Liberalii se întâlnesc cu delegaţia FMI, PSD a refuzat întrevederea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii PNL au, începând cu ora 17.00, o întâlnire cu delegaţia FMI, pentru a discuta situaţia economică a ţării şi pentru a obţine clarificări în privinţa soluţiilor impuse de Fond. De altfel, o solicitare similară a primit şi PSD, dar a refuzat întrevederea pe motiv ar fi "tardivă şi protocolară".

Potrivit vicepreşedintelui PNL, Varujan Vosganian, liberalii doresc de la reprezentanţii FMI "o discuţie în legătură cu oportunitatea pachetului de măsuri luat deja de Guvern, care a făcut şi subiectul moţiunii de cenzură".

"Întrebarea noastră, pe care o vom pune şi FMI este dacă e adevărat că ţintele de deficit la 3 luni au fost îndeplinite şi la 6 luni au fost îndeplinite, fără să trebuiască să se reducă salariile, pensiile sau să se crească TVA, întrebarea e de ce, în faţa acestor îndepliniri după îndepliniri, e nevoie să se reducă salariile cu 25%, a fost nevoie de tămbălăul cu reducerea pensiilor şi e nevoie de creşterea TVA", a declarat Vosganian.

"Din două una: ori aceste îndepliniri sunt adevărate şi atunci trebuie să se revină urgent la această măsură sau să se reconsidere o reducere la 5%, ca în Spania, ori să se accepte că e nevoie de asta, dar să ni se spună realitatea. Pentru că o democraţie nu se bazează doar pe echilibrul puterilor în stat, ci şi pe faptul că Guvernul se situează în adevăr şi realitate", a spus Varujan Vosganian.

Nu la fel de deschişi, la solicitarea FMI, au fost reprezentanţii PSD. Potrivit lui Victor Ponta această întâlnire este irelevantă pentru partidul pe care îl conduce în condiţiile în care "discuţiile cu Guvernul s-au epuizat". El a subliniat că PSD nu doreşte ca România să se gândească la un nou împrumut.

"Am primit azi o solicitare din partea delegaţiei FMI privind o întâlnire cu PSD. Le-am răspuns în scris că e o solicitare tardivă, inutilă, în acest moment, când toate discuţiile între delegaţia FMI şi Guvern s-au epuizat. Doar o întâlnire protocolară cu noi nu îşi are sensul în acest moment", a spus Victor Ponta.

Preşedintele PSD a explicat că delegaţia FMI are o atitudine "cu totul şi cu totul anormală" faţă de Guvern şi faţă de România, întrucât girează toate măsurile "stupide şi incoerente" ale Executivului de la Bucureşti şi participă, alături de acesta, la ascunderea adevărului despre situaţia economică.

"Azi aflăm ce ne-au spus şi anul trecut prin vocea domnului Tănăsescu şi a domnului Jeffrey Franks, că vom avea creştere economică şi că nu vom mai avea tăieri de pensii şi salarii. Nu ştiu de ce azi trebuie să îi credem, având în vedere că ceea ce au spus anul trecut a fost total greşit", a declarat Ponta.

"Nu ne vedem cu această ocazie cu delegaţia FMI. A trecut vremea întâlnirilor protocolare. Dacă au într-adevăr intenţia de a asculta vocea Opoziţiei, să o facă înaintea luării tuturor deciziilor, ulterior e inutil", a precizat Victor Ponta.

"Poziţia unora dintre reprezentanţii FMI de a fi de acord cu orice fel de măsură a Guvernului şi de a susţine orice fel de dată şi de cifră şi de predicţie, care contrazice toate predicţiile celorlalţi analişti economici independenţi, este anormală. Nu credem că în acest mod putem continua acest tip de relaţie", a adăugat preşedintele PSD.

Reamintim că, o misiune comună a FMI şi a Comisiei Europene se află în perioada 26 iulie - 4 august la Bucureşti pentru o nouă revizuire a acordului cu România. Delagaţia va evalua modul în care România a îndeplinit criteriile de performană stabilite pentru finele lunii iunie şi în cadrul căreia se discută şi despre un nou set de prognoze macroeconomice.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite