George Maior, la Adevărul Live: Nu există ofiţeri acoperiţi în Justiţie sau în politică

George Maior, fost director SRI: ”Nu s-au aprobat asemenea centre CIA. Poate declaraţia fostului preşedinte Iliescu a fost interpretată greşit”

Fostul director al SRI, George Maior, a declarat, la Adevărul Live, că nu există ofiţeri acoperiţi, nici în Justiţie, nici în politică, precizând totodată că afirmaţia lui anterioară, potrivit căreia ar exista ofiţeri acoperiţi în presă a fost interpretată în mod greşit.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Haideţi să fim foarte precişi, din nou, pentru că ultima dată m-a costat mult. Am fost interpretat, nu în sensul în care a fost părerea mea privind acest subiect. Din perspectiva incompatibilităţi legale bazate pe Legea magistraţilor din 2004, pe Legea SRI, etc., nu există nicio incompatibilitate: niciun ofiţer acoperit în Justiţie, vorbesc de SRI, sau în politică, Parlament. Deci să fie foarte clar. Se poate verifica. Cine spune că o Comisie de control poate verifica, minte. O spun cu toată răspunderea, inclusiv juridic. Orice afirmaţie a directorului are valoare juridică în raport de terţi în Comisia de control, dacă o anumită lămurire se naşte. Nu aş face asemenea afirmaţii tranşante, fără ca ele să fie acoperite“, a declarat Maior, la Adevărul Live.

Fostul şef al SRI a lămurit şi afirmaţia sa din ultimul interviu privind ofiţerii acoperiţi din presă. „În ceea ce priveşte aspectul legat de presă, în ultimul meu interviu în calitate de director SRI, ea a fost foarte clară. Nu am spus că sunt ofiţeri acoperiţi în presă, ci că România procedează la fel ca celelalte ţări democratice din UE în privinţa abordării a acoperiţilor în general. Deci, nu am spus: da, sunt ofiţeri acoperiţi în presă. Binenţeles că mulţi care mă iubesc, dintr-o parte a presei, a interpretat că am spus acest lucru“, a mai spus Maior.

Citeşte şi:

Fostul şef al SRI, George Maior, la Adevărul Live, despre afirmaţiile lui Iliescu privind închisorile CIA: Nu au existat asemenea centre speciale

Cât de dur este războiul informaţional declanşat de Rusia? Cum a fost atacată România? Ce vrea Vladimir Putin de la noi  Există partide româneşti finanţate de la Moscova? Acestea au fost doar câteva dintre întrebările la care a răspuns George Maior, fost director al Serviciului Român de Informaţii, în cadrul emisiunii Adevărul Live.

citeste totul despre: