Situaţia românilor din Ucraina. Secretarul de stat Dan Neculăescu, consultări cu adjunctul ministrului ucrainean de Externe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO MAE
FOTO MAE

Secretarul de stat Dan Neculăescu, s-a întâlnit joi cu adjunctul ministrului ucrainean al afacerilor externe, Vasyl Bodnar, pentru a discuta despre situaţia minorităţii române din Ucraina

Potrivit MAE, oficialii au vorbit şi despre situaţia de securitate din zona Mării Negre, cooperarea NATO-Ucraina, precum şi relaţiile Ucrainei cu Uniunea Europeană şi perspectivele Parteneriatului Estic.

„Cele două părţi au exprimat îngrijorarea pentru deteriorarea mediului de securitate şi au subliniat importanţa respectării principiilor şi normelor dreptului internaţional. Secretarul de stat român a accentuat importanţa avansării procesului intern de reforme din Ucraina, în baza obligaţiilor asumate prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană”, se arată într-un comunicat de presă transmis de MAE.

În privinţa situaţiei românilor din Ucraina, oficialul român a subliniat importanţa protejării drepturilor acestora, în contextul în care ieri, 25 aprilie, s-a votat o lege care prevede utilizarea limbii ucrainene ca limbă de stat. Neculăescu „a arătat că Ministerul Afacerilor Externe va analiza cu atenţie textul legii adoptate, evidenţiind că  partea română va continua să depună toate eforturile în dialogul bilateral pentru identificarea soluţiilor adecvate care să răspundă integral preocupărilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina.  În acest sens, cele două părţi au convenit continuarea discuţiilor în cadrul Comisiei interguvernamentale mixte româno-ucrainene privind protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi a proiectelor derulate în sprijinul comunităţii româneşti”, conchide comunicatul MAE.

Rada Supremă de la Kiev a adoptat joi, în a doua lectură şi ultima, legea care consolidează funcţionarea limbii ucrainene ca limbă de stat. Noua lege stipulează supremaţia limbii ucrainene în sfera serviciilor, inclusiv în sectorul privat, introduce certificate de stăpânire a limbii ucrainene pentru funcţionari până la preşedinte, precum şi amenzi pentru încălcarea dispoziţiilor noii legi. Acest text nu se referă la utilizarea limbii în cadru privat şi religios.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite