Guvern de uniune naţională, soluţie raţională pentru ieşirea din criză?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soluţie posibilă. Să vedem şi cât de probabilă în condiţiile în care, pe faţă, în România s-a deschis sezolnul de vânătoare şi situaţia devine presantă, cu uşoare accente incontrolabile.

În consecinţă, ar trebui să ne lămurim nu asupra a ce înseamnă un asemenea guvern, ci asupra posibilităţii reale de a se realiza o uniune naţională în România acestui moment. Aparent, e absolut imposibil să speri că vei putea pune la aceeaşi masă de negocieri pe reprezentanţii puterii şi cei ai opoziţiei, darămite să le şi ceri să redacteze un program comun de guvernare pentru a răspunde nevoii de a scoate ţara din criza profundă de acum şi a lansa un pod peste prăpastia care s-a creat între diversele grupuri sociale.

Există două variante de lucru logice.

  • Nu se poate forma un guvern naţional deoarece priorităţile principalelor partide politice din România încep să devină clar divergente, pro şi antieuropene. Din păcate, niciodată până acum nu am auzit din partea unor partide relevante pentru spaţiul nostru politic un asemenea discurs virulent, violent şi argumentat împotriva UE, a construcţiei europene şi a liderilor UE precum cel aparţinând unora dintre reprezentanţii de cel mai înalt nivel ai coaliţiei aflate la guvernare. De aici dificultatea de a imagina o situaţie care să-i determenine să semneze o eventuală platformă de guvernare sprijinind direcţiile construcţiei europene şi, cu toate forţele naţiunii, angajând România pe acest drum. Nu se poate, tot aşa cum nu văd nici pe cei din actuala opoziţie semnând o declaraţie comună de guvernare în care să se repete principiile Grupului de la Vişegrad, acceptând intrarea în curs de coliziune cu forţele pro-europene. În condiţiile scandalului suburban care ţine azi loc de politică, îi vedeţi cumva pe unii sau alţii semnând acum ceea ce a fost actul fundamental de voinţă asumat de partidele noastre politice care, în ciuda tuturor diferenţelor dintre ele, adoptau fără ezitare Declaraţia de la Snagov (21 iunie 1995) , actul fundamental de voinţă politcă ce ne-a deschis calea spre Europa? Nici vorbă, iar asta este o vulnerabilitate de securitate majoră pentru ţara noastră, poate cea mai importantă prin efectele de moment şi consecinţele pe care le-ar putea avea în viitor, într-un moment de cumpănă pentru Europa sau de instabilitate regională.
  • Se va putea forma un guvern de uniune naţională dacă principalii jucători de pe piaţa noastră politică vor realiza beneficiile unui asemenea demers. Beneficii de credibilitate pentru o Românie care să reafirme că este decisă să continue drumul său european şi euroatlantic, asumându-şi la modul cel mai serios obligaţiile care-i revin şi învăţând cum să scoată la maximum beneficiile ce i se cuvin. Ecuaţia de viitor este simplă şi, de aici, valoarea potenţială a acestei a doua variante de lucru: drumul de acum, vizibil, ne scoate din ceea ce este viitorul construcţiei europene, ne îndepărtează rapid de principiile şi valorile sale. Asta are drept consecinţă o ridicare a nivelului de neîncredere al pieţelor şi investitorilor externi, consecinţă dramatică dat fiind faptul că cea mai mare parte a comerţului exterior al României se face cu ţări din UE. Mai mult chiar, acum, datorită apariţiei acestei percepţii extrem, extrem de negative asupra capacităţii şi ştiinţei de guvernare guvernanţilor noştri, semnalul a fost considerat îndestul de serios şi de grav încât să fie înscris în analizele europene circulate în cancelariile din întreg mapamondul, reluat ca atare şi disemminat de analişti politici şi economici, preluat de organismele de prognoză. Or asta este o lovitură ce se poate dovedi mortală pentru oamenii de afaceri susţinători direcţi sau sponsori discreţi ai partidelor politice şi care, toţi, au o sensibilitate crescută la perspectiva de a-şi pierde banii din cauza unor mofturi politice. În acest sens, un guvern de uniune naţională, chiar dacă nu este soluţia ideală deoarece are evident o durată de viaţă determinată, poate fi soluţia agreată de ieşire din criză prin oferirea unor garanţii reciproce care să ducă la o uşurare, poate chiar la o ridicare a presiunii care începe să vină de la Bruxelles şi care ar putea să fie foarte dură şi însoţită de sancţiuni decise de Curtea Europeană de Justiţie.

În principiu, acestea sunt soluţiile logice.

După părerea mea, primul scenariu este sinucigaş, iar pe amatorii de aventuri sinucigaşe de acest gen îi invit să citească, mai jos, documentul pe care, în disperare, guvernul britanic îl propune UE în speranţa de a evita un dezastru absolut total şi de a mai amâna puţin impactul economic al ieşirii din sistemul avantajelor economice europene. Un ROEXIT ar avea efecte şi mai dramatice şi ne-ar obliga la alianţe politice cu cei din Vişegrad, cu toate concesiile politice posibile în anul în care Ungaria anunţă comemorarea Trianonului şi un partid politic din Transilvania ar putea solicita referendum regional pentru autonomie.

Al doilea scenariu ar fi garanţia că România rămâne sub acelaşi tip de garanţii multiple ca până acum, exact acelea care au garantat perioada de pace fără precedent de pe continentul nostru de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Un guvern de uniune naţională ar aduce pachetul necesar de garanţii de stabilitate şi credibilitate pentru ţara noastră prin restabilirea unor raporturi de normalitate cu instituţiile de la Bruxelles şi ieşirea noastră din poziţia de ţintă negativă autopropusă în toate jocurile europene.

Poate, aşa cum se aude destul de intens la Bruxelles, să fie o soluţie convenabilă pentru a conduce un asemenea tip de guvern şi a-l face credibil în relaţiile cu partenerii internaţionali? Cred că da, având în vedere performanţele sale în realizarea unui nivel consensual la nivelul Comisiei Europene în împărţirea banilor europeni pentru diversele proiecte naţionale, regionale sau continentale unde investiţia europeană a fost esenţială. Ai noştri nu vor bani europeni că e mai complicat cu proiectele alea, uite ce-a făcut OLAF care a îndrăznit să întrebe ceva şi la TELDRUM, spre exemplu.

Sigur că ar fi o soluţie excelentă şi am avea şi noi un Guvern reprezentat la reuniunile europene şi internaţionale. Aşa e, dar cum facem cu cei de la pct.1 pentru care UE a devenit duşman personal şi prioritar? Nu ştiu soluţia.

Poate însă că mai există un al treilea scenariu: Partidul decide prin Ordonanţă de Guvern că în România nu este criză. Altă întrebare?  

Draft BREXIT Agreement

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite