Juncker: Până la finalul lui 2018, în România ar trebui să se ajungă la un consens naţional în privinţa statului de drept şi a luptei anticorupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a spus marţi, în plenul Parlamentului European, că speră ca în România să se ajungă la un consens naţional în privinţa statului de drept şi a luptei anticorupţie până la preluarea preşedinţiei UE, la 1 ianuarie 2019, altfel România se va îndepărta şi mai mult de obiectivul aderării României la Spaţiul Schengen

„Din 2014 am spus că România, sub mandatul Comisiei pe care eu o conduc, trebuie să facă parte din Spaţiul Schengen. Mi-aş dori să obţinem asta înainte de finalul mandatului acestei Comisii. Doresc să atrag atenţia, şi este o observaţie nu neapărat către preşedinte, ci către Guvern şi Parlament, nu trebuie pus în pericol acest lucru prin îndepărtarea de principiile statului de drept. Dorinţa mea este ca în România, înainte de preluarea preşedinţiei Consiliului, să se ajungă la un consenes în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei. Este esenţial acest lucru, altfel Comisiei îi va fi greu să adopte în acord recomandările specifice pentru fiecare ţară”, a afirmat Jean Claude-Juncker, în cadrul dezbaterii din Parlamentul European la care participă şi preşedintele Klaus Iohannis.

„Poporul român a ştiut să se integreze într-o formă de complicitate cu UE, ca şi când ar fi fost un stat fondator. România este un furnizor de stabilitate, nu un consumator de stabilitate. Fără România, Uniunea Europeană nu ar fi completă. (...) România sărbătoreşte pe 1 decembrie Centenarul Marii Uniri. Şi poate e o sărbătoare românească, dar e şi o sărbătoare europeană, şi vom sărbători împreună”, a mai afirmat Juncker. 

Juncker a arătat că ţara noastră s-a clasat întotdeauna printre primele state europene, dând exemplu înfiinţarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), lucru pe care ceilalţi nu au avut curajul să-l facă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite