Trei excepţii şi o singură regulă

„Alegerea lui Klaus Iohannis ca preşedinte al României este o răscruce şi nu o cruce, cum credea creştinul ortodox Victor Ponta.”  FOTO presidency.ro

Un personaj din romanul lui Marin Preda, „Moromeţii”, ascultă atent şi cuminte ce spune celălalt. Dar, la un moment anume, numai de el ştiut, întreabă simplu şi fără nici un echivoc „Pe ce te bazezi?” Celălalt, adică respondentul, cum îi zicem azi, intră invariabil în încurcătură, adică nu ştie ce să răspundă, ceva care să corespundă întrebării.

Bazându-se pe  trei aspecte din Biografia lui Klaus Iohannis, Victor Ponta credea că alegerea acestuia ca Preşedinte va fi o cruce pentru poporul român, dar mersul evenimentelor a adeverit că este vorba de o răscruce. Altfel spus, cele trei aspecte biografice sunt excepţii care confirmă Regula, nu o infirmă şi nici nu o contrazic.

Regula o reprezintă Klaus Iohannis, cele trei excepţii sunt:

1) Este sas, deci nu este de etnie română;

2) Aparţine religiei protestante, nu celei ortodoxe;

3) Nu are copii, nici în familie, nici înfiaţi sau adoptaţi.

Ideea că cele trei aspecte sunt excepţii de la o regulă, mi-a fost sugerată de colegul meu de la „Universitatea din Bucureşti”, Profesorul Marian Petcu. Aici, prin ele, dar şi dincolo de cele trei evidenţe, important este înţelesul mesajului, care este asociat cu propoziţia cunoscută „Excepţia întăreşte Regula”. Această propoziţie pare destul de ciudată şi poate să creeze confuzie.Confuzia este generată şi de limbajul juridic, în care este folosit cuvântul „lege”, cu înţelesul de „regulă”, respectiv de „normă”. În sens propriu şi exact, Legile aparţin Naturii, cum ar fi, spre exemplu, Legea lui Arhimede. Or , de la această Lege, care defineşte relaţia dintre solide şi lichide, nu există nicio singură excepţie. În Justiţie a fost preluat cuvântul „lege” tocmai pentru a se sublinia tăria normelor juridice, care pot fi numite şi reguli juridice. Iar această tărie este cristalizată în propoziţia „Unde-i lege nu-i tocmeală”. Numai că legile juridice sunt elaborate de către oameni pentru a reglementa relaţiile dintre oameni, iar aici excepţiile nu numai că sunt posibile, ci sunt inevitabile, chiar necesare. Dacă printr-un efect miraculos, să zicem unul creştin-ortodox, ar dispare corupţia din România, toată legislaţia anti-corupţie ar deveni inutilă, iar Laura Codruţa Koevesi ar risca să devină şomeră. Cu aceste precizări teoretice, putem reveni la cele trei excepţii iohannesiene:

1) Faptul că primarul oraşului Sibiu este sas a fost subliniat cu tărie de către Victor Ponta, condiţia etnică a contra-candidatului său fiind văzută ca un defect. Prin contrast, trebuia să iasă în evidenţă, ca un fel de „supliment de sens” (Jakobson), condiţia de bun român a lui Victor Ponta. Dar, majoritatea alegătorilor, români fiind, nu au văzut în etnia de sas un defect, dimpotrivă, unii au găsit în ea chiar un „supliment” de ordine şi disciplină. Regula este aici respectul Constituţiei, respect consacrat şi printr-un Jurământ. A trebuit să piardă alegerile, pentru ca „Dottore” în Drept Constituţional, să facă distincţia elementară dintre etnie şi cetăţenie, adică să afle că preşedintele României este sas, dar este cetăţean român. În limbajul „logicii”, Dottore nu distinge între genul proxim (cetăţean român) şi diferenţa specifică (sas, ungur, rrom etc). Sau, dacă le distinge, consideră că diferenţa specifică nu confirmă, ci, dimpotrivă, ea periclitează genul proxim, deci calitatea de român. Nici nu vreau să mă gândesc cum l-ar fi primit  Victor Ponta pe Klaus Iohannis la Cotroceni, dacă am fi avut nenorocul să ajungă dânsul Preşedinte al românilor,  mai ales unul al  „Baronilor”, fie ei români sau de altă etnie.
 

2) Tot Victor Ponta, la prima lansare a candidaturii sale, cea petrecută în Parohia Mariei Magdalena de Craiova, a apăsat tare pe clapa  de creştin, dar nu orice fel de creştin, ci unul special, adică ortodox. Aici, regula, nu sfinţită, ci consfiinţită şi de Constituţie, este tot aceea a respectului, dar şi a toleranţei faţă de alte Religii decât cea ortodoxă, care este a majorităţii populaţiei din România. Ca şi în cazul etniei, şi în cazul Religiei, condiţia de protestant, a lui Klaus Iohannis, a fost văzută şi ea ca un defect. Şi tot aşa, sub raport logic, Dottore vede în diferenţele specifice ne-ortodoxe (catolic, protestant), nu o confirmare, ci o periclitare a genului proxim (Religia creştină), ca şi cum Dumnezeul ortodox  ar fi singurul Dumnezeu cu adevărat. În Religia catolică a apărut expresia ironică la adresa cuiva care ar putea fi „Mai catolic decât Papa”. Expresia are în vedere credinţa că Papa este infailibil, or, tu, ca simplu credincios, nu poţi fi „mai infailibil” decât Papa. În schimb, în Religia ortodoxă, chiar cuvântul „ortodox” are conotaţia de „ca la carte”, sau de „fix ca la carte”. În limbajul lui Dottore, este vorba de diferenţa dintre litera şi spiritul unei legi juridice. Deci, combinând cele două condiţii - de ortodox şi de jurist - ale lui Victor Ponta, rezultă că dânsul are în vedere doar litera, nu şi spiritul unei legi, iar în cazul dânsului, a unei „Ordonanţe de Guvern”. Numai pe această cale, putem înţelege, adică înţelegem că nu înţelegem cum un om care în chip evident a plagiat, scapă de acuzaţia de plagiator, printr-o subtilă combinaţie de reglementări formale, inclusiv o „Ordonanţă de Guvern”. Dânsul mărturiseşte, ca la spovedanie, că  „Eu am scris Teza”, propoziţia corectă fiind „Eu am transcris Teza”. Cu fixaţia, Victor Ponta se îndrepta fix împotriva lui Traian Băsescu, dar cu imitaţia gravitează acum în jurul preşedintelui Klaus Iohannis. La dânsul, vorbind în limbajul Logicii, diferenţa specifică de protestant confirmă genul proxim de creştin, sau, în limbajul titlului acestui text, a doua excepţie întăreşte aceeaşi Regulă, care este aceea a normalităţii, respectiv a firescului, care este aici credinţa, sentimentul religios. La acest capitol, Radu Banciu, spre exemplu, nu este o excepţie care ar confirma regula, întrucât dânsul contestă orice religie. În aceeaşi familie spirituală intră şi Ion Iliescu, în calitate de „liber cugetător”, sau, altfel spus, de ateu.

3) Vine, în sfârşit, şi a treia excepţie, adică familia Iohannis nu are copii. O situaţie care poate fi chiar dramatică, a fost speculată nu numai absurd, ci în mod absolut penibil, lipsit de orice fel de jenă şi de bun-simţ. La acest nou capitol, în vârful piramidei acuzatoare,tronează maiestuoasă, pe deplin încântată de sine, doamna Gabriela Vrânceanu-Firea. Dânsa, ca purtătoare de cuvinte, cum i-am mai spus, pare preocupată acut de sporul demografic al populaţiei din România, spor la care îşi aduce şi contribuţia personală. Dânsa, ca o creştină ortodoxă autentică, probabil ştie că numai în „Geneza”, numită şi „Cartea Facerii”, Cuvântul rostit de către Dumnezeu creează realitatea desemnată, ceea ce nu este cazul la muritori, indiferent dacă ei tac şi fac, sau sunt doar purtători de vorbe. Sporul demografic depinde în mare măsură chiar de măsurile pe care le ia Guvernul pentru a scăpa majoritatea populaţiei de sărăcie, care se întinde mai departe ca o râie aproape endemică, şi care face actuală expresia lui Eminescu, „Neamul nevoii”. Acută este acum nevoia de a scăpa de Guvernul Ponta şi de PSD, ipostază degradată a PCR.
 

În acest proces, alegerea lui Klaus Iohannis ca preşedinte al României este o răscruce şi nu o cruce, cum credea creştinul ortodox Victor Ponta. Cele trei excepţii întăresc regula, iar regula este, în această situaţie, normalitatea, înţeleasă ca proiect de ţară şi ca un comportament normal al preşedintelui Klaus Iohannis, adică în connsens cu Legea Constituţiei şi cu bunul-simţ.
 

PS Numai dacă se adună mai multe excepţii, acestea formând o „masă critică”, Regula este periclitată şi trebuie să fie modificată, sau chiar schimbată, dar cu o altă regulă, mai bună sau mai cuprinzătoare, nu cu haosul obiectiv sau cu delirul subiectiv.