Ruperea USL – sfârşitul unei iluzii

Ruperea USL este sfârşitul unei iluzii. După cei aproape doi ani de teleguvernare, probabil că românii vor înţelege că o majoritate covârşitoare în Parlament nu este neapărat garanţia democraţiei şi a guvernării eficiente şi că întreţinerea urii faţă de preşedinte nu le-a adus noi locuri de muncă.

Sfârşitul unei iluzii. Cam aşa poate fi numită desfacerea celei mai mari alianţe politice din România postcomunistă. Spun „iluzie” pentru că premizele, bazele acestei alianţe indicau faptul că ea nu avea cum să reziste până în 2019 (cum declamau liderii USL), că era vorba doar de o poveste menită să aducă voturi.

În primul rând, USL nu a venit în faţa electoratului cu un program de guvernare, ci cu o singură miză: înlăturarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni. Avea electoratul o asemenea miză? Înfierbântat de propaganda compexului politico-mediatic USL-Intact-RTV, electoratul a votat în masă această alianţă, dându-i acesteia un scor demn de Marea Adunare Naţională.

Dar, acelaşi electorat a constatat că şi plecarea lui Băsescu de la Cotroceni nu scotea pe piaţa muncii decât un loc de muncă, şi acela promis lui Crin Antonescu.

Cu sau fără Băsescu, electoratul a simţit acelaşi lucru – prelungirea ieşirii din criză.

În al doilea rând, „cel mai cinstit guvern” pe care l-a anunţat USL s-a dovedit a fi unul condus de o persoană care a plagiat, în care doi miniştri ai Educaţiei şi un secretar de stat au fost demişi tot pe motiv de plagiat şi falsificarea propriilor cv-uri. Un guvern din care ministrul Transporturilor a plecat la închisoare, iar urmaşul său, pentru a se pune la adăpost de justiţie, a scăpat cu fuga în Parlamentul European. Iar urmaşa acestuia s-a dovedit de o crasă incompetenţă în cazul accidentului aviatic din Apuseni. Un guvern care a eşuat două mari privatizări: Oltchim şi CFR Marfă. Un guvern care a scutit de o mare datorie partenerii kazahi de la „Rompetrol”. Un guvern al cărui fost Ministru al finanţelor este deferit justiţiei. Un guvern care a decis acordarea electoratei. Un guvern care a rătăcit documentele Autostrăzii Bechtel pentru că acolo s-ar fi văzut adevăraţii beneficiari ai contractelor. Un guvern care a ratat descentralizarea şi a propus un proiect de modificare a Constituţiei de-a dreptul aberant.

Ce a realizat guvernul USL din tot ceea ce a promis? Nici măcar înlăturarea Preşedintelui, promisiunea fanion a sa, nu a reuşit-o. A fost o teleguvernare, în care argumentele au fost înlocuite cu glumiţe, „mişto”-uri, invective şi mimarea guvernării.

Ce a făcut majoritatea USL? A organizat puciul parlamentar din vara lui 2012. A emis mesaje ofensatoare la adresa partenerilor noştri euro-atlantici şi a organizat, la ceas de seară, „marţea neagră” a democraţiei postcomuniste.  Despre ceea ce a făcut şi ce nu a făcut această majoritate va vorbi, probabil, firava opoziţie, vinovată şi ea de tot ceea ce s-a întâmplat prin tăcerea vinovată şi prin incapacitatea de a se organiza ca opoziţie viabilă.

Ce va urma după acest divorţ amânat doar de sărbătorile de iarnă şi de plecarea în vacanţe a celor doi lideri? PSD va pune mâna pe tot ceea ce i-a mai rămas după ce a smuls cât mai mult din mâinile partenerilor liberali. Vă aduceţi aminte ce a spus premierul la împărţirea norocului? „Cheia de la cufărul cu bani e la mine”. Şi este. Să vedem dacă va mai recunoaşte acest lucru atunci când se va căuta un vinovat pentru eşecul guvernării.
O mare problemă a viitoarei guvernări va fi asocierea cu UDMR. Ungurii vor readuce în discuţiile vechile pretenţii, de la înfiinţarea de noi universităţi în limba maghiară la susţinerea autonomiei pe criterii etnice. Şi, probabil, că va cere şi i se va accepta şi un vicepremier. Într-o majoritate fragilă, USD va trebui să joace în Parlament în ritm de ceardaş. Iar această distracţie o va costa electoral în Transilvania. Cum să respingi un vicepremier neamţ şi să accepţi fără probleme unul maghiar? se vor întreba ardelenii.

Despre guvernare, ce mai e de spus? Jos Băsescu!, că oricum îşi termină mandatul în toamnă. Probabil că vor mai apărea ca obiective precise eliminarea iernii începând cu luna martie, a verii, începând cu luna septembrie, şi a toamnei, începând cu decembrie. Cu siguranţă, aceste măsuri vor avea succes.

Cât îi priveşte pe liberali, aceştia sunt într-o situaţie ingrată, vor avea o mare problemă să se întoarcă la electorat. Cum să explice acum nebunia din vara lui 2012 şi „marţea neagră?” Cum să explice că guvernarea la care au participat a fost o catastrofă, un lung şir de eşecuri acoperit de un spectacol continuu a celor doi comici? Cum să-şi înghită Crin insultele la adresa celor din partidele cu care s-ar putea să fie nevoit să facă alianţă? Nu că cei jigniţi  ar fi nişte mimoze, dar cum va justifica fostul „cavaler al bunului-simţ” nesimţirea manifestată constant şi de durată faţă de colegii săi din opoziţie?

Problabil că nu lipseşte din strategia lui Crin Antonescu îndulcirea discursului faţă de Traian Băsescu astfel încât să îmbuneze electoratul acestuia, în speranţa că îi va obţine simpatia. Nu ştiu în ce măsură electoratul din afara celor 7, 5 mil din vara lui 2012 (şi nu sunt puţini până la 18 milioane) va uita prestaţia lui Crin din ultimii doi ani. Supăraţi pe Crin sunt şi liberalii care îl acuză de faptul că acesta a băgat partidul până în gât în antibăsism doar-doar va ajunge el la Cotroceni. Oricum, Crin Antonescu este într-o poziţie de perdant, indiferent ce va face de acum încolo. A vorbit atât de mult de Cotroceni încât electoratul s-a săturat de el ca de un preşedinte la final de mandat.

Din ruperea USL românii se aleg cu un lucru bun: au depăşit vremea majorităţii a cărei dimensiune a fost invers proporţională cu nivelul responsabilităţii politice. După 25 de ani de la căderea comunismului, au mai probat odată binefacerile Marii Adunări Naţionale. Poate că acum învaţă cu toţii că mare nu însemană şi puternic şi că o majoritate de acest gen nu este neapărat o garanţie a stabilităţii politice, a decmocratizării şi a guvernării eficiente. Cei aproape doi ani de USL au dovedit tocmai contrariul.