Masacraţia

E o prevedere în materie civilă care spune că drepturile unui copil sunt recunoscute încă de la concepţia acestuia. Aseară, a apărut o excepţie de la această regulă, născută dintr-o practică politică care poate scădea masiv rata natalităţii în România: poate alte drepturi, nu şi cel la vot.

Constituţia României are nevoie de modificări. Acel bagaj minimal de cunoştinţe pe care majoritatea îl are despre drepturile şi libertăţile cetăţeneşti ar trebui desfăcut la aeroport, la plecarea din ţară, şi din el scos dreptul la vot, pentru că, aparent, depăşeşte greutatea admisă la îmbarcare. Acelaşi lucru este valabil şi atunci când pleci din localitatea ta pentru a studia în alt oraş.

Cred că am asistat la un paradox cu care sistemul electoral de pretutindeni nu s-a confruntat până acum - şi de aceea, a fost perceput ca un balast de care cineva trebuia să se debaraseze: într-o ţară în care candidatul învingător în primul tur de scrutin al alegerilor este reprezentativ, în realitate, pentru doar 20% din populaţia ţării cu drept de vot, din cauza absenteismului extrem de ridicat, un stat provoacă un absenteism şi mai mare prin limitarea exercitării dreptului la vot.

Spun "împiedicare" pentru că totul porneşte mai întâi dintr-o defectuoasă aranjare - cu intenţie sau din culpă - a circumstanţelor de desfăşurare a alegerilor prezidenţiale. E, înainte de toate şi în limbaj juridic, o neîndeplinire a unei obligaţii de rezultat pe care un stat poate fi considerat că şi-o asumă faţă de cetăţeni, conform legislaţiei în vigoare: aceea de a fi capabil să pună la dispoziţie instrumentele necesare pentru a nu limita exercitarea dreptului la vot. Statul nu-şi asumă o obligaţie de mijloace, în temeiul căreia nu ar putea fi tras la răspundere pentru faptul că acest drept a fost lipsit de conţinut.

Incapacitatea de a-şi respecta obligaţia se transformă într-o împiedicare atunci când, sub masca regulilor prevăzute de legile în vigoare, statul nu se mobilizează, cu rea-credinţă, pentru a repara, chiar şi în ultimul moment, incapacitatea sa. Situaţia de ieri din diaspora ar putea, foarte bine, constitui un caz de de stare de necesitate, care ar fi justificat luarea unor astfel de măsuri şi care, chiar dacă ar fi dus la încălcarea legilor în materi electorală, nu ar fi atras răspunderea niciunei persoane implicate într-un astfel de demers, fiind o cauză justificativă. Spun "stare de necesitate" în sensul din Codul Penal în vigoare, potrivit căruia persoana care săvărşeşte o faptă sancţionabilă ca infracţiune pentru a salva, de la un pericol imediat şi care nu putea fi înlăturat altfel, un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decăt cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.

Nu există niciun motiv, în afară de reaua-credinţă, pentru care instituţiile statului nu au putut organiza alegerile de ieri la secţiile din străinătate. Pentru că s-a tot discutat în ultimele ore despre asta, amintesc şi că Codul Penal în vigoare prevede infracţiunea de împiedicare a exercitării drepturilor electorale - împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Nu există o limitare legală cu privire la sintagma orice mijloace.

Există anumite condiţii pe care un stat trebuie să le îndeplinească pentru a putea garanta cetăţenilor săi că acesta chiar acţionează în sensul protejării intereselor lor. Legitimitatea statului este dată de popor, iar, în acest moment, instituţiile care au organizat alegerile de ieri sunt ale statului român, dar nu mai sunt ale poporului. Statul şi poporul sunt, de ieri, două tabere în antagonism.

De dinainte de aceste alegeri, aveam credinţa că trebuie să facem totul cu mâinile noastre şi pentru noi, fără să mai aşteptăm nimic din ceea ce avem impresia că ni s-ar cuveni. Şi o spun cu conştiinciozitate şi cu dorinţa de mai bine, nu cu dispreţ şi deznădejde. Credinţa mi-a fost întărită când, înainte de începerea noului an şcolar, am văzut undeva într-o localitate din Moldova cum grădiniţa şi şcoala au fost renovate de către oamenii locului, cu banii lor şi cu forţa lor de muncă, după ce autorităţile locale au spus că nu-i pot susţine financiar. 

Acum e momentul ca dreptul de vot să fie căştigat, iar alegerile de peste două săptămâni trebuie privite cu încrederea că dreptul de vot poate avea un caracter universal. Înarmaţi-vă cu camerele de luat vederi, cu telefoanele mobile, cu toate cunoştinţele juridice, cu toată încrederea că voi aveţi dreptate, că e dreptul vostru şi că Internetul -  cel mai dement mediu de interacţiune, cu o densitate uriaşă de cretini, cum mi-a fost dat să citesc aseară - poate să scoată la iveală orice nereguli şi să le ducă în toată lumea.

Săptămâna viitoare, nu îmi mai voi anula votul. Ştiu că voi regreta, într-o formă sau alta, peste câteva luni, pentru că nu am făcut ce fac de obicei, cu o excepţie. Ştiu că o să stau în faţa buletinului de vot la fel cum, am înţeles, că au stat mulţi dintre cei care au avut de ales, în 2000, între Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor. Dar e un risc asumat - altfel, se va crea o fractură între stat şi popor pe care cel din urmă, din păcate, nu o poate remonta încă, din lipsă de unitate. Iar democraţia va deveni, dacă nu a devenit încă, o masacraţie.