Executivul condus de dl. Dacian Cioloş s-a comportat, cum spuneam, contradictoriu, când asemenea unui Mercedes S Klasse, când precum atât de caraghiosul Tico. Fără a pune însă nici un moment ţara în pericol ori în situaţii deosebite. Aici aflându-se principalul său atu.

Cauzele primare ale acestei conduite uneori greu de înţeles în totalitate se cuvin căutate în graba cu care dl. Cioloş a fost silit să întocmească lista noului guvern care a preluat puterea în situaţia de criză post-Colectiv. De unde, probabil, o mulţime de greşeli pe care însă, spre deosebire de alţi premieri, ardeleanul Dacian Cioloş a avut şi puterea, şi cinstea să şi le asume. Să le corecteze, să le repare, să spună cu glas tare am greşit, procedând, cel mai adesea, la înlocuiri, atunci când ele s-au dovedit necesare. De aici, poate, şi repetatele schimbări de personal de la vârful unor ministere, tot atâtea situaţii pe care unii comentatori le-au perceput drept  semne de slăbiciune ale prim-ministrului. Din contră, mie mi s-au părut indicii ale onestităţii.

Cel puţin două dintre aceste înlocuiri- cea de la Ministerul Educaţiei şi cea de la Ministerul Sănătăţii- acolo unde în ultimele luni de guvernare au fost numiţi doi dintre cei mai eficienţi înalţi demnitari din Cabinet, dl. Mircea Dumitru, respectiv, dl. Vlad Voiculescu, pe care i-am simţit că mă reprezintă şi că se află în serviciul meu, adică al cetăţeanului obişnuit, au fost cu adevărat exemplare. Cu efecte ce s-au simţit rapid.

Am convingerea fermă că guvernul condus de dl. Dacian Cioloş nu a fost nici unul al preşedintelui Iohannis, nici al Bruxellles-ului, nici al lui George Soros, cum tot propovăduiau şi încă mai repetă aiurea defecte maşini de propagandă adăpostite de infecte posturi de televiziune. A fost, pur şi simplu, guvernul României.

Tocmai de aceea mi se par incalificabile graba, dar şi nemernicia cu care PNL-ul, până mai ieri fascinat, vrăjit, dacă nu cumva chiar adus în stare de sevraj în raport cu personalitatea d-lui Dacian Cioloş pune în sarcina acestuia eşecul lui electoral de proporţii. Un eşec în totalitate datorat analfabetismului politic al celor care au condus şi conduc şi la ora actuală partidul spre nici măcar ei nu ştiu unde. Cel mai probabil spre un cimitir politic.

Cum nu am fost –dovadă stau editorialele publicate de-a lungul unui an întreg pe adevărul.ro-  nici un apologet, nici un critic nesăbuit al acţiunilor guvernului Cioloş, îmi îngădui să spun că, din perspectiva mea, fie-mi îngăduit să spun de om de cultură, cel mai neperformant, mai dezamăgitor, mai haotic minister a fost cel al Culturii. Care a avut parte de titulari nepricepuţi, de gargaragii, de farseuri cvasi-iresponsabili, inşi obsedaţi eminamente de propria lor imagine. Ale căror aventurisme costă scump, fie şi numai dacă nu ar fi să luăm în calcul decât două mari eşecuri pentru care vinovaţii principali sunt dl. Vlad Alexandrescu şi d-na Corina Şuteu.

Am în vedere, desigur, în primul rând, campania în vederea achiziţionării prin subscripţie publică a Cuminţeniei Pământului, campanie al cărei eşec s-ar putea să lase un gol în vistieria Statului român de nici mai mult, nici mai puţin 9 milioane de euro. Am în vedere, de asemenea, criminala aducere pe butuci a Operei Naţionale Române din Bucureşti. O operaţiune consfinţită de crucea tombală reprezentată de recenta Gală a Operelor Naţionale. O încropeală de un penibil fără margini. De la un cap la altul o înşiruire de aberaţii, de amatorisme, de temeneli politice dezgustătoare şi bâlbe pentru care d-na Beatrice Rancea ar merita, fără doar şi poate, un doctorat. A cărui diplomă se cuvine obligatoriu să poarte semnătura cât se poate de descifrabilă a doamnei Corina Şuteu. Aceste două dezastre nu sunt nicidecum compensate, aşa cum se îmbată cu apă rece aceeaşi inenarabilă d-nă Şuteu, de Legea cinematografiei. Mai sunt în România teatre, muzee, case memoriale, evenimente care au avut de suferit de pe urma lipsei de strategii şi a dezinteresului celor ce au deţinut portofoliul Ministerului Culturii.

Faptul că dl. Dacian Cioloş nu a acceptat în urmă cu vreo două luni, când a apărut această oportunitate, demisia mai mult decât necesară a Corinei Şuteu a fost una dintre cele mai mari greşeli comise de prim-ministrul care pleacă.

Nu ştiu care va fi viitoarea destinaţie a d-lui Dacian Cioloş. Nu mă aventurez nici să spun dacă domnia-sa mai are sau nu viitor politic în România ori dacă va prefera să îşi găsească rostul în luxoasele birouri şi bine plătitele posturi de la Bruxelles.

Un lucru îmi este clar. Acela că dincolo de greşeli, dl. Dacian Cioloş a oferit, prin întreaga lui activitate, o imagine asupra a ceea ce aş numi şansa normalităţii procesului de guvernare.

O situaţie şi o premisă pe care nu aş vrea deloc să le văd risipite în 2017 de cei ce vor prelua foarte curând exerciţiul puterii executive.