PNL şi PDL: îngropăciunea dinainte nunţii

Klaus Iohannis patronează o adunare de vreo 50 de persoane. Subiectul este important: aşezarea României în noul context geopolitic. Cuvintele sunt grave, scenarii alarma(n)te, iar vorbitorii încearcă, fiecare în domeniul său de experienţă, să schiţeze o agendă de politică externă. De fiecare dată când sintagma „viitorul preşedinte” este rostită, vorbitorii nu-l privesc pe Iohannis, căci el rămâne implauzibil pentru cei prezenţi în sală.

Întâmplarea se petrecea înainte de apogeul scandalului Mircea Băsescu. Criza între PNL şi PDL nu începuse încă iar platforma politică pentru susţinere preşedintelui Klaus Iohannis părea solidă .

Alianţă, comasare, fuziune, concubinaj sau parteneriat civil, orice ar fi fost această colaborare între PNL şi PDL nu cred că poate să mai producă, după scandalul Mircea Băsescu. Poate să se întâmple după alegerile prezidenţiale când cele două partide îşi vor culege membrele sfârtecate de pe câmpul de bătălie şi vor încerca să reconstituie un corp politic. Nici măcar nu este vorba de comploturile ticluite în spatele scenei de Victor Ponta şi Traian Băsescu. Despre ultimul, un tip deştept îmi spunea că va lupta până la capăt pentru propria putere. Ceea ce m-a făcut să-mi imaginez că nu va părăsi politica prin deces, aşa cum a anunţat Ion Iliescu că o va face, ci va continua din after-life.

Dar să revenim la mirii PNL şi PDL. Congresul PNL nu doar că nu a fost aşa cum prevedeau parterii din PDL, lin, ci rău, mult mai rău. Şansele prezidenţiale ale lui Iohannis s-au topit precum o Magnum ţinută la soare, iar liberalii vor să-i înghită pe democraţi cu nume, siglă şi trecut, mai ales cu trecutul băsescian pentru a-l curăţa. Partidul însuşi este într-o stare precară, mulţi îndreptându-se spre alternativa Tăriceanu. Nici măcar întoarcerea fiului risipitor Crin Antonescu ni pare că mai poate reface ţesutul politic. Şi sincer, cu toată propaganda à l’américaine a găştii prezidenţiale, cu diversiuni şi puciuri, cine întreg la minte ar vrea să se mai asocieze cu un PDL asociat cu Traian Băsescu, partid în care sunt mulţi care tremură de frică sau li se umezesc ochii de emoţie atunci când îi aud numele magic?... Logic, nimeni.

Cu PDL lucrurile sunt pe cât de simple, pe atât de complicate în relaţia cu Băsescu, şeful hoardei primitive, adept al formulei paterne: eu te-am făcut, eu te omor. PDL plăteşte ezitarea în a se distanţa de Băsescu care le-a impus adoptarea măsurilor de austeritate, unele crude, altele nejustificate economic (au demonstat-o specialiştii FMI, nu e o opinie). Vajnicii bărbaţi ai partidului nu s-au ridicat împotriva tatălui decât pentru a miorlăi pe la coţuri. Ei au fost castraţi simbolic de Băsescu, iar femeile – mai realiste şi mai curajoase – ignorate (aici mă refer la Oedipul lui Freud, ca să nu existe tot felul de trimiteri vulgare post-lectură). Mă tem că PDL, indiferent dacă va supravieţui sau nu, merită un studiu de patologie despre relaţia partid politic-preşedinte.

Nu vreau să anticipez răul şi nici nu-mi doresc să fiu descăpăţânată pentru această predicţie negativă: unirea aşa-zisei drepte nu va avea loc. Celor două partide le-a lipsit un proces de o banalitate crasă: AUTOANALIZA.

PNL şi PDL nu şi-au răspuns înainte de demararea negocierilor pentru fuziune unor întrebări esenţiale:

• Cine suntem, noi, PNL şi PDL,  din punct de vedere identitar şi organizatoric?
• Ce vrem dincolo de înfrângere lui Victor Ponta pentru ţară? E simplu să spui că Ponta e malefic, dar alternativa e acelaşi marasm politico-administrativ.
• Suntem sincronizaţi cu valorile, opţiunile, interesele din societatea care îşi ţese solidaritatea într-o pânză, în afara politiciii şi complet invizibilă pentru politicieni?
• Cum ne raportăm la temele esenţiale: sărăcia, inegalitatea socială, schimbarea de generaţii din societate în toate cîmpurile, educaţia, sănătatea? Un bonus pentru PDL: anticorupţia obsesională se întoarce, iată, ca o armă împotriva PDL. Independenţa justiţiei nu se măsoară, aşa cum au făcut-o Băsescu&comp. în cifre şi nume de arestaţi, sau în ridicarea de piedestaluri pentru procurori eroi, ci în doar buna funcţionare a instituţiilor. Un politolog încă nefrecventabil în România spunea cândva că în societăţile în tranziţie anticorpţia radicală este la fel de periculoasă ca revoluţia.

Alianţa PNL-PDLpare sortită eşecului. Va fi cu adevărat o minune dacă partidele se vor regăsi şi asta nu se poate întâmpla decât în cine ştie ce conjunctură favorabilă şi unică. Azi, unirea PNL cu PDL e moartă.