Iar dacă cineva îşi imagina că ei vor sta cu mâinile în sân, că nu vor pune la bătaie tot, dar absolut tot ce au ca să se facă scăpaţi de lege, ei bine, acel cineva este foarte naiv. E firesc. Infractorii asta fac, dau cu tot ce au ca să rupă gardurile închisorii. Cât despre ceea ce (simplist, desigur) am putea numi partea adversă, forţa binelui, sau cum i-om spune, dacă aceasta tremură de frica lor, atunci se cheamă că îşi merită soarta. Pentru că nu poţi la infinit să joci o partidă sperând că publicul din tribune va sări gardul să te apere. Nu ăsta e rolul lui şi chiar dacă ar face-o, intervenind ca să strângă de gât arbitrul măsluit, se dovedeşte că mai devreme sau mai târziu cordonul de jandarmi, bine hrănit şi cu bugetul mărit 500%, aşa cum le stă bine unor pretorieni adevăraţi, sare şi dă cu spectatorii de pământ. 10 august, remember?

Ceea ce le rămâne atunci oamenilor civilizaţi, prin urmare, deşi pare puţin, e, totuşi, destul de mult: votul. Înţelegând că banda de derbedei din faţa lor nu face altceva decât să calce în picioare orice urmă de bun-simţ ca să-şi scape liderul de un destin ce stă sub semnul semantic al comunei Gratia, e normal ca aceştia să părăsească, cuminţi, stadionul, aşteptând momentul revanşei. Iar el, deşi poate părea departe, e totuşi mai aproape decât orice colac de salvare va fi fost vreodată aruncat în direcţia vreunei epave care s-a scufundat pe pământ românesc. Includem aici economia românească, industria (tot românească), medicina, educaţia (idem) şi cam orice altceva în afară de producţia de ţuică. Adică, pentru a fi mai precişi în privinţa revanşei mai sus-amintite, data de 26 mai, momentul când au loc alegerile europarlamentare şi când grupul infracţional organizat PSD-ALDE, ca să apăsăm bine pe cuvinte şi să ştim despre ce vorbim, poate primi semnalul clar că publicul spectator nu e de acord cu bezmeticia sa agresivă.

Oferta, de altfel, ca niciodată până acum, există. Adică dacă până în urmă cu câţiva ani nu puteai alege decât între ticăloşi, aventurieri inepţi şi impostori, iată că meniul se diversifică considerabil. Apar profesionişti pe domeniile lor parcă din nimic, răsar oameni de bună-credinţă dintr-un neant atât de tenebros şi dezolant, încât nu poţi să nu te întrebi cum de mai poate societatea românească să genereze anticorpi. Asta, însă, aşa cum sper sincer să nu aflăm pe pielea noastră cât de curând, nu este suficient. Pentru ca asaltul trepidant al infractorilor asupra firavului stat de drept din România să nu se încheie cu o capitulare totală din partea acelei românii care crede în valorile europene, două lucruri trebuie să se întâmple: opoziţia să explice de ce sunt atât de importante alegerile europarlamentare din 26 mai (da, domnule Andrei Caramitru, vă vine să credeţi sau nu, cei care înţeleg importanţa acestei date sunt mult mai puţini decât vă imaginaţi), iar alegătorii să se prezinte la votul din aceeaşi dată.

26 mai, reţineţi. Aşa cum observă majoritatea comentatorilor de bun simţ şi cum cred că e de datoria oricui să explice bulei în care se află, niciodată nu a fost mai important ca românii să înţeleagă că e timpul să-şi exercite în sfârşit, masiv, acest drept câştigat în decembrie 1989. Nu de altceva, dar, aşa cum remarcă aceiaşi comentatori, e foarte posibil ca, în cazul în care societatea românească nu dă acest semnal, pe viitor să n-o mai poată face atât de uşor. De ce? E simplu, istoria ne explică. Pentru că, dacă românii vor hotări că e mai important să se afle pe Valea Prahovei sau în Mamaia la data respectivă, încurajaţi de un nou absenteism la vot, infractorii dovediţi şi insalubri care deţin puterea la acest moment, ar putea decide ca viitoarele alegeri să nu mai fie la fel de libere. Pentru că pot.