Meleşcanu, discuţie cu Rex Tillerson despre Parteneriatul strategic, în marja reuniunii Coaliţiei globale anti-Daesh de la Washington

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a participat, miercuri, la reuniunea ministerială a Coaliţiei globale anti-Daesh desfăşurată la Washington, în marja evenimentului o întrevedere cu secretarul de stat american Rex Tillerson. Cei doi au discutat despre Parteneriatul strategic, iar Meleşcanu a pledat pentru un dialog între cele două ţări, inclusiv la nivel de şefi de stat.

Liderul diplomaţiei de la Bucureşti a exprimat interesul pentru organizarea unor întrevederi la nivel înalt cu reprezentanţii administraţiei de la Washington. Rex Tillerson a manifestat „deschidere pentru continuarea dialogului bilateral, inclusiv la nivel de şef de stat, în funcţie de agenda celor doi demnitari“, potrivit unui comunicat al MAE De asemenea, „oficialul român a întărit angajamentul ţării noastre pentru dezvoltarea relaţiei speciale româno-americane, ce decurge din Parteneriatul Strategic“, potrivit aceleiaşi surse.

Programul evenimentului de la Washington a cuprins o sesiune introductivă, de informare a participanţilor cu privire la stadiul progreselor realizate pe linia combaterii Daesh, din punct de vedere militar, respectiv al stabilizării şi reconstrucţiei zonelor eliberate; o sesiune plenară, deschisă de secretarul de stat american Rex Tillerson şi de prim-ministrul Republicii Irak, Haider Al-Abadi; un prânz de lucru, la care au participat şi alţi membri ai administraţiei SUA, printre care secretarul Apărării, James Mattis, directorul CIA, Mike Pompeo, directorul comunităţii americane de informaţii, Dan Coats.

Ministrul român de Externe a reiterat angajamentul ţării noastre pentru eforturile internaţionale de eliminare a organizaţiei teroriste şi continuarea sprijinului acordat coaliţiei, inclusiv pentru combaterea propagandei Daesh în mediul on-line. Având în vedere succesul operaţiunilor militare ale coaliţiei în eliberarea zonelor ocupate de către Daesh, Meleşcanu a confirmat contribuţia României la eforturile umanitare, de stabilizare şi reconstrucţie, arată sursa citată.

Cu ce alţi miniştri de Externe s-a văzut 

La finalul reuniunii ministeriale, membrii coaliţiei au adoptat o declaraţie comună care stabileşte obiectivele comune pentru perioada următoare.Şeful diplomaţiei române a mai avut întrevederi cu omologii din Qatar, Singapore şi Malaysia. În cadrul întrevederii cu ministrul Afacerilor Externe qatarez, şeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al-Thani, a fost evaluat stadiul calendarului de acţiuni în plan bilateral.

La 13 februarie, Parlamentul a aprobat continuarea în acest an a misiunii Armatei României în cadrul Coaliţiei globale anti-Daesh, cu un efectiv total de până la 50 de militari şi extinderea ariei de dislocare prin includerea teritoriului statului Kuweit. Finanţarea se asigură din bugetul alocat MApN.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite