Cum a evoluat procentul din PIB alocat pensiilor

Dintr-o postare a lui Sorin Ioniţă pe Facebook aflăm evoluţia procentului din PIB alocat pensiilor.

Procentul a scăzut constant din 2017, ajungând la 7,55% din PIB în anul 2022. Şi în anii anteriori nu ne-a dat voie PNRR să creştem pensiile?

Dramatic este altceva. În timp ce două milioane de pensionari trăiesc cu până în 1500 de lei pe lună, avem şi pensionari de lux, care încasează şi pensii de 78.000 lei pe lună, adică de 50 de ori mai mari. Pentru ce, ce au făcut aceşti oameni să merite aceste pensii? Nu spune nimeni nimic!

Explicaţia este alta. Nu sunt bani pentru mărirea pensiilor pentru că banii din bugetul de stat au o cu totul altă destinaţie.

În primul rând, România trebuie să plătească ratele şi dobânzile la creditele luate de-a lungul anilor, numai în 2020-2021 gradul de îndatorare a crescut de la 35% din PIB la 50% din PIB. Regimul PNL-Cîţu-Orban a împrumutat ţara cu circa 40 de miliarde de euro, iar banii s-au dus nu se ştie unde. Că nici autostrăzi n-am văzut, nici căi ferate, nici infrastructură şcolară (avem încă 800 de şcoli cu wc-ul în curte), nici în sisteme de irigaţii, nici în creşe şi grădiniţe. Unde s-au dus banii aceştia enorm de mulţi? Aşteptăm un răspuns de la o Comisie parlamentară de anchetă, mult mai utilă cu această anchetă decât cu alte prostii.

Statul n-a redus şi nu reduce cheltuielile neesenţiale de funcţionare a statului. Avem 22 de ministere, în timp ce ţări mult mai mari au 14, 12 sau chiar 8 ministere. Avem 1,3 milioane bugetari, în timp ce Polonia, o ţară mai mare, are doar 700.000 de bugetari. Avem instituţii şi agenţii care nu fac nimic, ard gazul degeaba. Nimeni nu le vede şi nu le închide. Avem un sector economic de stat, care în loc să producă bani la buget, ia bani din buget, ca să nu dea faliment. Datornicii cei mai mari la bugetul de stat sunt întreprinderi economice de stat falimentare, ţinute în viaţă doar din subvenţiile de la stat. De ce?

Avem o armată de „favoriţi” ai politicii, care încasează salarii şi pensii nesimţite, sunt membri în multe CA, de la care iau sume fabuloase.

Avem Administraţii Publice Locale, care traiesc din fonduri de echilibrare de la bugetul de stat. Să-şi dubleze sau tripleze salariile au ştiut, cu aprobare de la guvern.

Avem o liotă întreagă de politruci habarnişti care sug bani de la bugetul se stat fără să facă mai nimic. Singura lor „calitate” este că au carnet de membru de partid.

Lucrurile acestea le vedem şi le ştim cu toţii. Dar plătim în continuare taxe şi impozite, ca să-şi bată statul joc de banii noştri.

În alte ţări, gradul de colectare la bugetul de stat ajunge şi la 45% datorită conformării voluntare, convingerii contribuabililor că statul face ce trebuie cu banii lor. La noi gradul de colectare este de circa 30%, pentru că cetăţenii nu au încredere în modul discreţionar, ascuns, netransparent, în care sunt cheltuiţi banii publici. Plus corupţia, fraudele şi furturile la mai toate nivelurile de conducere ale statului. 

Toate aceste lucruri s-au mai spus şi discutat. Blestemul este ca nimeni din conducerea statului, deşi ştie toate aceste lucruri, nu ia nicio măsură de îndreptare. Mai toţi plâng cu lacrimi de crocodil căinându-i pe pensionari. Şi au găsit cauza: nu ne dă voie PNRR. Minciuni şi manipulări pe care nu le crede nimeni.

Grav este că avem 2,5 milioane de pensionari care trăiesc la pragul de sărăcie. Explozia preţurilor la facturile pe energie reprezintă bomboana pe coliva nivelului de trai al celor săraci.

În concluzie

Domnilor Budăi şi Ciolacu. Lăsaţi minciunile că nu vă dă voie PNRR să creşteţi pensiile. E o minciună grosolană, un mod nesimţit de a păcăli pensionarii şi de a arunca vina pe alţii. Uitaţi-vă la modul în care este alcătuit bugetul de stat, desfiinţaţi ordonatorii de credite inutili, reduceţi pensiile şi salariile nesimţite ale politrucilor şi veţi avea bani şi pentru mărirea pensiilor!