J.R. plătit de Ceauşescu. Proşti, dar mulţi

Dacă eşti ziarist undeva prin Occident, n-ai nicio idee, niciun chef de viaţă şi te presează şeful, că nici el n-are idei, dar are subalterni, ceea ce tu n-ai, ce faci?

Simplu. Dai o căutare pe net, că e gratis. Vezi că a murit J.R. şi te gândeşti că nu e nicio scofală, că nu iese nici de o ciorbă din subiectul ăsta. Dar, dacă te uiţi mai bine şi vezi un interviu al actorului devenit celebru pentru interpretarea cinicului magnat al petrolului din serialul Dallas?

Altă viaţă! Zicea Larry Hagman că a contribuit la căderea comunismului în România lui Ceauşescu pentru că serialul, în loc să-i dezguste pe telespectatorii mioritici prezentând realităţile crude ale lumii capitalului, din contră, i-a fermecat cu minunăţiile societăţii de consum. Acum miroase a subiect. Şi, dacă mai dai peste scrierea altui jurnalist care a aflat de la însuşi J.R. cum a primit bani de la Ceauşescu, dar a fost rugat să ţină secretul cât timp starul se afla în viaţă, ai dat lovitura. Salvezi ziua de muncă, îl salvezi şi pe şef, corporaţia e şi ea mulţumită. 

Te aşezi la tastatură şi rescrii povestioara. Dictatorul comunist fermecat de Dallas se decide să-i pună posterul lui Larry Hagman pe una dintre clădirile Bucureştilor. Adică, după celebra inscripţie de pe tribuna Giuleştiului, „Nici o masă fără peşte”, de înghiţea în sec tot navetistul între Triaj şi Gara Basarab, gândindu-se la pastrama de crap, şi nu la macroul congelat pe care îl băga Ceauşescu în magazine de două-trei ori pe an, ar fi trebuit să-l zărim pe clădirea Comitetului Central pe arogantul petrolist zâmbindu-ne cinic de sub uriaşa pălărie texană. Iar, pentru că actorul Larry Hagman a permis să-i fie folosită imaginea, s-a ales cu o pungă de hârtie burduşită de dolari, pungă pe care regimul i-a lăsat-o într-un WC dintr-o clădire guvernamentală!

Ce să vezi? Ceauşescu se temea pesemne de DNA, de ANAF sau de vreun flagrant instrumentat de DIICOT din moment ce nu i-a dat banii într-un mod mai simplu şi mai direct. Dacă afla presa din România şi scria ”Scînteia” că tovarăşul cheltuieşte valuta ţării într-o afacerea necurată, fără documente justificative şi fără decont? Se poate tovarăşi? Păi nu se poate! Dacă venea Curtea de Conturi şi îl lua la bani mărunţi?

În sfârşit, bine că J.R. a ajuns acasă cu dolarii pe care i-a şi cheltuit rapid, după cum zice ziaristul că i-a mărturisit actorul. Din păcate, după ce i-a dat banii, Ceauşescu s-a răzgândit din motive rămase neelucidate. Posterul lui J.R. nu a mai apărut în Bucureşti, fapt ce ar fi dus, fără îndoială, la victoria socialismului multilateral dezvoltat, şi nu la prăbuşirea regimului comunist în România. Şi noi sărmanii care credeam că socialismul a căzut din cauza defectelor sale interne care nu i-au mai permis să ţină pasul în competiţia cu lumea liberă!

E adevărat, România a ajuns un fel de ţară a nimănui despre care poţi să afirmi orice. Oricum, nu verifică nimeni nimic. Poţi să zici, ca în presa engleză, că insulele britanice stau să cadă sub invazia hoardelor de români, ceea ce ar fi mai groaznic decât Apocalipsa însăşi. Au mai scris asta şi în 2007, la intrarea României în UE şi nu s-a întâmplat. Nu-i nimic, merge şi în 2012, când se vorbeşte despre încheierea termenului în care se mai pot impune restricţii pe piaţa muncii pentru români şi bulgari. Poţi scrie cea mai absurdă poveste, pe care ţi-ar arunca-o orice editor la coş, dar dacă o plasezi în România sau dacă personajele sunt români, atunci ai toate şansele să o publici.

Acesta este statutul României în lume, am reuşit. Lumea merge înainte, balansul lumii se schimbă, noi ne-am câştigat renumele de curte a miracolelor pe plan mondial. Degeaba ne-am chinuit cu frunza, cu grădina din Carpaţi sau cu alte branduri de ţară. Iată că realităţile ne-au dus în cu totul altă direcţie.

Poate că în depresia provocată de criza globală, este nevoie de cineva să joace rolul clovnului junglei, să mai detensioneze atmosfera. Până la urmă, ar fi bine să iasă ceva bani din asta. Şi la circ se plăteşte bilet. Dar necazul este că nouă ne place să o facem pe gratis. Şi, când ne bagă cineva în seamă, chiar dacă spune nerozii, ne repezim la dulap, ne punem tichia cu ciucuri pe cap şi ne lăudăm în oglindă că am ajuns buricul lumii.