Felix Stroe, aflat în dizgraţia lui Dragnea, încă mai trage sforile în Guvern: şi-a pus un apropiat la conducerea unei direcţii din ANAF

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PSD Constanţa, Felix Stroe. Foto: Mediafax
Preşedintele PSD Constanţa, Felix Stroe. Foto: Mediafax

Preşedintele PSD Constanţa, Felix Stroe, care a fost de partea lui Mihai Tudose în disputa internă cu Liviu Dragnea, a reuşit să-şi impună oamenii în conducerea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), una dintre cele mai mari instituţii de control ale statului, potrivit psnews.ro. Mutarea a fost intermediată de noul şef al ANAF, Ionuţ Mişa. Felix Stroe nu a putut fi contactat.

Potrivit unei decizii publicate ieri în Monitorului Oficial, Florin Ursu, un apropiat al actualului şef al ANAF, Ionuţ Mişa, dar şi al lui Felix Stroe, potrivit PSNews.ro, este acum noul preşedinte al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), înlocuind-o astfel pe Raluca Maria Ţîncu. 

Totodată, Dorian Burduja, un alt apropiat al lui Felix Stroe şi al PSD Constanţa, a preluat conducerea Direcţiei Regionale Antifraudă Constanţa, instituţie subordoată ANAF. Daniel Marius Zamfiroiu a fost astfel eliberat din funcţie, se arată în Monitorul Oficial. 

Preşedintele PSD Constanţa, Felix Stroe, care a ocupat funcţia de ministru al Transporturilor, a fost de partea premierului Mihai Tudose în disputa cu Liviu Dragnea din luna ianuarie. „Partidul suntem noi. Nu e normal să decidă doar o mână de oameni“, susţinea Stroe. Până la urmă, Dragnea a ieşit învingător. 

 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite