În sinteză, lista prezintă următoarele fenomene:

Politica la români continuă să fie principala cale spre înavuţire, candidaţii şi familiile lor beneficiind de poziţii publice deja în trecut, la care nu erau îndreptăţiţi de pregătirea lor profesională, şi de averi peste ceea ce ar fi fost justificat prin salariul lor oficial. Pe lîngă funcţii şi averi prea mari, contractul cu o entitate publică al firmei asociate cu candidatul e a treia sursă frecventă de profit necuvenit. În România, firmele politicienilor cîştigă semnificativ mai multe contracte cu statul, atît din resurse bugetare, cît şi din fonduri europene.

Am dat curs multor contestaţii individuale de pe lista iniţială pentru că organele statului nu comunică bine rezultatul anchetelor lor. Parchetul ar trebui să comunice şi cînd se dă NUP, şi ANI ar trebui să publice cînd pierde procese, nu doar cînd amendează pe cineva. Există un număr enorm de urmăriri penale a căror finalizare nu e comunicată, ceea ce aduce atingere imaginii candidaţilor, şi DNA ar trebui să publice toate NUP-urile. Unele din acestea sunt chiar problematice, cum ar fi grupul de politicieni USL anchetaţi pentru referendum. Doar Liviu Dragnea de la PSD a fost condamnat, ceilalţi nu au fost trimişi în judecată dar dosarele nu s-au închis şi azi avem situaţia în care unii sunt etichetaţi ca penali, iar alţii ca duşmanii penalilor, ceea ce e evident incorect. Numărul penalilor e mult mai mare decât cel al penalilor dovediţi, şi situaţia echilibrată între partidele vechi.

Există însă o categorie particulară, cei care îşi propun să desfiinţeze conflictul de interese sau legile anticorupţie. Am inclus doar cîţiva iniţiatori ai unor legi aflate deasupra oricăror controverse, deşi la PSD şI UDMR lista ar fi fost lungă cu toţi cei care sprijină aceste măsuri.

Mulţi candidaţi au cîştigat definitiv procese cu ANI, şi ar trebui examinată jurisprudenţa în această privinţă pentru un tratament mai unitar şi previzibil.

Traseismul este cronic şi nesancţionat de electorat, cu numărul celor care schimbă partidul pentru a-şi păstra funcţia în creştere. Numărul mare de traseişti pe listă ridică semne de întrebare cît de serioasă a fost încercarea partidelor de a înnoi clasa politică.

Separaţia public-privat aproape nu există, cu consecinţa unui sistem politic bazat doar pe nepotism şi relaţii personale, care operează aşa cum a fost creat, doar prin relaţii, pile şi reciprocitate avantajoasă. Nu există în România partide bazate pe reguli, deşi s-au făcut încercări de a introduce reguli. De dragul imaginii cîţiva mari penali au fost sacrificaţi, dar e frecventă înlocuirea cu rude, parteneri de viaţă sau absenţa oricăror mecanisme interne de partid pentru a limita posibilitatea de abuzuri.

 Partidele fac concesii numai în ce priveşte imaginea, nimeni, nici chiar USR necerînd vreunui candidat să renunţe fie la candidatură, fie la o incompatibilitate pentru a candida.

Mecanismele de cenzură internă nu funcţionează, candidatura pare o reflecţie a unui echilibru de putere în partid şi ca atare nu poate fi schimbată. Pe scurt, mecanismul de arbitraj nu a servit decît candidaţilor care au putut corecta probleme de informare, dar partidele nu au făcut nici un gest să ceară cuiva să îşi dea demisia dintr-un consiliu de administraţie sau firmă. În mod evident legislaţia anticorupţie şi mai ales spiritul ei nu sunt înţelese, sau nu ar fi propuşi lobbyişti pentru mediul de afaceri direct să ocupe fotolii parlamentare, nu ar fi recrutaţi rectori deşi există incompatibilităţi (şi care plănuiesc să rămînă rectori), şi aşa mai departe.

E probabil că nu am reuşit să prindem fenomenul agenţilor de influenţă ai serviciilor în politică în amploarea lui, şi a trebuit să ne bazăm pe CNSAS, pe mărturii proprii sau dovezi indirecte. Acesta e mult mai extins decît l-am putut prezenta aici. E evident nedrept faţă de Robert Turcescu care a mărturisit că e cvasisingur în această categorie şi nu reflectă realitatea.

Există un număr mare de candidaţi noi, ca şi în anul cînd PP-DD a făcut un scor cu două cifre. Ei nu au mai avut poziţii publice, deci nu ştim mare lucru despre ei. Absenţa lor de pe această listă de probleme de integritate nu e, deci, nici o garanţie asupra integrităţii lor cînd vor fi confruntaţi cu tentaţiile poziţiei publice pe viitor. Candidaţii care au avut funcţii, dar sunt curaţi, reprezintă cea mai verificată opţiune din această perspectivă.

Vezi aici:

Lista Neagră a Alegerilor Parlamentare 2016

Vezi aici criteriile după care s-au întocmit listele negre

Poţi comenta acest articol pe România Curată