Gabriela Vrânceanu Firea Pandele, vârful de lance al destrămării USL

Gabriela Vrânceanu Firea Pandele, vârful de lance al destrămării USL

Senatorul PSD, Gabriela Vrânceanu Firea, aruncă cu săgeţi către partenerii liberali FOTO Mediafax

Senatorul PSD Gabriela Vrânceanu Firea s-a transformat în cel mai vehement critic al PNL, mânată de conflictul personal cu liberalul Marian Petrache. Plecând de la afirmaţiile care anunţă divorţul USL,  „Adevărul“ vă prezintă  harta completă a judeţelor în care PSD şi PNL au lăsat alianţa doar pe pliantele electorale şi au căutat să-şi formeze o altă majoritate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Alianţa USL, luată judeţ cu judeţ, se destramă pe zi ce trece. Ultimul scandal a răbufnit după ce Gabriela Vrânceanu Firea, preşedintele PSD Ilfov, care nu se înţelege nici în ruptul capului cu liberalul Marian Petrache, şeful CJ Ilfov, a cerut un pact de neagresiune între cele două partide pe plan local. „În acest moment, la Ilfov, USL nu mai există, deoarece PNL preferă să conducă la nivel local împreună cu PDL. Avem un vicepreşedinte de Consiliu Judeţean din partea PDL, ceea ce este inadmisibil, pentru că protocolul USL la nivel naţional interzice colaborarea de acest tip la nivel local“, a clamat Firea. Însă Gabriela Firea a uitat că, în vara anului trecut, consilierii PSD au votat  revocarea din funcţie a vicepreşedintelui CJ Cristina Manicea, membru PNL, ca şi Petrache.

La Botoşani, USL nu a rezistat nici patru luni de zile după câştigarea alegerilor. Conflictul a izbucnit între preşedintele liberal al Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, şi primarul social-democrat al municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc. După ce consilierii locali PNL au respins o serie de proiecte propuse de primarul Ovidiu Portariuc, social-democratii i-au acuzat pe liberalii de trădare.

În ultima lună a lui 2013, şeful PSD Botoşani, Andrei Dolineaschi, anunţa: „Să fim bine înţeleşi : domnul Ţurcanu a făcut alianţă cu PDL. În Consiliul Judeţean a dat mâna cu PDL“. Imediat după sărbători, Ţurcanu a cerut organizarea unui nou congres al USL, care să-i revalideze candidatura lui  Crin Antonescu la prezidenţiale, însă la centru, lucrurile par a se fi calmat. „Domnul Antonescu mi-a spus că nu susţine propunerea domnului Ţurcanu. Nu ştiaţi cine e Ţurcanu dacă nu vorbea“, a spus Ponta, după prima şedinţă a PSD din acest an.

„Resursa umană rămâne PDL“

Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a declarat în repetate rânduri că liberalii  „dinamitează” USL printr-un pact pe care l-au făcut cu PDL şi cu PP-DD. Ţuţuianu îl declară vinovat de acest pact chiar pe liderul PNL, Mihai Volintiru, care i-a caracterizat astfel pe democrat-liberalii din judeţ: „Resursa umană rămâne PDL“. Ţuţuianu îi acuză pe liderii PNL că au bătut palma cu PDL pentru mai multe proiecte din Consiliul Local Târgovişte, printre care şi schimbarea CA de la Compania de Apă Târgovişte.

În Alba, USL a funcţionat doar până la alegerile locale din 2012. Cele două partide, PNL şi PSD, s-au despărţit aproape oficial în momentul în care liberalii au decis să facă coaliţie cu PDL la Consiliul Judeţean Alba şi Consiliul Local Alba Iulia. În aceste structuri, PSD a fost scos din jocul puterii, după multe negocieri între partidele politice. Preşedintele PNL Alba, senatorul Teodor Atanasiu, a declarat că protocolul USL nu a fost valabil, în Alba, la alegerile locale pentru că USL nu a obţinut majoritatea voturilor alegătorilor. Alba este singurul judeţ din ţară unde PDL a câştigat alegerile locale.

Oficial, USL merge bine la Braşov şi, până acum, au votat împreună toate proiectele. În spatele acestei aparenţe, surse din cele două partide susţin că, pe plan local, PNL şi PDL se înţeleg mult prea bine. Consilierii PSD nu privesc liniştiţi prea buna colaborare dintre preşedintele CJ Braşov, Aristotel Câncescu, şi primarul George Scripcaru (PDL). Cei doi au decis, anul trecut, să colaboreze în cel mai mare proiect al Braşovului, respectiv Aeroportul. În plus, Aristotel Căncescu nu l-a mai atacat deloc pe George Scripcaru, deşi, în anii precedenţi, nu a pierdut nicio ocazie să facă acest lucru.

PSD , dragoste cu PDL

Social-democraţii îi arată cu degetul pe liberali că au trădat, că fac şi dreg împreună cu PDL, dar uită că, în unele judeţe, chiar ei au încropit alianţe politice cu oamenii lui Vasile Blaga. De exemplu, în judeţul Neamţ, USL este o himeră.

La Neamţ, USL a părut o construcţie fragilă încă din start, ţinând cont de relaţiile conflictuale ale liderilor judeţeni ai PSD (Ionel Arsene) şi PNL (Dorin Ursărescu), pe de o parte, şi preşedintele CJ Neamţ, Culiţă Tărâţă, singurul şef de judeţ din ţară al UNPR-ului.  Pe 1 iunie 2013, PSD a reuşit şi cu votul PDL să-şi impună şi cel de-al doilea vicepreşedinte la CJ Neamţ (Dan Manoliu), pe lângă Emilia Arcan (tot PSD) aleasă în funcţie în octombrie 2012. 

Deşi „căsătoria” PSD-PDL nu este oficializată printr-un document, în partea a doua a anului trecut la votul din plen s-a observat că alianţa funcţionează brici între PSD şi PDL.  La Consiliul Local Piatra Neamţ, primarul Gheorghe Ştefan nu are deloc dureri de cap, deoarece din cei 24 de consilieri, cei de la PDL (7) şi cei de la PSD (8) formează cu uşurinţă majoritatea simplă.

Adomniţei,  uitat de Nichita

Într-un alt mare oraş al Moldovei, la Iaşi,  social-democraţii i-au lăsat pentru prima dată în offside pe partenerii liberali. În timpul unei şedinţe din decembrie 2013, preşedintele Cristian Adomniţei (PNL) a suferit o primă înfrângere de când a preluat conducerea. O alianţă formată în acel moment între PSD, PP-DD şi PC a votat împotriva împărţirii unei sume de 400.000 de lei către mai multe comune din judeţ în detrimentul municipiului Iaşi.

Adomniţei a propus schimbarea criteriilor de alocare, dar consilierii au votat împotrivă.  În Consiliul Local Iaşi, este de notoritatea opoziţia falsă făcută în CL Iaşi de către aleşii PDL. Prietenia între liderul PSD Iaşi, Gheorghe Nichita, şi şeful PDL Iaşi, Gabriel Surdu, a fost criticată vehement inclusiv de către alţi membri de frunte ai democrat-liberilor, precum Dumitru Oprea.

Tot în zonă, la Suceava, primarul PDL Ion Lungu s-a distanţat de partid şi colaborează pentru aprobarea proiectelor cu PSD. În Consiliul Local, USL a dat câteva rateuri pe proiecte de hotărâre vizând insolvenţa societăţii de termoficare, PSD votând împreună cu PDL împotriva unor iniţiative ale PNL.

Judeţe unde USL rezistă cu greu

La Constanţa, PSD şi PNL sunt despărţite de Portul Constanţa, pe care administraţia Mazăre îl vrea din răsputeri în portofoliul său. Primul semnal negativ a venit la împărţirea ministerelor în cadrul alianţei de guvernământ USL. Ministerul Transporturilor a revenit PNL-ului, care, cu acordul tacit al PSD, nu agreează cedarea Portului Constanţa către administraţia locală. Primarul Radu Mazăre, liderul PSD Constanţa, a început să critice toţi miniştrii liberali care nu i-au îndeplinit visul. Câtă vreme Portul Constanţa rămâne în administrarea statului, prin Ministerul Transporturilor, PNL are în Radu Mazăre un inamic declarat.

Cluj: Frecuşuri din orgolii

La Cluj, s-au înregistrat unele probleme în USL, dar fără ca acestea să determine alte alianţe ale PNL sau PSD. Un moment penibil a fost la inaugurarea noii piste a Aeroportului Cluj-Napoca, în toamna lui 2013, când au trimis invitaţii de participare la eveniment  şi preşedintele Consiliului Judeţean, liberalul Horea Uioreanu, dar şi vicepreşedintele instituţiei, social-democratul Ioan Oleleu. Pe invitaţiile lui Oleleu scria „PSD vă invită la inaugurarea noii piste“, în timp ce Uioreanu a trimis invitaţiile în numele Consiliului Judeţean. Întrucât oficialităţile au primit câte două rânduri de invitaţii, unii s-au întrebat dacă este vorba despre acelaşi eveniment.

Vrancea, istorie tensionată

În patria lui Oprişan, prima schismă serioasă a apărut imediat după alegerile locale din vara lui 2012, când Nini Săpunaru a cerut conducerii centrale a PNL ruperea alianţei cu PSD şi PC în Vrancea, după ce în şedinţa de constituire a Consiliului Judeţean liberalii au fost „fentaţi“ de Marian Oprişan şi au pierdut postul de vicepreşedinte al instituţiei.

O lună mai târziu, Nini Săpunaru preciza: .„M-am hotărât să recunosc că nu există nicio colaborare cu PSD. Oprişan a recunoscut în discuţiile în patru ochi că ne urăşte, că are o problemă personală pe care nu a reuşit să o uite (n.r- în anul 2006, PNL şi PDL l-au îndepărtat din scaunul de preşedinte al CJ Vrancea pe Oprişan, care a revenit în funcţie cu ajutorul justiţiei şi al ministrului de atunci, Vasile Blaga). Decât să mimăm prietenia, mai bine acceptăm situaţia. Nu o să moară USL-ul pentru că nu ne înţelegem noi la Vrancea“, preciza Nini Săpunaru.

USL  Sălaj, sub semnul întrebării

Chiar dacă, la nivel declarativ, situaţia din USL Sălaj stă pe roze, practic, lucrurile scârţâie de ceva vreme. Mai evidente sunt frecuşurile dintre liberali şi social-democraţi în Consiliul Local Zalău, unde reprezentanţii celor două partide au, pe anumite proiecte de hotărâre, puncte de vedere divergente. Aşa s-a întâmplat şi la ultima şedinţă de Consiliu Local, unde nominalizarea de către PSD a Danielei Coţa pentru funcţia de preşedinte de şedinţă a fost contracarată de PNL cu o nominalizare proprie, liberalii propunându-l pentru această funcţie pe colegul lor Eugen Pop.

De mai bine de jumătate de an, USL scârţâie şi în Maramureş. Liderii partidelor membre s-au atacat destul de firav şi n-au mai avut nicio şedinţă comună de aproape un an.

Funcţionează, deşi nu era prevăzut

La momentul infiinţării USL, liderul PNL Bacău, Romeo Stavarache, sustinea că nu va accepta să facă niciun fel de alianţă cu Viorel Hrebenciuc sau cu reprezentanţii acestuia din PSD. Însă în acest moment, la nivelul judeţului, USL funcţionează mai bine ca oricând. Schimbarea de atitudine a lui Stavarache a avut loc - coincidenţă sau nu - după ce preşedintele CJ  Bacau, Dragos Benea, a preluat de la Hrebenciuc şefia organizaţiei judeţene a PSD.


Senatorul PSD, Gabriela Vrănceanu Firea, aruncă cu săgeţi către partenerii liberali Desen Vali Ivan
 



Pe aeeaşi temă:

PNL-istul Silaghi îl ironizează pe primarul PSD din Satu Mare, Dorel Coica, şi susţine că minte cu privire la unele proiecte de milioane de euro

Europarlamentarul Ovidiu Silaghi îl ironizează pe primarul PSD, Dorel Coica şi totodată dezaprobă cele declarate de edilul şef cu privire la proiectele pregătite pentru 2014, ce urmează a fi finanţate prin Zona Metropolitană. Potrivit lui Silaghi, suma de 147,2 milioane euro va fi imposibil de accesat în ciclul financiar 2014-2020, chiar dacă Coica a declarat contrariul.

Luna ianuarie decisivă pentru soarta USL la Botoşani

După un război neîntrerupt de peste un an, şefii USL de la Botoşani vor să tranşeze conflictul. În luna ianuarie vor avea loc noi tratative între liderii celor două partide. Liberalii susţin că vor lua o decizie radicală

PSD, şedinţă pentru Congresul dorit de PNL. Ponta: Antonescu nu susţine propunerea lui Ţurcanu

Social-democraţii s-au reunit astăzi, la sediul formaţiunii, pentru a discuta despre tensiunile apărute în alianţă, inclusiv despre propunerea liberalilor, de organizare a unui Congres în care Crin Antonescu să fie reconfirmat drept candidat oficial al USL la alegerile prezidenţiale.

USL, sau cum se organizează un eşec

În istoria post-decembristă a României, eşecul politic al USL e un eşec de o incontestabilă originalitate. Să cîştigi alegerile în chip detaşat, să obţii o majoritate parlamentară uriaşă, să vii la putere pe un fond de nemulţumire economică acută, imputabilă guvernelor anterioare, şi să reuşeşti, în mai puţin de doi ani, să ratezi sistematic, pe mai toate planurile, este o probă rară de inaptitudine managerială.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările