Având o divizie de presă mult mai consistentă, mai bine finanţată decât pretinde pelticul maestru al lupingurilor de presă cât mai profitabile pe nume Ion Cristoiu că ar avea binomul SRI-DNA, conducerile PSD-ALDE le-au cerut, în regim de urgenţă, ziarelor, posturilor de radio şi televiziune şi jurnaliştilor frumos încolonaţi, mereu pregătiţi să ducă la bună îndeplinire orice dispoziţie, să pună tunurile şi să-i plaseze la stâlpul infamiei pe cei care vor să ne convingă că ar fi avut o atitudinea anti-românească la Bruxelles. Cu ocazia dezbaterilor sub genericul Democraţie şi Justiţie în România. Găzduite de Comisia de Libertăţi Civile, Justiţie Şi Afaceri Interne (LIBE) din Parlamentul European.

Reamintesc că Divizia de presă PSD-ALDE are, la ora actuală, în componenţă ziare precum Cotidianul şi Evenimentul Zilei (degeaba susţine, la ordinul lui Dan Andronic, doamna Simona Ionescu cu totul altceva, într-un editorial de un comic inegalabil, în contradicţie cu felul în care prestează dumneaei, Mirel Curea şi, fireşte, acelaşi Dan Andronic), televiziuni precum România tv (unde mai nou evoluează, zice-se gratuit, acelaşi maestru Cristoiu, uitând că până acum câteva luni o numea într-un mod pe care eu îl socotesc nereproductibil), b1tv, Antena 3 şi, desigur, subunitatea acesteia, TVR 1.

Sus-menţionaţilor li s-a ordonat să îi pună la zid pe europarlamentarul Monica Macovei care, ni se tot repetă, ar vrea să îi bage la puşcărie pe toţi românii, pe filosoful Gabriel Liiceanu, plătit şi el, precum doamna Macovei, de George Soros (altă balivernă repetată cu o obstinaţie maladivă!) şi pe jurnalistul Liviu Avram. Pentru motivul că sus-numiţii nu ar fi patrioţi, merg cu jalba în proţap la Parlamentul European, precum se mergea odinioară la Înalta Poartă. Nu ne lasă să ne spălăm rufele în familie. Macovei, Liiceanu, Avram sunt nişte care, ce mai atâta vorbă, vorba lui Tudor Muşatescu din delicioasa schiţă Scafandrierii, nu simt româneşte. Drept pentru care sunt puşi la zid, aşa cum i s-a întâmplat vineri seara lui Gabriel Liiceanu a cărui greşeală de citare a fost întoarsă pe toate feţele de jalnicii Norica Nicolai, Pavel Abraham, Oana Stancu Zamfir şi Adrian. Plus purtătorul de cioară vopsită Petre Roman.

Nu poţi să nu constaţi cât de fără imaginaţie sunt slugile din presă ale guvernării PSD-ALDE. Repetă, de fiecare dată, aceeaşi placă stricată. Sunt total lipsite de capacitatea de a-şi împrospăta discursul, de a-şi mai modifica măcar un pic, aşa de ochii lumii, playlistul.

Bunăoară, degeaba a ajuns la vârsta amintirilor şi autocitărilor admirative traseistul de presă Cristoiu. Degeaba şi-a mai făcut şi o frizură napoleoniană. Că tot defectiv de orice urmă de inventivitate este. Citiţi-i, spre a vă convinge, şchiopătândul, decervelatul lui Gând de vineri, reprodus şi în fiţuica Evenimentul zilei şi veţi avea prilejul unei gratuite întoarceri în timp. În vremea Epocii de Aur, în care cadrul de nădejde şi de viitor Ion Cristoiu trudea ca propagandist comunist la Viaţa studenţească şi la Scânteia tineretului.

Sunt indicii că nici măcar preşedintele PSD, dl. Liviu Dragnea, nu este tocmai mulţumit de forţa de persuasiune şi de calitatea muncii armatei de presari aflaţi în solda lui şi a partidului pe care îl conduce.

Cum altfel s-ar explica ameninţarea că acest Nae Girimea al politicii româneşti, ar vrea să se întâlnească la cremenal, adică în justiţie, cu dl. Liiceanu?