie, Victor Ponta fiind câştigător în lupta cu Klaus Johannis, încerc să-mi explic ce anume s-a întâmplat cu acel Bucureşti pe care eu îl cunoşteam. Ok, mulţi or să spună ca voturile Monicăi Macovei sau chiar ale Elenei Udrea date de bucureşteni sunt tot de dreapta, dar tredul ultimilor ani e îngrijorător. Să nu uităm, totuşi, că primarul general Sorin Oprescu este un produs al lui Ion Iliescu şi susţinător al lui Ponta. Uitându-mă mai atent la ce înseamnă Bucureştiul azi, văd că a ajuns un oraş vanghelizat, onţanizat, piedonizat. Văd un oraş unde se face coadă la pomenile electorale sau unde oamenii se bat pentru bilete la vanghelioane. Un oraş în care toată administraţia locală e prinsă de ani buni în mâinele unor pesonaje dubioase, cu legături în lumea interlopă.

Consiliile locale sunt pline de indivizi semianalfabeţi, care decid, însă, cum se cheltuiesc banii noştri. Oamenii de calitate ai urbei se dau la o parte, dezgustaţi, din calea acestor prădători.  Dacă vreţi să vedeţi în ce hal a ajuns Capitala ţării, participaţi la o sedinţă a Consiliului General. Veţi avea parte de un spectacol halucinant. Va fi ceva de genul„ Vanghelie la puterea a zecea“, iar lucrurile stau şi mai rău la nivelul consiliilor de sector. În aceste condiţii Bucureştiul meu şi al multora dintre voi este pe cale să dispară. Poate, totuşi, se mai poate face ceva...O să vedem pe 16 noiembrie.