Pomeni electorale fără număr, de la PSD! Ce şanse sunt ca legea majorărilor salariale să se aplice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În buza alegerilor, majoritatea PSD din Parlament a mărit lefurile medicilor şi profesorilor, însă legea are toate şansele să pice la Curtea Constituţională (CCR). PNL acuză PSD de populism pe motiv că nu există bani în buget pentru majorări salariale.

PSD, alături de ALDE, UDMR şi minorităţi au reuşit să treacă în Parlament o lege prin care salariile în educaţie şi sănătate au fost mărite. Cu 184 de voturi „pentru“ şi doar o abţinere, sub patronajul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, şi în lipsa liberalilor ieşiţi din sală, susţinătorii iniţiativei le-au făcut un nou cadou electoral votanţilor care vor fi chemaţi la urne la 11 decembrie.

Cel mai mare impact bugetar al modificărilor salariale vizează personalul din educaţie şi din sănătate, de 2,9 miliarde de lei. Practic, sunt majorări cu o medie de 15% ale salariilor de bază pentru personalul din sănătate, inclusv cel administrativ, de la 1 decembrie 2016 (1,1 miliarde de lei) şi pentru personalul din învăţământ, de la 1 ianuarie 2017 (1,8 miliarde de lei).

De această lege se vor bucura şi cei din sistemul de asistenţă socială, în special cei de la vârful instituţiilor. În urma acestor modificări, un director de unitate de asistenţă socială poate avea o creştere de salariu de până la 54%, de la 4.212 lei la 6.498 de lei, iar în cazul unui asistent social ar putea fi de 38% de la 2.382 de lei la 3.297 de lei. Ipocrizia vine, însă, când e vorba de debutanţi: salariul pentru un psiholog stagiar în aceeaşi unitate nivelul creşterii este de doar 6%, ceea ce reprezintă mai puţin de 100 de lei, aspect evidenţiat şi de liderul PNL, Alina Gorghiu. „Cei care au acum salarii mari vor avea salarii mult mai mari, iar cei care intră în sistem vor avea salarii mici“, a punctat preşedintele PNL.

Dragnea a ameninţat cu închisoarea

Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a spus, în plenul Camerei Deputaţilor, că legea discriminează: problema profesorilor din mediul rural, care sunt plătiţi insuficient, rămâne. „Dacă intrăm prin această abordare de OUG ce scoate în evidenţă nişte sectoare, faţă de alte sectoare, ajungem imediat la o problemă de echitate. Dacă vom insista pe două sectoare, uitând celelalte sectoare în urmă, vom lua nişte resurse, care ştiţi, ca estimare, se ridică la 4,85 mld. de lei, de la o mărire potenţială pe care am putea-o aplica şi altor sectoare. Prin urmare, cei din administraţia publică locală vor fi condamnaţi să stea pe loc o perioadă de timp, dacă din 14 miliarde de lei vom lua acum 4,85“, a spus Pîslaru.  „Pentru că sunt banii oamenilor din această ţară, lor le vindem această iluzie care în prag de alegeri este ilegal să o aplicăm“, a completat ministrul, care a atras atenţia că Guvernul va sesiza la CCR legea privind creşterile salariale. 

Liderul PSD, Liviu Dragnea, l-a ironizat pe ministrul Pîslaru şi i-a ameninţat, mai în glumă mai în serios, pe cei din Guvern cu închisoarea dacă mai spun că nu poate fi aplicată o asemenea lege.  „Vreau să vă anunţ public că Parlamentul nu va mai sta spectator. În art. 404 din Codul penal se prevede: comunicarea sau răspândirea prin orice mijloace de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Asta nu este o ameninţare, este doar o avertizare“, a spus Dragnea. 

De ce e ilegală pomana electorală

Guvernul a susţinut că majorările salariale votate de PSD încalcă Legea responsabilităţii fiscal-bugetare. „Nu se pot promova acte normative cu mai puţin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului Guvernului, în conformitate cu art. 110 alin. (1) din Constituţia României, republicată, care conduc la creşterea cheltuielilor de personal sau a pensiilor în sectorul bugetar“, arată articolul 9 al Legii privind responsabilitatea fiscal-bugetară. Iar articolul 110 din Constituţie prevede că „Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale“. Aşadar, Executivul nu poate majora pensii sau salarii cu jumătate de an înainte să expire mandatul Parlamentului (19 decembrie, în cazul Legislativului actual). Ordonanţa de urgenţă din vară, care prevedea majorări salariale treptate, a fost publicată în Monitorul Oficial în 9 iunie, deci cu numai 10 zile înainte de a intra în perioada celor şase luni de interdicţie.

Doar 153 de parlamentari se aflau în sala de plen a Camerei Deputaţilor la votul final în care a fost adoptată Legea privind majorările salariale, sub numărul de 177 necesar cvorumului de şedinţă şi sub numărul de 185, anunţat oficial odată cu votul final, potrivit înregistrării video realizate de News.ro imediat după anunţarea rezultatului.

Liviu Dragnea susţine că Legea responsabilităţii fiscale se aplică doar Guvernului, nu şi Parlamentului. „Parlamentul nu poate fi oprit să adopte o lege, pentru că asta este esenţa democraţiei. Legea resposabilităţii fiscale se referă la interdicţia Guvernului, nu la Parlament. Nicăieri în lume un Parlament nu poate fi oprit să legifereze“, a susţinut Dragnea, arătând că,  în acest caz, vorbim de o lege care aprobă o ordonanţă de urgenţă, deci responsabilul final e Parlamentul, nu Guvernul. Îl contrazice chiar Legea responsabilităţii fiscale. mai exact articolul 2.

„Dispozitiile prezentei legi se aplică autorităţilor, instituţiilor şi entităţilor publice prevăzute la art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice“, arată, aparent ambiguu, articolul 2. Însă mergem mai departe la art.2 pct 30 din Legea 500/2002, care defineşte noţiunea de instituţii publice ca „denumire generică ce include Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice“. Aşadar, nici Parlamentul nu poate adopta, cu şase luni înainte de alegeri, legi care să majoreze pensii şi salarii. Practic, legea responsabilităţii fiscale, aşa cum îi spune şi numele, are rolul de a bloca pomenile electorale cu care vin partidele din patru în patru ani. Invocând această prevedere, Guvernul are toate şansele să blocheze pomenile electorale la CCR. 

Liberalii spun că nu a existat cvorum la şedinţa de vot final din Camera Deputaţilor, iar personalul tehnic al grupului face verificări în acest moment pentru a veni cu probe video. „PSD fură! Acestea sunt dovezile incontestabile ale faptului că PSD nu ştie să facă altfel de politică în România decât încălcând legile în Parlamentul României. Votul din Camera Deputaţilor asupra Legii privind majorările salariale în educaţie şi sănătate a fost viciat prin minciună“, susţin liberalii. 
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite