După ce Platon a pus bazele filosofiei iar Aristotel a teoretizat metafizica, logica şi etica, liderii USR şi Cioloş au reinterpretat într-un mod cu totul original conceptul comunist de „om nou“, înzestrându-l, paradoxal, cu toate calităţile eroului legionar, morala, cinstea şi virtutea fiind pietre de temelie ale eticii #rezist. 

Binenţeles că profeţii acestui discurs populist, becalian, de dreapta-stânga, pase la interceptare, rămân dezbrăcaţi în frunza goală a caracterului, prin acţiunile aghiotanţilor, cea mai recentă operă fiind devoalată de primarul Aradului.
„În Arad sunt peste 6.000 de semnături nevalide, iar unii dintre cei care au semnat nu mai sunt astăzi printre noi, sunt străzi fictive, numere fictive, oameni fictivi. În momentul când trebuie să semnezi documentele de primire, semnezi şi existenţa a peste 6.000 de semnături nevalide. O parte dintre aceste semnături vor merge la instituţiile statului“ - Gheorghe Falcă, 23 septembrie

„În momentul în care au semnat procesul verbal au semnat şi constatarea că aproximativ 6.000 de semnături nu au fost validate“ - Gheorghe Falcă, 24 septembrie
Pe lângă faptul că o întreagă filială judeţeană a USR, care a asigurat campaniei „fără penali“ suport logistic, devine din perspectiva eticii şi a moralei, penală, va exista şi o răspundere juridică, prevăzută de altfel chiar de Codul Penal...

Prin urmare, dacă etica, în România de astăzi, nu este doar prizoniera scârbei pseudo-elitiste a unor progresişti haştagişti, colegul meu, dl. Barna, trebuie să dizolve imediat organizaţia judeţeană din Arad. Pot fi greşite 2, 14, 82, 374 semnături din 21.000, dar nu 6.000!

Apoi, dacă demersul „oamenilor noi“ este unul onest, trebuie cu nume şi prenume să prezinte public lista celor care şi-au asumat morţii cu drept de semnătură şi să se delimiteze imediat de aceştia.

La oameni noi, moravuri vechi. 

Oare câţi morţi ai oamenilor noi au semnat pentru campania „fără penali în funcţii publice“ în toată România? Oare câţi morţi au decis viitorul viilor, în timp ce aceşti predicatori ai revoluţiei haştagiste anunţau că dau lecţii de moralitate PSDiştilor şi asigurau ţara că Laura Kovesi, niciodată, dar niciodată nu a petrecut cu politicienii?