Exagerările liderilor PNL. Cum au ajuns liberalii să compare atacurile din partid cu campania pentru prezidenţialele din SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colaj Florin Cîţu şi George W Bush. FOTO: EPA-EFE şi Getty Images
Colaj Florin Cîţu şi George W Bush. FOTO: EPA-EFE şi Getty Images

După ce s-a aflat că premierul Florin Cîţu a fost surprins de poliţiştii din Statele Unite conducând sub influenţa alcoolului, mai mulţi lideri PNL au încercat să îi ia apărarea, comparându-l pe Cîţu cu fostul preşedinte american George W Bush, care s-a aflat în centrul unui incident asemănător.

În pragul Congresului PNL, unde va fi hotărât noul lider al partidului, în presă a apărut informaţia conform căreia premierul Florin Cîţu, candidat la şefia formaţiunii, a fost arestat în urmă cu 20 de ani în Statele Unite, după ce a fost surprins la volan sub influenţa alcoolului, incident pe care prim-ministrul l-a recunoscut într-o conferinţă de presă. 

Liberalii care îl susţin în cursa pentru şefia PNL au reacţionat imediat şi au transmis mesaje de susţinere pentru premier, în care au comparat situaţia lui Florin Cîţu cu cea a lui George W Bush. Fostul preşedinte american a recunoscut că a fost arestat după ce a fost prins băut la volan. Deşi evenimentul avusese loc în 1976, o televiziune americană l-a dezvăluit cu cinci zile înainte de alegerile prezidenţiale din anul 2000, informează Dcnews.ro.

Preşedintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu, susţine că informaţia referitoare la condamnarea lui Florin Cîţu în SUA nu este o noutate şi că mai mulţi liberali se lăudau acum câteva luni că deţin informaţia care îl va desfiinţa pe şeful Guvernului, informează G4media.ro. Mai mult, Vîlceanu susţine că această informaţie a fost aruncată în contextul campaniei interne din partid, la fel ca în cazul preşedintelui George Bush. „Nimeni nu suportă mizeriile aruncate într-o campanie electorală. Aşa au încercat unii şi cu George W. Bush în campania electorală pentru alegerea preşedintelui SUA din 2000. George W. Bush a câştigat! Şi Florin Cîţu va câştiga preşedinţia Partidului Naţional Liberal”, a transmis liderul PNL.

Şi deputatul Florin Roman (echipa Cîţu) a asociat situaţia premierului cu cea a preşedintelui american. „Florin a greşit evident conducând in studenţie sub influenţa băuturilor alcoolice. La fel ca George Bush, fost senator si presedinte al SUA. Ca mulţi alţi senatori si congresmeni. Asumarea greşelii este însă un semn ca putem sa reparam ce am greşit. (...) PNL trebuie protejat de atacurile interne. Sunt cele mai nocive!”, a scris Roman pe Facebook. 

Despre asemănarea dintre cazul premierului Cîţu şi cel al preşedintelui american George W Bush a vorbit şi deputatul Alexandru Muraru. Acesta susţine că, în ambele cazuri, informaţia a apărut în plină campanie electorală.

„Acelaşi lucru i s-a întâmplat lui G. W. Bush, în 1976. La fel ca şi acum, informaţia a apărut în contextul unei competiţii electorale, semn că vechile practici nu sunt uitate. Bush a câştigat alegerile, dar nu înainte să recunoască fără ezitare fapta sa, dar admiţând că a învăţat lecţia acelei întâmplări”, a scris Muraru pe Facebook. 

Deputatul liberal acuză membrii echipei lui Orban, contracandidatul premierului la şefia PNL, că folosesc „practici pe care ani la rând le-am criticat la adversarii noştri”.

„Ieşim din graniţele raţiunii caricaturizându-ne colegii care au o altă opinie, fără să avem argumente. Umplem spaţiul public cu glume nesărate la adresa celor cu care altădată ne strângeam mâna, nefăcând altceva decât rău statutului nostru de partid aflat la guvernare.Premierul Florin Cîţu a făcut o greşeală în tinereţe, care a fost plătită şi niciodată nu a mai fost repetată. Asta înseamnă că a învăţat din acea greşeală”, a mai spus Murau.

Premierul Florin Cîţu a recunoscut într-o conferinţă de presă că în perioada petrecută în Statele Unite a fost prins la volan, după ce a consumat băuturi alcoolice. Şeful Guvernului a punctat faptul că nu se aştepta ca această informaţie să apară în urma competiţiei din PNL, ci mai degrabă dacă s-ar fi luptat PSD.

„Da, acum 20 de ani, a fost vorba de un DUI, este vorba de conducere sub influenţa alcoolului. Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. Este „a misdemeanor”, este o contravenţie. Am făcut o greşeală acum 20 de ani. Este interesant că în patru tururi de scrutin nu a apărut această informaţie, apare acum în competiţia internă din PNL", a declarat Florin Cîţu într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Vezi şi: Cîţu, întrebat dacă a fost închis două zile în SUA: Acum 20 de ani am condus sub influenţa alcoolului. Am plătit o amendă foarte mare. A trebuit să-mi vând maşina

Liberalii din echipa Cîţu îi iau apărarea premierului. Ce au spus despre faptul că a condus sub influenţa alcoolului în SUA

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite