Klaus Iohannis a hotărât implicarea de urgenţă a Forţelor Aeriene Române pentru a evacua românii din Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele României, Klaus Iohannis. FOTO: Administraţia Prezidenţială
Preşedintele României, Klaus Iohannis. FOTO: Administraţia Prezidenţială

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a dispus luni, 16 august, implicarea de urgenţă a Forţelor Aeriene Române pentru evacuarea de pe Aeroportul din Kabul a cetăţenilor români aflaţi încă pe teritoriul statului afgan.

Această decizie a fost luată la propunerea premierului Florin Cîţu, având în vedere deteriorarea accelerată a situaţiei de securitate din Afganistan, necesitatea repatrierii cetăţenilor români aflaţi în statul afgan şi evaluările Celulei de criză interinstituţionale convocate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

„Preşedintele României a fost permanent informat cu privire la evoluţia situaţiei din Afganistan de către MAE şi celelalte instituţii care fac parte din Celula de criză interinstituţională, care îşi desfăşoară activitatea în regim permanent pentru analizarea evoluţiilor şi propunerea adoptării demersurilor concrete necesare. 

România va continua activ consultările şi coordonarea politice cu partenerii din Uniunea Europeană, aliaţii din NATO, inclusiv cu Statele Unite, pentru evaluarea evoluţiilor, a efectelor lor şi pentru adoptarea măsurilor care se impun pentru gestionarea acestora – atât în formatele regulate, cât şi în cele speciale, precum reuniunea extraordinară a miniştrilor afacerilor externe ai UE de marţi, 17 august, sau reuniunea de urgenţă a Consiliului Nord-Atlantic din aceeaşi zi”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Premierul Florin Cîţu a anunţat că 35 de români au cerut să fie aduşi din Afganistan, urmând a se pregăti o cursă aeriană specială în vederea aducerii lor acasă. Prim-ministrul le-a cerut tuturor românilor să părăsească de urgenţă Afganistanul.

Talibanii au intrat duminică în capitala Kabul şi au preluat controlul Palatului Prezidenţial, după ce în ultimele săptămâni au cucerit, pe rând, principalele oraşe ale Afganistanului, în urma retragerii trupelor americane şi NATO. Preşedintele ţării, Ashraf Ghani, a anunţat că a părăsit ţara pentru a evita vărsarea de sânge. Membrii Consiliului de Securitate al ONU se vor reuni în sesiune de urgenţă luni, la ora României 17:00, pentru a discuta despre situaţia de urgenţă din Kabul.

Vezi şi: România şi peste 60 de state, declaraţie comună despre situaţia din Afganistan: Cetăţenilor afgani şi străini care doresc să plece trebuie să le fie permis să o facă

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite