Se alege praful de alegerea primarilor în două tururi. PNL şi AUR au trântit legea în Senat

Se alege praful de alegerea primarilor în două tururi. PNL şi AUR au trântit legea în Senat

Claudiu Târziu consideră că modul cum a ajuns la vot şi situaţia haotică este cauzată de o înţelegere între Daniel Fenechiu (stânga) şi Lucian Romaşcanu, liderul senatorilor PSD. FOTO Colaj

Un proiect de lege privind revenirea la alegea primarilor în două tururi, care i-a avut drept iniţiatori pe cei din AUR, a fost respins în plenul Senatului, după ce împotriva demersului au votat nu doar PSD şi UDMR, ci şi aleşii AUR, precum şi o parte din liberali. Alegerea primarilor în două tururi este una din promisiunile electorale ale PNL, AUR şi USR PLUS. Camera Deputaţilor are ultimul cuvânt de spus pe iniţiativă.

Ştiri pe aceeaşi temă

41 de voturi au fost „pentru” revenirea la alegerea primarilor în două tururi, 74 de voturi „împotrivă” şi zece abţineri. Dacă de la PSD şi UDMR nu era nicio aşteptare să sprijine un asemenea proiect, fiind susţinătoare ale menţinerii alegerii primarilor într-un singur tur, nu acelaşi lucru putem spune despre PNL, USR PLUS şi AUR. Doar la USR PLUS au votat „pentru” adoptare toţi cei 25 de senatori. De la PNL, 15 senatori au votat „pentru”, opt „împotrivă” şi zece s-au abţinut, inclusiv liderul de grup, Daniel Fenechiu. Suprinzător, toţi cei 11 senatori ai AUR care se aflau la şedinţă au votat împotrivă. Dacă PNL şi AUR votau „pentru”, iniţiativa trecea cu un vot mai mult decât era necesar.

Contactat de „Adevărul”, liderul de grup al AUR, Claudiu Târziu, a explicat de ce s-a ajuns la un asemenea vot:  „A fost o greşeală pentru că iniţial a fost supus la vot proiectul de respingere a legii. Raportul de respingere a fost supus iniţial la vot, după aceea în Biroul Permanent a fost schimbat felul în care a fost supus la vot şi s-a spus direct «propunerea legislativă». Şi atunci probabil că le-a scăpat colegilor schimbarea asta în Biroul Permanent şi ei au votat cum ştiau că trebuie să voteze, împotriva raportului de respingere. Aşa că au votat împotriva (n.r - pentru) respingerii legii”.

De altfel, Claudiu Târziu a explicat faptul că nu a fost prezent la plen, fiind plecat într-o delegaţie. Copreşedintele AUR a arătat cu degetul în direcţia unei înţelegeri PSD-PNL: „În mod sigur au făcut-o intenţionat, pentru că, văzând rezultatul votului aseară târziu, eu am mers pe firul lucrurilor şi am văzut că această schimbare a fost făcută la propunerea domnului Fenechiu, liderul de grup al PNL, şi cu susţinerea domnului Lucian Romaşcanu, liderul de grup al PSD. Au vrut să dea o lovitură, cu atât mai mult cu cât nici PSD, nici PNL nu susţineau proiectul. Ne-au spus clar, au şi votat împotriva proiectului în comisiile de raport, de aceea erau în raport de respingere a legii, pentru că au votat majoritar împotriva”.

Senator PNL: Vrem o analiză serioasă

Dacă la AUR a fost „o greşeală”, ce s-a întâmplat la PNL? „Adevărul” a încercat să discute cu cât mai mulţi liberali care peste noapte au ajuns să se opună alegerii primarilor în două tururi, însă majoritatea nu au răspuns. Monica Anisie, fost ministru al Educaţiei şi una dintre persoanele care au au votat „împotrivă”, a declarat pentru „Adevărul” că a crezut că votează împotriva raportului de respingere. „Am votat împotriva raportului de respingere. Asta am înţeles din ceea ce ne-a transmis de la grup. Nu ni s-a impus un vot anume. A fost o zi cu multe evenimente, după cum bine ştiţi. Probabil din cauza asta au fost şi neînţelegerile”. 

Pe de altă parte, liberalul Toma Petcu, senator de Giurgiu, a ştiut ce urmează să voteze. „Din punctul meu de vedere trebuie o dezbatere mai largă, un consens şi o analiză serioasă. Eu susţin alegerea primarilor în două tururi, ca să fie clar. Însă propunerile paralele nu prea par serioase”, a declarat Toma Petcu pentru „Adevărul”. Întrebat dacă a contat faptul că proiectul era o iniţiativă a AUR, liberalul a punctat că nici nu a luat în considerare acest lucru, dar că aşteaptă discuţiile din Comisia de cod electoral, o structură promisă în programul de guvernare.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările