În dezbaterile despre agresiunea pe care Rusia o săvârşeşte asupra unui stat suveran, Ucraina, se rostogoleşte în diferite forme un raţionament fals: Rusia poate să facă orice în Ucraina pentru că şi SUA a putut face orice în Irak; Rusia poate lua Krimeea pentru că şi ţările europene au permis separatismul în Kosovo ş.a.m.d.: deci, Rusia este îndeptăţită să facă ceea ce face în Ucraina, iar cine contestă acest lucru săvârşeşte cel puţin o eroare de judecată dacă nu chiar se încarcă cu o mare culpă morală. La acest sofism se mai adaugă şi altele menite să asigure un decor favorabil: agresarea Ucrainei de către Rusia se justifică pentru că nici europenii nu o duc prea bine; Rusia face bine pentru că lumea occidentală e plină de inechităţi; Rusia chiar trebuie să recurgă la astfel de acte pentru că Uniunea Europeană este un proiect fals; Rusia poate să facă orice pentru că oricum statele-naţiuni din aria ei de influenţă (în afară de ea!) sunt creaţii artificiale şi pentru că toate corporaţiile poluează ş.a.m.d..

            Pentru orice om familiarizat cu o gândire onestă (dacă nu o fi şi această preocupare depăşită doar pentru că e nedreptate în lume sau din cauză că Rusia este supărată la un moment dat) falsitatea acestor raţionamente este evidentă. Seceta din Sahara nu poate fi condiţie necesară şi suficientă a invocării grindinei aşa cum frigul de la poli nu este o condiţie necesară şi suficientă pentru a purta palton în miezul verii mediteranene.           

            Suntem fiinţe istorice din ţări istoric constituite cu speranţa într-un viitor statornic. Valorile asumate şi istoriile comunităţilor noastre, de la sate la naţiuni, ne-au format simpatiile şi idiosincraziile. Chiar dacă educaţia noastră europeană are ca pilon umanismul, pe care UE şi l-a asumat în Tratat, tot ceea ce ni se întâmplă zi de zi este puternic marcat de vecinătăţi şi contingenţe. Iar una dintre cele mai traumatizante experienţe istorice a unei mari părţi din Europa a fost provocată de URSS.

            În numele păcii mondiale, URSS şi agenţii săi din fostul lagăr socialist au săvârşit crime ce le depăşesc cantitativ pe cele săvârşite de către fascişti. Iar cea mai mare crimă este mutilarea morală a unor întregi comunităţi. Ingineriile sociale dictate de la Moscova au lăsat urme adânci şi motive de conflict pe care astăzi tot Moscova le exploatează sub ipocritul motiv al apărării drepturilor unor oameni care nu s-au plâns că le-ar fi fost încălcate.

Istoria ţării mele a fost marcată în mod nefast de această vecinătate. Nu din Irak, nu din SUA, nu din Cuba, nu din Bolivia şi nici din China au venit nenorocirile României timp de peste jumătate de secol, ci de la Moscova, din capitala Rusiei/URSS/Rusiei. În numele păcii mondiale şi a unei ideologii universaliste, Moscova a trasat hărţi cum a dorit, a deportat pe cine a vrut, a jefuit cum a vrut ş.a.m.d. Acum, în numele unui naţionalism în varianta lui tribală face aceleaşi lucruri. Eu nu pot să accept astăzi demonstraţiile de violenţă ale Rusiei doar pentru faptul că şi în altă parte se moare. Nu pot să privesc detaşat sau critic gesturile Moscovei doar din solidaritate faţă de popoare îndepărtate spaţial şi istoric de România. Nu pot accepta pasiv această violentare a lumii mele doar pe motiv că, în general, în lume nu e pace sau pentru că şi americanii au ucis. În istoria ţării mele şi în istoriile ţărilor vecine ţării mele ruşii au ucis. Nu ştiu dacă irakienii, bolivienii sau cubanezii au fost empatici faţă de drama noastră de peste jumătate de secol, nu ştiu dacă i-au plâns pe deportaţii în Siberia sau pe cei ucişi fără judecată de către stalinişti. Dar ştiu că europenii din această parte au trecut odată cu românii printr-o mare dramă provocată de Moscova.

Educaţia noastră de europeni este una în spiritul păcii pentru că europenii, pământenii cu cea mai violentă istorie, fac de peste jumătate de secol efortul de a-şi gestiona problemele astfel încât contextul să nu mai fie letal pentru nimeni. În acest context, la graniţa de Est apare din nou ameninţarea Moscovei, care vede într-o asemenea educaţie o mare slăbiciune. Tocmai de aceea şi-a mobilizat o armată de aşa-zise conştiinţe critice care, profitând de predispoziţia la meditaţie şi pacifism a formatorilor de opinie, să inducă un fel de culpă europenilor pentru faptul că aliaţii lor, americanii, au încălcat legislaţia în nu ştiu ce parte a lumii. Cât timp europenii sunt astfel ţinuţi de vorbă, Moscova calcă în picioare legislaţia în Europa. Pentru asta şi nu pentru altceva europenii ar trebui să simtă un sentiment de ruşine.