Klaus Iohannis a prelungit starea de urgenţă. „Nu există semne certe că pandemia încetineşte. Staţi acasă dacă nu vreţi să ajungeţi pe un pat de spital”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Klaus Iohannis va prelungi starea de urgenţă. FOTO presidency.ro
Preşedintele Klaus Iohannis va prelungi starea de urgenţă. FOTO presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru prelungirea cu încă 30 de zile a stării de urgenţă în România. ”Nu există semne certe ale unei eventuale încetiniri a ritmului evoluţiei pandemiei la nivel global. Dimpotrivă, numărul persoanelor infectate cu coronavirus, cât şi numărul deceselor provocate de acesta cresc zilnic într-un ritm alert”, a spus şeful statului. Parlamentul urmează să aprobe sau să respingă decretul.

UPDATE Preşedintele Klaus Iohannis: 

  • Am emis astăzi decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgenţă pe întregul teritoriu al României pentru a putea fi luate în continuare cele mai eficiente măsuri de combatere a epidemiei COVID-19. În pofida restricţiilor fără precedent adoptate de statele lumii, nu există semne certe ale unei eventuale încetiniri a ritmului evoluţiei pandemiei la nivel global. Dimpotrivă, numărul persoanelor infectate cu coronavirus, cât şi numărul deceselor provocate de acesta cresc zilnic într-un ritm alert.Cu siguranţă că fără aceste măsuri de izolare ne-am fi confruntat cu o explozie a cazurilor imposibil de gestionat de sistemul nostru de sănătate. Este tocmai scenariul negru pe care, împreună cu Guvernul Orban şi cu specialiştii din domeniul medical, ne-am propus încă de la primele semne ale epidemiei să îl evităm. Acţiunea fermă şi timpurie salvează vieţi şi produce efecte pozitive în plafonarea curbei infecţiilor.  
  • Pericolul nu a trecut, iar o relaxare a restricţiilor în perioada următoare, cum văd că cer cu inconştienţă unii politicieni, ar duce la o creştere vertiginoasă de noi cazuri de infectare, suprapopularea spitalelor şi o presiune uriaşă pe sistemul nostru sanitar. Staţi acasă pentru a nu ajunge pe un pat de spital! Staţi acasă pentru a ne putea recăpăta viaţa cât mai repede, altfel vom avea  un val de îmbolnăviri şi de decese foarte mare. Ar însemna că toate eforturile, toate sacrificiile pe care le-am făcut până acum ar fi fost în van.  
  • Nu putem permite niciun pas înapoi în contextul în care avem de-a face cu o răspândire intracomunitară, deocamdată limitată, dar foarte periculoasă.  
  • Ca atare, se impune prelungirea stării de urgenţă, ceea ce înseamnă menţinerea aplicării măsurilor deja adoptate, precum şi noi reglementări, care să permită autorităţilor publice să intervină decisiv şi cu mijloace adecvate pentru gestionarea crizei.   
  • Astfel, în mod evident, şcolile rămân închise şi se suspendă toate activităţile didactice care presupun prezenţa fizică în instituţiile de învăţământ. Se organizează, în măsura posibilităţilor, activităţi didactice online.  
  • Am hotărât, de asemenea, prin decretul pe care l-am emis, că Guvernul va lua toate măsurile astfel încât să fie asigurată securitatea alimentară a cetăţenilor prin continuarea aprovizionării, producţiei, procesării, transportului şi furnizării către oameni a bunurilor de strictă necesitate.  
  • Pe durata stării de urgenţă, se pot plafona preţurile la medicamente şi aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate şi la serviciile de utilitate publică, precum energie electrică şi termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate ori carburanţi.  
  • Am adăugat în decret însă o menţiune specială pentru situaţia în care se va constata o scădere a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, pe pieţele regionale. În acest caz, Guvernul va lua măsurile necesare astfel încât aceste scăderi să se reflecte în preţul plătit de consumator.  
  • Cu toţii vrem să ne recâştigăm viaţa pe care am avut-o înainte de izbucnirea acestei pandemii, dar cât de repede se întâmplă acest lucru depinde doar de respectarea acestor restricţii. Sunt măsuri care ne afectează temporar o parte dintre drepturi şi libertăţi, dar care salvează vieţi.  
  • Fac un apel la toţi cei care cred că lucrurile nu sunt atât de grave şi continuă să ignore reglementările autorităţilor. Nu păcăliţi instituţiile statului, vă păcăliţi singuri! Îi păcăliţi pe cei dragi vouă, pe copiii, părinţii şi bunicii voştri pe care îi puneţi în pericol pentru că nesocotiţi măsuri luate pentru protejarea vieţii voastre şi a semenilor voştri. Orice pas făcut dincolo de liniile trasate de aceste reglementări poate însemna îmbolnăvirea voastră şi, mai departe, a celor dragi. Nu vă expuneţi şi nu îi expuneţi pe cei de lângă voi! Fiţi responsabili şi solidari!  
  • 346 de oameni au pierdut bătălia cu acest virus nemilos. Durere şi neputinţă, un gol imens în familiile din care 346 de oameni au dispărut fulgerător. Vreau să transmit condoleanţe familiilor îndoliate şi multă putere să treacă prin această perioadă extrem de dificilă.  
  • Vreau să mă adresez acum în mod special medicilor şi personalului medical. Vă mulţumesc încă o dată fiecăruia dintre voi pentru munca extrem de grea depusă în toate aceste zile. Lupta însă continuă şi noi toţi avem nevoie de profesionalismul şi dedicarea voastră.  
  • În mod inevitabil, restricţiile severe destinate protejării sănătăţii cetăţenilor au afectat sectoare economice întregi. Guvernul Orban a adoptat deja un set de măsuri care să vină în sprijinul angajaţilor, dar şi al firmelor aflate în dificultate, care este doar o componentă a strategiei guvernamentale menite să ofere premisele reconstrucţiei economice şi sociale a României după ce vom depăşi această criză.  
  • Va fi nevoie de infuzie de capital, de continuarea proiectelor de infrastructură, de accelerarea procesului de digitalizare, de un audit extins la toate nivelurile administraţiei publice locale şi centrale, de reconversie profesională. Guvernul Orban va pregăti şi implementa aceste măsuri.
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite