Surse. Şedinţă cu scântei la PNL. Presiuni pentru schimbarea lui Orban din funcţia de premier. Decizia, la mâna lui Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Greii PNL şi Klaus Iohannis se întâlnesc de la ora 17.00 la Vila Lac. Potrivit unor surse politice, tema principală ar fi rectificarea bugetară, însă ar putea fi pusă în discuţie şi activitatea Guvernului, în condiţiile în care sunt voci în PNL care ar vrea schimbarea premierului şi a echipei de la Palatul Victoria. Decizia privind direcţia PNL este aşteptată de la Iohannis, pus să aleagă între Orban şi tabăra grupată în jurul lui Rareş Bogdan.

Miniştrii PNL, o parte a conducerii partidului şi mai mulţi primari sunt aşteptaţi de la ora 17.00 la Vila Lac, acolo unde ar urma să fie discutate cu preşedintele Klaus Iohannis mai multe subiecte sensibile: rectificarea bugetară, activitatea Guvernului, eventual şi schimbarea echipei de la Palatul Victoria înainte de alegeri. 

Surse politice au precizat pentru „Adevărul” că în PNL începe să se contureze tot mai mult un curent care consideră că Ludovic Orban şi actuala echipă de miniştri ar trebui să fie schimbată. Ei consideră că este necesar un suflu nou la Palatul Victoria, care să impună un program de relansare economică şi o reformă profunda a administraţiei centrale şi locale, care să aibă ca punct central digitalizarea acesteia şi o relaţionare mai uşoară cu cetăţenii. Susţinătorii acestul curent, grupaţi în jurul europarlamentarului Rareş Bogdan, consideră ca Guvernul Orban s-a bâlbâit în această perioadă şi nu a prezentat o strategie clară în ceea ce priveşte un proiect de ţară. 

De altfel, liderul europarlamentarilor români a avut în ultimele săptămâni mai multe atacuri la adresa unor apropiaţi ai lui Ludovic Orban, ultimul fiind la adresa consilierului său pe probleme economice, Bogdan Glăvan. Mai mult, Rareş Bogdan nu a negat faptul că ar vrea să fie prim-ministru, dar a subliniat că face lucrurile „pas cu pas”. 

Surse din conducerea PNL susţin că direcţia partidului şi a guvernării e aşteptată să fie indicată de Klaus Iohannis, cel care va trebui să aleagă între Guvernul condus de Orban, pe care contestatarii săi îl văd ca pe un lider în plin picaj, şi o echipă nouă, care să aibă inclusiv un nou premier din tabăra „lupilor tineri” ai PNL. Cert e că tensiunile din partid vor trebui rezolvate în următoarele săptămâni pentru a fi clar cu cine va merge în alegeri PNL drept locomotivă. Contestatarii lui Orban spun ca dacă lucrurile vor continua în acelaşi fel, fară politici care de relansare şi fară reforma administrativă, există pericolul ca PNL să piardă şansa de a forma un nou guvern după alegerile parlamentare ce vor avea loc în această toamnă sau, cel mai târziu, în primăvara lui 2021. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite