George Maior, întrevedere cu William H. Webster, fost director al FBI şi CIA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul României la Washington, George Maior, a avut o întrevedere cu William H. Webster, fost director al FBI şi CIA, personalitate care în prezent este preşedinte al Homeland Security Advisory Council.

„Ambasadorul României la Washington DC, George Cristian Maior s-a întâlnit cu William H. Webster, personalitate marcantă a vieţii publice americane şi singurul demnitar american care a îndeplinit atât funcţia de director al FBI, cât şi pe cea de director al CIA, în mandatele preşedinţilor Jimmy Carter şi Ronald Regan“, precizează site-ul Ministerului Afacerilor Externe, fără a da detalii despre subiectele abordate de Maior şi Webster. 

În prezent, William H. Webster este preşedinte al Homeland Security Advisory Council, structură care oferă sfaturi şi recomandări autorităţilor în special despre posibile atacuri teroriste. 

De profesie jurist, William H. Webster a condus FBI-ul în perioada 1978-1987, iar în perioada 1987-1991 a condus şi CIA-ul. Din 2005, Webster a devenit  preşedinte al Homeland Security Advisory Council.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite