Tragedia din clubul Colectiv, muzica rock şi schimbările de care România are nevoie

În perioada comunistă rock-ul a fost considerat o muzică subversivă, astfel că trupele străine nu erau difuzate la radio şi tv şi nici nu puteau veni să concerteze în România lui Ceauşescu. Dar în alte ţări ale lagărului socialist lucrurile erau ceva mai relaxate.

În anii ’80 ai secolului trecut au fost permise acolo concerte cu nume mari: spre exemplu, Queen a cântat la Budapesta în 1986, iar Scorpions, Bon Jovi, Skid Row, Cinderella, Ozzy Osbourne şi Mötley Crüe au cântat la Moscova în 1989. Formaţiile rock româneşti se confruntau, la rândul lor, cu probleme legate de cenzura şi restricţiile partidului unic.

Dar de unde provenea teama regimului comunist de muzica rock? În primul rând din spiritul de libertate şi din nonconformismul pe care această muzică îl degajă! De asemenea, din mesajul adesea protestatar. Rockerii nu sunt oameni care să se supună vreunor autorităţi doar pentru că ele sunt autorităţi. Ei sunt şi se consideră oameni liberi. Marea lor majoritate este formată din oameni educaţi, cu principii şi valori puternice, greu de îngenuncheat.

După 1989, an de an, s-au înmulţit marile concerte şi festivaluri din ţara noastră, având bucuria enormă de a vedea la Bucureşti atât trupe ajunse la apogeu (precum Scorpions în 1993) ori spre finalul carierei (Jethro Tull în 1994), cât şi unele noi, în plină afirmare (Anathema şi Paradise Lost în 1994). Iar lista marilor nume care au cântat în România în ultimii 25 de ani a devenit una lungă şi cuprinzătoare.

Din nefericire, iubitorii muzicii rock au avut de înfruntat după 1989 o serie de prejudecăţi, stereotipuri de percepţie, discriminări şi chiar violenţe pentru că poartă plete, tricouri negre cu trupe şi sunt consideraţi ‘satanişti’. În perioada în care am activat în societatea civilă am şi iniţiat cu Asociaţia Umanistă Română o campanie pe această temă şi am primit numeroase rapoarte de la cei care au avut de suferit. Situaţia este una gravă şi reală şi a răbufnit în ultimele zile ca urmare a tragediei petrecute în clubul Colectiv la concertul excepţionalei trupe Goodbye to Gravity. Moartea îngrozitoare a multora, suferinţa cumplită a răniţilor şi durerea familiilor şi a prietenilor au generat compasiunea unei ţări întregi. Dar, în acelaşi timp, au apărut din nou şi destul de multe voci, inclusiv politice şi religioase, care i-au catalogat pe iubitorii muzicii rock drept ‘satanişti’.

Prejudecăţile pot fi atât de puternic înrădăcinate încât să anihileze sentimentul moral al unora până într-atât încât să îi facă să desconsidere şi să expedieze o tragedie răscolitoare în termeni denigratori şi lipsiţi de empatie şi înţelegere cum că iubitorii muzicii rock ar fi ‚satanişti’. Replica societăţii faţă de asemenea derapaje a fost însă pe măsură, fiind publicate numeroase reacţii de o excepţională nobleţe morală precum cea a unei mame care afirmă, în mod ironic faţă de cei cu prejudecăţi, că se consideră a fi o ‚mamă de satanistă’ elogiind totodată interesul fiicei ei pentru vaste arii culturale şi pasiunea pentru muzica rock!

Tragedia din clubul Colectiv a generat emoţii şi energii extraordinare în ţara noastră, probabil cele mai intense din ultimii 25 de ani! Faptul că muzica rock nu este o simplă muzică, ci degajă un spirit de libertate şi de nesupunere faţă de orice formă de tiranie, lucru care se ramifică spre multe sfere ale vieţii, reiese cu pregnanţă, o dată în plus, cu prilejul acestui eveniment dramatic care a răpit viaţa atât de multora.

După ce, în primele zile, oamenii i-au comemorat pe cei dispăruţi, au urmat protestele legitime faţă de aroganţa şi lipsa de asumare a responsabilităţilor din partea autorităţilor! Cum România s-a aflat sub dictatura mediocrităţii, corupţiei şi lipsei de viziune autentic democratică a majorităţii politicienilor din ultimii 25 de ani, a fost firesc ca zecile de mii de oameni ieşiţi în stradă în Bucureşti şi în numeroase alte oraşe să ceară o schimbare de amploare. Demisiile câtorva lideri politici, chiar şi a guvernului, nu înseamnă mare lucru şi nu oferă nici o garanţie că paradigma în care va fi guvernată ţara va fi una în acord cu acele valori şi cu acel nivel de integritate care să apropie România de standardele de democraţie, civilizaţie şi prosperitate europene.

Miza primordială a ieşirii ample în stradă din aceste zile vizează găsirea acelor căi care să conducă la o altfel de politică. Cum reformă electorală promisă de preşedinte reprezintă un lamentabil eşec, întărind şansele partidelor mari, PSD şi PNL, de a-şi prezerva monopolul prin noile legi electorale şi de a descuraja noile alternative, singura şansă e dată de o mobilizare cu adevărat excepţională a oamenilor de genul celor din stradă pentru a ridica rapid noi partide şi iniţiative politice. Orice am dori pentru România, viitorul va depinde de deciziile politice şi de calitatea oamenilor politici din consiliile locale, primării, parlament, guvern şi preşedinţie. Pentru a sparge din monopolul marilor partide şi a depăşi piedicile electorale impuse de acestea noilor formaţiuni politice şi independenţilor, este nevoie de o ridicare masivă a societăţii care să ducă la un vot de de conştiinţă dat la următoarele alegeri locale şi parlamentare astfel încât ponderea PNL şi PSD să scadă substanţial.

Protestele pun acum o presiune fantastică pe clasa politică, dar pentru a avea cu adevărat eficienţă, este nevoie ca pe buletinul de vot să apară alternativele pe care cetăţenii să le considere apte de a aduce schimbarea atât de mult cerută în stradă! Aşadar, îndemnul meu către oamenii de bună factură, rockeri sau nu, dar cu convingeri democratice, este să se unească şi să intre în politică. Este singura şansă viabilă pentru România ca energia fantastică de pe străzi să fie convertită în acţiune şi implicare politică permanentă! Altfel, marasmul politic actual se va prelungi pentru alte câteva decenii cu toate consecinţele care ar decurge de aici...

           Declaraţie politică în Camera Deputaţilor – 5 noiembrie 2015