Preda: Decizia CCR privind reprezentarea la CE confirmă că regimul nu e parlamentar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Preda
Cristian Preda

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda consideră că decizia CCR privind legea prin care Parlamentul devenea arbitru între premier şi preşedinte privind reprezentarea la Consiliul European confirmă că regimul din România nu este unul parlamentar.

"Decizia confirmă faptul că regimul de la 1991, revizuit în 2003, nu e unul parlamentar. CCR nu a vrut să modifice regimul, şi aşa destul de slăbit după toate crizele prin care a trecut. Judecătorii se vădesc a fi încă o dată mai degrabă conservatori decât revoluționari", scrie Preda pe blogul său.

De asemenea, Preda arată că, pentru a avea un regim parlamentar, Constituţia ar trebui să prevadă ca dreptul de dizolvare a Camerelor să aparțină premierului, el adăugând că dizolvarea Legislativului e "mecanismul cel mai prost amenajat din ansamblul politic creat de textul de la 1991/2003".

"Fiindcă, dacă premierul nu are o asemenea pârghie, nici preşedintele nu e îndreptățit s-o facă în orice condiție. Şeful statului poate să dizolve Parlamentul doar dacă eşuează două tentative de a învesti un guvern. Asta lasă loc liber unui joc în care majoritatea parlamentară poate abuza de putere și aservi, pe rând sau simultan, şi preşedintele, şi premierul", argumentează eurodeputatul.

El concluzionează că la "o viitoare revizuire, inevitabilă, a Constituției, acesta va trebui să fie unul dintre mecanismele ameliorate".

Curtea Constituţională a decis, miercuri, că prevederea potrivit căreia Parlamentul stabileşte cine merge la Consiliul European, în cazul în care preşedintele şi premierul nu se înţeleg, este neconstituţională.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite