Fostul premier Adrian Năstase a făcut câteva luni de puşcărie după ce justiţia l-a găsit vinovat. Nimeni nu se aştepta că acest lucru se va întâmpla. Când era chemat la audieri sau în faţa instanţei, românii comentau că justiţia îl va face scăpat, că la fel ca în cazul „mătuşii Tamara” va ieşi basma curată. Nu a fost aşa, iar aceiaşi români au început să cârcotească: „chiar să bagi omul la puşcărie?!”

Au urmat scena pistolului, postările pe blog şi lucrările ştiinţifice care au făcut ca timpul să se contracte. Astfel, pe 19 aprilie Adrian Năstase a prticipat la congresul PSD, unde a fost primit cu aplauze, întreaga sală ridicându-se în picioare în semn de respect. Mi-e greu să înţeleg gestul. Într-o ţară normală, un personaj politic cu cazier devine un „fost” ce îşi duce restul vieţii în anonimat. La noi, nu. Din contră, este împins spre sanctificare. Şi spun asta gândindu-mă la declaraţia lui Liviu Dragnea: „Singurul care a trebuit să plătească pentru noi a fost Adrian Năstase”. Primul lucru la care m-am gândit a fost că avem în faţă a doua venire a lui Iisus Hristos, despre care Biblia ne spune că s-a sacrificat pentru semeni. Fraza a fost bine aleasă, ţinând cont de faptul că suntem în postul Paştilor.  

Totuşi, o astfel de explicaţie nu mi se pare suficientă. Din cugetarea dragneană se poate înţelege şi următorul lucru: toţi au furat în „Trofeul calităţii” şi numai Năstase a fost prins, numai el a achitat nota de plată. Şi poate nu numai pentru celebrul „trofeu”. Să fie această declaraţie un autodenunţ? Să fie secretarul general al PSD atât de naiv încât să comită o asemenea gafă? Nu cred. Cred că a fost doar o formă de manifestare a respectului.