Dragnea laudă votul privind familia tradiţională. Liderul PSD, ironizat pe Facebook: „Tu şi Irinuca vă încadraţi la familia tradiţională?“

Dragnea laudă votul privind familia tradiţională. Liderul PSD, ironizat pe Facebook: „Tu şi Irinuca vă încadraţi la familia tradiţională?“

Liviu Dragnea şi iubita sa. FOTO Mediafax

Liderul PSD, Liviu Dragnea, i-a lăudat pe colegii senatori care au votat proiectul pentru modificarea Constituţiei astfel încât „familia se bazează pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie“. După ce a anunţat că va merge să voteze la referendum, Dragnea a fost ironizat de numeroşi internauţi pe Facebook, fiind întrebat dacă el şi partenera s-ar încadra în categoria familiei tradiţionale.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Salut decizia Parlamentului referitoare la revizuirea Constituţiei privind definirea familiei. Referendumul va avea loc pe 7 octombrie şi va fi un moment crucial pentru valorile fundamentale ale societăţii româneşti. Am susţinut organizarea acestui referendum şi voi participa cu siguranţă la scrutin. Este cea mai democratică formă posibilă de exprimare a voinţei poporului român într-o chestiune de o profunzime spirituală deosebită. Nu va fi un vot pentru sau împotriva cuiva, pentru sau împotriva unor categorii de persoane. Va fi un vot despre cum ne dorim să arate societatea în care trăim. Eu voi vota fără ezitare pentru familie, în sensul ei tradiţional, pentru că, în opinia mea, valorile tradiţionale reprezintă rădăcinile unei naţiuni“,a fost mesajul lui Liviu Dragnea, după votul dat de senatori în ceea ce priveşte proiectul pentru modificarea definiţiei familiei în Constituţie. 

Imediat după anunţul său, Liviu Dragnea a fost ironizat pe Facebook pentru faptul că ar susţine acest demers, în condiţiile în care are o parteneră de viaţă cu apropoape 25 de ani mai mică. „Tu şi Irinucă vă calificaţi pentru familia tradiţională?“, a fost întrebat liderul PSD. 

De asemenea, lui Liviu Dragnea i s-a reproşat că nu sprijină şi alte iniţiative de modificare a Constituţiei, cum este cea a USR, „Fără penali în funcţii publice“. 

FOTO Facebook Liviu Dragnea

citeste totul despre: