Salut flexibilizarea poziţiei preşedintelui Iohannis! România trebuie să primească mult mai mulţi refugiaţi în perioada următoare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salut poziţia exprimată de către preşedintele Klaus Iohannis astăzi, 17 septembrie 2015, după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care deschide calea pentru ca România să accepte să primească un număr substanţial mai mare de refugiaţi decât cel de doar 1.785, care era derizoriu.

În ultimele săptămâni, ţara noastră a exprimat opinii contradictorii cu privire la criza refugiaţilor. Pe de o parte, a fost afirmată solidaritatea noastră cu ţările europene, într-un limbaj echilibrat şi bine articulat în termeni democratici şi umanitari.

Pe de altă parte, România părea inflexibilă, prin votul vicepremierului Gabriel Oprea din Consiliul JAI cu care personal nu sunt de acord şi prin declaraţii, cu privire la numărul de 17.85 de refugiaţi, care ar urma să fie primiţi aici. Dar contradicţia este evidentă: nu ai cum să fii solidar cu adevărat dacă nu primeşti un număr mai mare de refugiaţi care să scadă presiunea asupra ţărilor care preiau mult mai mulţi.

Salut poziţia exprimată de către preşedintele Klaus Iohannis astăzi, 17 septembrie 2015, după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care deschide calea pentru ca România să accepte să primească un număr substanţial mai mare de refugiaţi decât cel de doar 1.785, care era derizoriu.

România va trebui să îşi asume pe deplin obligaţiile care îi revin în baza Convenţiei cu privire la refugiaţi din 1951 şi a Protocolului acesteia din 1967 pe care le-a  ratificat în 1991.

Articolul 3 din Convenţie, prevede că „Statele contractante vor aplica dispoziţile acestei convenţii fără discriminare în ce priveşte rasa, religia sau ţara de origine“, iar Articolul 33 prevede, de asemenea, că: „Nici un stat contractant nu va expulza sau returna în nici un fel un refugiat peste frontierele teritorilor unde viaţa sau libertatea sa ar fi ameninţate pe motiv de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţa la un anumit grup social sau opinii politice“.

Convenţia privind statutul refugiaţilor şi Protocolul acesteia sunt consecinţa juridică unor experienţe istorice dramatice, îndeosebi cea a celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Convenţia şi Protocolul reprezintă, aşadar, transpunerea în dreptul internaţional a unor învăţăminte trase de către umanitate după traume istorice cumplite.

Aşa cum am afirmat şi în plenul Camerei Deputaţilor pe data de 7 septembrie şi cum am transmis în scurte discuţii informale cu prim-ministrul şi cu ministrul de Externe la finalul şedinţei de plen din 15 septembrie, dar şi în dezbaterile publice la care am participat, România ar trebui să primească mai multe mii de refugiaţi, poate chiar zeci de mii în următoarea perioadă.

Am cerut, de asemenea, inclusiv în Parlament ca în proiectul legii pentru bugetul pe anul 2016 să fie inclus şi un capitol bugetar distinct care să fie dedicat acţiunilor umanitare, întrucât criza refugiaţilor riscă să fie una de durată iar ţara noastră va trebui să aloce resurse financiare si logistice pentru a o gestiona în conformitate cu cele expuse mai sus. Doar aşa va putea da substanţă ideii de solidaritate. Altfel, România ar legitima implicit  atitudinile brutale de respingere a refugiaţilor care duc nu la rezolovarea problemei, ci la escaladarea acesteia.

Pseudo-argumentul că ţara noastră nu ar fi pregătită să îi primească pe refugiaţi este unul lipsit de sens. Nimeni nu este cu adevarat pregatit, nici măcar Germania care a anunţat că va găzdui sute de mii de refugiaţi. Nici o ţară nu are deja pregătite sute de mii de locuri de cazare care să îi aştepte pe refugiaţi. Suntem în faţa unei situaţii de criză care cere soluţii excepţionale întrucât tocmai în astfel de momente este testată reala aderenţa a unor oameni sau state la valorile pe care le clamează ca fiind proprii.

Iar problema integrării în ani de zile a refugiaţilor în societate este una distinctă de cea a crizei umanitare actuale a refugiaţilor. Trebuie tratate distinct, oricum nu poate fi adusă tema unei presupuse dificultăţi a integrării refugiaţilor ca argument pentru refuzul primirii acestora. Pentru integrarea lor vor trebui puse în practică programe pe durata multor ani în susţinerea cărora pot fi alocate resurse din fonduri europene. Problema care cere un răspuns umanitar imediat este cea a găzduirii celor care fug din zonele de conflict.  

Turcia găzduieşte peste 1,6 milioane de refugiaţi din Siria pe teritoriul ei, iar Libanul peste 1 milion. Dacă aceste ţări ar fi invocat pseudo-argumentul României că nu ar fi pregătite şi i-ar fi respins pe refugiaţi, eventual prin măsuri brutale precum cele adoptate de catre guvernul ungar, acest lucru ar fi condus la tragedii inimaginabile şi probabil moarte pentru foarte mulţi refugiaţi.

De asemenea, dacă ţările europene ar ignora valorile democratice, umaniste şi umanitare, fondatoare şi esentiale pentru proiectul Uniunii, acest lucru ar avea drept consecinţă directă moartea pentru foarte multi oameni loviţi de războaiele din ţările lor.

O altă valoare crucială pentru uniune este solidaritatea între ţările membre. Cât mai rămâne din aceasta dacă atunci când unul sau mai multe state UE se confruntă cu o problemă extrem de complexă şi de dificil de gestionat, celelalte state nu se implică substanţial? Dacă România nu va contribui substanţial la rezolvarea acestei crize, se va izola în plan european şi îşi va pierde şi mai mult din prestigiu la nivel internaţional, riscând să capete imaginea un partener pe care nu se va mai putea conta la greu.

Până la urmă întreaga criză a refugiaţilor se rezumă la întrebarea: câte vieţi salvăm? În momente dramatice ale istoriei oameni cu suflet nobil şi cu demnitate i-au dat acesteia un răspuns impresionant. Sunt nenumărate astfel de exemple care stârnesc admiraţia şi care îi inspiră pe oameni să preia ştafeta etică a solidarităţii şi să îşi ajute semenii, oricât de grele ar fi condiţiile. Excepţionalul film „Lista lui Schindler“ ilustrează în mod copleşitor strădania de a salva cât mai multe vieţi în vremuri cu adevărat cumplite. Astăzi, în Europa nu trăim sub un regim de teroare. Nu am avea nici o scuză dacă am ignora tragedia sutelor de mii de refugiaţi de lângă noi. Este o ocazie nesperată pentru a demonstra, ca naţiune, că trăim în acord cu valori şi principii umanitare care dovedesc excelenţă morală, lucru care va aduce beneficii uriaşe societăţii noastre pe termen lung, timp de generaţii...

Nu în ultimul rând, consider că are relevanţă pentru discuţia de faţă şi faptul că în şcolile româneşti elevilor li se vorbeşte despre tradiţionala ospitalitate românească. Or, eventualul refuz de a-i primi şi ajuta pe refugiaţi ar fi în evident contrast cu modul în care vrem să fim priviţi de către copiii noştri. Cum s-ar simţi un copil român de, să spunem, 9-10 ani, care află la şcoală că poporul nostru este unul ospitalier, dacă ar vedea cum copii sirieni de vârsta lui sau mai mici plâng înfometaţi şi disperaţi la graniţele Europei, în timp ce România nu ar vrea să îi primească?

Astăzi a fost făcut un pas important înainte în CSAT întrucât a prevalat raţiunea şi se pare că a fost înţeles mai bine faptul că este necesar ca ţara noastră să îşi asume responsabilităţi substanţiale cu privire la criza refugiaţilor.

Remus Cernea, deputat independent

 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite