Consilier prezidenţial: În 2016 nu ar fi un scenariu iluzoriu să-l avem pe Traian Băsescu susţinut pentru funcţia de premier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierul prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu, a declarat, într-un interviu acordat RFI, că nu exclude posibilitatea ca preşedintele Traian Băsescu să fie susţinut pentru funcţia de premier, în anul 2016.

„Eu am spus că, sigur, probabil în 2015 nici nu s-ar putea întâmpla asta, dar în 2016 nu ar fi un scenariu iluzoriu să-l avem pe Traian Băsescu susţinut pentru funcţia de premier de această forţă politică“, a declarat Sebastian Lăzăroiu, pentru RFI.

Întrebat ce motivaţie ar mai avea Traian Băsescu să ocupe funcţia de premier, după două mandate de preşedinte, Sebastian Lăzăroiu a răspuns: "Şi funcţia de prim-ministru are importanţa ei, iar preşedintele are de departe o experienţă executivă, pe care n-o are nimeni în momentul ăsta în România. Probabil că pentru România ar fi păcat ca în anii care urmează să nu profite de această experienţă executivă pe care o are. Sigur, îşi va termina mandatul de preşedinte, are nevoie de măcar doi ani de odihnă, dar din 2016 încolo nu văd de ce nu ar putea să ocupe o asemenea funcţie".

Întrebat ce rol crede că va juca Traian Băsescu în politică după ce-i expiră al doilea mandat de preşedinte, Sebastian Lăzăroiu a răspuns: „Eu cred că preşedintele va rămâne activ după ce îşi va termina mandatul, va rămâne activ în politică. Aşa cum a şi spus, va contribui şi anul viitor, dar mai ales în anii care urmează la acea construcţie a unei forţe politice de dreapta, puternice, care să aibă şanse în 2016 să şi câştige alegerile“.


 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite