Rază la pătrat”, a suţinut, vai, Dăncilă, încercând să treacă clasa la geometria cercului după ce, disperată să scape de statutul de proverbială întrupare naţională a inepţiei şi a incompetenţei pesediste, a insistat că ar fi dat „meditaţii la mate“.  La mate? Pi ori rază la pătrat e aria cercului.

Dăncilă n-a ştiut. ”Stai jos, iei nota doi”, i-ar fi spus, dacă era bine dispus, exigentul meu prof de matematică, Cristescu. Dacă era într-o zi rea, unu lua.

Brusc, pentru ea, neagră i se făcu marţea, parcă în amintirea altor zile şi mai rele. Parcă, spre a se răzbuna pentru tot ceea ce pesedismul dezlănţuit, cu onor reprezentat de V.V. Dăncilă le-a făcut românilor, cu ea sau fără ea la pupitru, în ultimii ani. Când PSD le-a distrus independenţa justiţiei, le-a zdrobit statul de drept şi le-a anihilat libertatea de a demonstra paşnic, la adăpost de frica de brutalităţile de tip moscovit, iranian sau chinez, ale jandarmilor.

Acelaşi PSD a politizat CCR, transformând defecta democraţie românească în coşmarul unei tiranii pseudo-constituţionale. Una care-şi exportă spre ţări mai libere creierul şi viitorul, în timp ce patriei emigranţilor i se face zob tot ce s-a încropit, după Ceauşescu şi Iliescu, în materie de predictibilitate, de şanse de dezvoltare şi modernizare şi de imagine cât de cât pozitivă a ţării.

Ale cărei fiice meritorii, ca Laura Kövesi, se impun în forurile internaţionale în pofida propriului guvern, condus de compatrioata lor, Dăncilă, o candidată care s-ar simţi, totuşi, discriminată, ca femeie, chipurile, de cel pe care şefa ei de campanie pesedistă îl discriminează pe faţă, ca minoritar.

Dacă la ”dezbaterea” lui Gică Contra, cum s-a dovedit manifestarea organizată pentru Dăncilă, ar fi existat ceva mai mulţi jurnalişti incisivi decât cei prezenţi, Dăncilă ar fi trebuit să răspundă la mai mult decât la întrebări privind susţinerea pe care actuala şefă a PSD a acordat-o, ca europarlamentar, Rusiei lui Putin. Când a votat, alături de comunişti şi de fascişti, în PE, contra sancţiunilor impuse Moscovei.

Dăncilă ar fi fost silită să lămurească între altele contradicţia dintre obsesia ei ca Iohannis să admită tot felul de nefăcute reale ori imaginare, în timp cea ea respinge, laş, orice asumare. Şefa PSD refuză bunăoară să regrete efectiv cortegiul de crime comise de pesedism contra românilor şi a libertăţii şi democraţiei lor şi propriul ei rol în această tristă istorie, jalonată de OUG 13, de strâmbarea, de către Comisia pesedistului Iordache, a legilor justiţiei şi de gazările ordonate de autorităţile din subordinea ei la 10 august 2018. 

Şi această femeie să ajungă preşedintele României?

Indiscutabil, nici pentru el n-a fost o zi prea bună, chiar dacă, simţind poate, ca de prea multe ori în trecut că, dacă tace, ar şanse să rămână filosof, Preşedintele s-a dovedit ceva mai isteţ. Râzând elocvent, ”ficusul” a rămas mut la chestiunea privind formula corectă de calcul al ariei cercului. În schimb, s-a poziţionat clar şi, parţial, convingător, deşi n-a ieşit din paradigma formulărilor diplomatice, în subiectele fierbinţi, pe care chiar trebuie să le ştie perfect un şef de stat.

A vorbit pasabil despre apărarea ţării. A vorbit bine despre importanţa ieşită din comun a NATO (ca ”garanţie a securităţii noastre”) şi a Americii. A evocat la fel de bine nefezabilitatea unei armate europene concurând alianţa. A evocat acceptabil pericolul unei Rusii militarizate, încercând să-şi redobândească sferele de influenţă, precum şi pericolul confundării valorilor europene şi româneşti cu ale Chinei comuniste. În fine, chiar dacă nu le-a spus pe nume, sau n-a formulat prea precis, Iohannis a abordat just încălecarea  justiţiei, de către PSD, prin faimoasa SS, de investigare a magistraţilor, comparând totodată corect, cu mineriadele, fascistul asalt dragniot asupra unor protestatari paşnici, la 10 august 2018. Bine ar fi fost să discute adecvat şi să anunţe măsuri pe marginea tragediei Republicii Moldova, care a reîncăput zilele trecute, complet, pe mâna socialiştilor putinofili ai lui Igor Dodon.

Într-o lume din ce în ce mai vitregită de tirani şi bântuită de primejdii, chiar contează ce preşedinte vor avea românii. Căci apărarea şi politica externă a ţării şi locul ei în alianţe tot mai vlăguite în sarcina lui cad.

Nu e deci de colo ce fel de şef de stat va avea România pe un continent mutilat de tăcerea vinovată a U.E faţă cu crimele în masă siriene, în proximitatea celui sluţit, cu complicitatea Moscovei, de violenţele şi persecuţiile în masă la care se dedau aparatele represive ale Chinei, Iranului şi Turciei.

A greşit Iohannis, refuzând o dezbatere pe care ar fi câştigat-o lejer, la capitolul substanţă, dacă nu la verbozitatea tipică politrucilor pesedişti? Ar fi fost inteligent să accepte o dezbatere veritabilă, cu ziarişti autentici, critici, independenţi şi incisivi, nu specialişti în agitprop, limbi şi limbuţie, ca reprezentaţii oficinelor de propagandă RTV şi Antena 3? Desigur. E el lemnos şi lent? Aşa e, uneori.

Dar a reacţiona la neajunsurile sale absentând de la vot, anulându-l sau votând-o, în semn de protest, pe inenarabila lui contracandidată, înseamnă a proba nu doar lipsă de memorie politică şi istorică.

Întrucât o atare atitudine ar putea duce la victoria PSD, ori la reducerea substanţială a prezenţei la urne, şi, deci, a legitimităţii unui preşedinte oricum slăbit de asaltul PSD-ist al ultimilor ani asupra arhitecturii instituţionale a României, ar fi un act probabil iresponsabil. În fapt, sinucigaş.

În cauză nu e raza la pătrat a circumvoluţiunilor creierului doamnei Dăncilă. În cauză e, în definitiv, o ţară potenţial rasă la pătrat, dacă reîncape durabil pe mâna răzuitorilor şi răzătoarelor din PSD.

Petre Iancu - Deutsche Welle