Ideea era ca absolvenţii să poarte pe piept cocarde pe care scria „Respectaţi independenţa Justiţiei”. Era un reproş discret şi tăcut la adresa lui Traian Băsescu, care în acea perioadă descinsese de câteva ori la şedinţele CSM şi avusese nişte contre cam contondente cu membrii acestui for.

Cum-necum, Traian Băsescu a prins de veste despre mişcarea absolvenţilor şi, în câteva minute, a găsit soluţia de a evita situaţia stânjenitoare în care urma să fie pus: şi-a improvizat şi el o cocardă pe care scria „Respectaţi independenţa Justiţiei” şi s-a prezentat cu ea pe piept la întâlnirea cu absolvenţii.

Sigur, e un episod absolut periferic în economia celor două mandate prezidenţiale ale lui Băsescu, dar el dă seama asupra unui lucru pe care îl cam ştim de mult: fostul preşedinte era un maniac al informaţiei prompte şi utile, un obsedat de a fi – cum el însuşi zicea – „cel mai informat om din România”. Pentru asta însă, trebuie să ştii ce să ceri colaboratorilor şi subordonaţilor, fie că vorbim de servicii secrete sau de funcţionari din Administraţia Prezidenţială.

Dezbaterea organizată de Klaus Iohannis marţi seara la Biblioteca Centrală Universitară nu ne-a adus prea multe noutăţi, dar măcar o informaţie certă am aflat: în cel puţin două momente critice pentru societatea românească, preşedintele Iohannis nu a primit informaţii prompte şi utile, livrate în timp real, astfel încât să poată preveni dezastrul, intervenind cu greutatea funcţiei sale.

Colegul Ion M. Ioniţă l-a întrebat pe preşedinte când a aflat despre existenţa acelor „alte centre de reflecţie” în care au fost elaborate legile şi ordonanţele privind legile Justiţiei şi codurile penale, despre care a vorbit în repetate rânduri fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader.

Răspunsul preşedintelui: ”Nu am auzit despre astfel de centre, nu ştiu despre ce a vorbit fostul ministru, cum în multe rânduri nu am înţeles despre ce a vorbit fostul ministru. Însă legile au fost elaborate în Parlament, într-o formă extrem de discutabilă. A fost acea comisie specială, care a lucrat foarte repede, după aceea s-a intrat în procedură de hiperurgenţă, eu am reuşit să aduc lucrurile într-o zonă de viteză rezonabilă, le-am trimis la Curte, le-am retrimis în Parlament. Partea preşedintelui este, evident, de a verifica legea când ajunge la promulgare. Însă despre aceste centre nu am avut cunoştinţă şi nici nu am auzit despre aşa ceva. Dacă ar fi fost, aş fi ştiut”.

Şi totuşi: despre centrele de reflecţie nu a vorbit doar Tudorel Toader, încă de acum şase luni, ci şi Augustin Lazăr, fostul procuror general. Iar maniera în care s-a lucrat în Comisia Iordache întăreşte suspiciunea că acele centre au existat: variantele finale ale amendamentelor apăreau în ultima clipă şi erau votate la foc automat, fără dezbateri şi fără explicaţii. Răspunsul preşedintelui, doar el, nu e o garanţie că acele centre nu au existat, ci arată doar că preşedintele nu a fost informat - şi nici nu s-a interesat după ce existenţa lor a fost făcută publică.

Clarice Dinu de la Hotnews l-a întrebat pe preşedinte dacă pe 10 august 2018 a avut dinainte informaţii privind ceea ce pune la cale Guvernul împotriva demonstranţilor. Klaus Iohannis: „N-am avut informaţii dinainte. Se pare că s-au pregătit în mare secret pentru această intervenţie în forţă şi cred că pot să spun fără exagerări că acea intervenţie a fost cea mai gravă intervenţie a statului împotriva cetăţenilor din România de la mineriadă încoace”.

Întrebat dacă a încercat atunci să ia legătura cu premierul Dăncilă, preşedintele a răspuns: „În acel moment premierul era plecat undeva, nu ştiu dacă intenţionat sau nu. Am luat legătura cu structurile din zona securităţii naţionale, dar deja paguba se produsese. Este o catastrofă”.

Nu cunosc mecanismele intime din stat astfel încât să-mi dau seama cum de am parcurs distanţa de la un preşedinte care cerea să fie „cel mai informat om din ţară” la un preşedinte pe care evenimente grave, cu consecinţe majore, îl iau pe nepregătite. Nu ştiu dacă serviciile secrete au fost cele care au sugrumat fluxul de informaţii către cea mai înaltă funcţie în stat sau dacă preşedintele a fost cel care a cerut să nu mai fie deranjat cu informaţii din anumite zone – cum ar fi, în cazul de faţă, zona guvernamentală sau parlamentară. Poate vom afla într-o zi, aşa, peste vreo 50 de ani...

Deocamdată, nu putem decât contemplăm consecinţele celor două episoade şi, trăgând linie, să constatăm că Klaus Iohannis şi-a atins fără greş un obiectiv pe care nu l-a enunţat niciodată, dar pe care i l-am bănuit de la bun început: nu a semănat deloc cu Traian Băsescu.

PS: Despre prestaţia Vioricăi Dăncilă pot spune doar că a învăţat la perfecţie lecţia celui mai mare consultatnt politic român, Ion Luca Caragiale. Indiferent de întrebare, face ea ce face şi ajunge la acelaşi răspuns: Crastavetele este un fruct dicotiledonat de culoarea galben-verzuie, face parte din familia curcubitaceelor, are tulpina în formă de vrej, se înmulţeşte prin seminţe şi are peste 98% apă. Gata”.