PNL, răspuns pentru PSD: „Protejarea populaţiei în faţa valului de scumpiri a facturilor a fost o prioritate”

PNL, răspuns pentru PSD: „Protejarea populaţiei în faţa valului de scumpiri a facturilor a fost o prioritate”

Liderii PSD şi PNL FOTO Inquam Photos / George Călin

Partidul Naţional Liberal a răspuns criticilor pe care colegii social-democraţi din coaliţie le-au transmis miercuri, referitoare la măsurile pe care guvernarea trecută le-a luat pentru combaterea creşterii facturilor la energie.

Ştiri pe aceeaşi temă

În replică pentru comunicatul de presă transmis de PSD miercuri, liberalii susţin că „măsurile de protejare a populaţiei în faţa valului de scumpiri a facturilor la energie au fost o prioritate pentru Partidul Naţional Liberal şi preşedintele PNL, Florin Cîţu”. 
 
„Vom vedea daca există propuneri din partea celorlalte partide din coaliţie şi vor fi luate în considerare atunci când îmbunătăţesc cadrul legislativ actual.
   
Florin Cîţu a militat în mandatul său de prim-ministru pentru grăbirea procesului de adoptare a legii consumatorului vulnerabil de la începutul anului 2021. După parcurgerea parcursului parlamentar Legea nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie a fost adoptată şi cu votul parlamentarilor PSD.
 
Ulterior, Guvernul PNL a adoptat OUG 118/2021 care cuprindea schema de compensare a facturilor la energie de care urmau să beneficieze peste 7 milioane de români. Apoi, parlamentarii social democraţii au depus legea plafonării, care a fost respinsă chiar cu voturile parlamentarilor social democraţi”, se arată într-un comunicat de presă al partidului.
 
Formaţiunea condusă de Florin Cîţu a transmis că liberalii au înţeles „cât de important este” să îi ajutăe pe români pentru a putea să îşi achite facturile la energie pe timpul iernii. 
 
„Totodată, prin legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", care a fost votată şi de parlamentarii PSD, au fost incluse măsuri pentru a-i ajuta pe antreprenori, tocmai pentru a evita amplificarea efectelor negative în evoluţia economiei. (...)
 
Partidul Naţional Liberal şi Guvernul au propus şi adoptat măsuri pentru a combate efectele crizei energetice şi vor propune şi alte soluţii în viitorul apropiat. De asemenea, ministerul Energiei lucrează deja să extindă schema pentru marii consumatori de energie şi, totodată, să găsească un mecanism similar pentru IMM-uri şi nu numai. 
 
Suntem într-o coaliţie de guvernare, întotdeauna vom lua în considerare propuneri din partea celorlaţi membri ai coaliţiei, atunci când îmbunătăţesc cadrul legislativ actual”, se mai arată în comunicatul formaţiunii.
 
PSD a transmis că va propune coaliţiei de guvernare modificarea legislaţiei pentru protecţia consumatorilor faţă de creşterea preţurilor la gaze şi energie electrică. Social-democraţii critică măsurile adoptate de Guvernul PNL-UDMR şi promovate de ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi propune reglementarea unor sancţiuni pentru furnizorii care nu respectă plafoanele, dar şi extinderea schemei de ajutor pentru marii consumatori.

Citeşte şi: PSD critică măsurile adoptate de Guvernul anterior privind majorarea preţului la gaze şi energie electrică şi cere modificarea legislaţiei

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările