PSD s-a închipuit a fi partidul căruia i se îngăduie de acum înainte totul. În vreme ce incontestabilul artisan al victoriei, dl. Liviu Dragnea, s-a imaginat a fi la fel de puternic, de infailibil precum se imagina odinioară Nicolae Ceauşescu.

Social-democraţilor români şi trimişilor lor cvasi-permanenţi la televiziunile aservite le-a scăpat faptul că, cel mai adesea, Diavolul stă în detalii. Oricât de corectă rămâne observaţia că importante sunt votul şi cei ce depun minimul efort de a se prezenta la urne, oricărui strateg politic autentic îi e cu desăvârşire interzis să nu îşi proiecteze viitoarele mişcări politice ţinând deopotrivă seama şi de conduita aproximată a celor ce, din felurite motive, nu şi-au exercitat dreptul de a alege.

Aici au greşit amarnic dl. Dragnea şi servanţii lui.

În euforia victoriei, nomenclatura PSD a crezut că cele 18 procente din totalul celor înscrişi pe listele electorale ce i-au dat votul îi îngăduie să facă orice doreşte. Iar prima marea dorinţă a nomenclaturistului absolut Liviu Dragnea avea în vedere folosul propriu pe care era menit să îl satisfacă prioritar Ordonanţa 13/2017.

Dl. Dragnea, dl. Grindeanu şi dl. Iordache au avut naivitatea de a crede că, dacă emit respectiva ordonanţă mult după căderea serii, numai cu câteva ore înainte de intrarea în vigoare a unui noian de acte normative ce puneau în practică o seamă dintre promisiunile electorale ale PSD, fărădelegile din actul respectiv vor trece complet neobservate.

Nu e exclus nici ca, încă îmbătată de gustul victoriei, alianţa PSD-ALDE să nu fi luat în calcul o neaşteptată resuscitare a spiritului civic românesc.

Cert e că data de 31 ianuarie 2017 a marcat începutul intrării în vrie a principalului partid aflat la guvernare. PSD a reacţionat inadecvat la vocea străzii, a încercat să îi minimalizeze forţa. S-a pierdut în minciuni şi insulte la adresa protestatarilor, a recurs la injurii descalificante lansate de pe ecranele televiziunilor fidele de personaje absolut dezgustătoare, decredibilizate, de mahala, gen Gabriela Firea sau Şerban Nicolae ori foştii peremişti Lia Olguţa Vasilescu şi Codrin Ştefănescu. În forurile internaţionale din care este parte, partidul a fost în cel mai drastic chip pus la colţ, trecut în carantină de personaje importante din aceeaşi familie politică. Minciunile debitate în vizitele lui în străinătate de compromisul ministru de Externe Teodor Meleşcanu, tratat cam peste tot ca un ins nu tocmai frecventabil ce trebuie ţinut cât mai mult la uşă, nu au convins pe nimeni. La fel cum nu convinge nici dublul limbaj al premierului Grindeanu care seamănă nu doar fizic, ci şi comportamental cu alunecosul Tano Carridi din serialul Caracatiţa.

Conducerea PSD depune eforturi disperate spre a minimaliza nemulţumirile acumulate în partid şi care sunt departe de a se rezuma la ieşirile televizate ale ieşenilor Mihai Chirica şi Cătălin Ivan. Ieşirea de la începutul săptămânii a fostului premier Victor Ponta a pus, la rându-i, gaz pe foc. De aici un lung şir de întrebări. Ca de pildă:

1. Să fie oare ele un semn că dl. Ponta s-ar pregăti să revină în actualitate?

2. Remanierea guvernamentală anunţată miercuri marchează o anumită tectonică în partid care poate semnifica un pas înapoi al d-lui Dragnea?

3. Să fie oare acesta un prim decont al gloanţelor irosite aiurea de dl. Dragnea după alegeri, gloanţe ce au condus la decredibilizarea PSD?

Un singur lucru este sigur pentru moment. Desemnarea profesorului Tudorel Toader ca posibil viitor ministru al Justiţiei este un gest disperat al PSD în căutarea reparării onoarei pierdute şi în dorinţa disperate de a mai putea cât de cât să iasă în lume după pocinogul de neiertat cu Ordonanţa13.

Pe lângă toate aceste agitaţii a apărut tot mai evidentă realitatea că nici promisiunile electorale vizând creşteri salariale, teoretic intrate în vigoare, nu prea sunt puse în practică tocmai în conformitate cu făgăduielile făcute. Fie că actele normative aferente conţin cuvinte buclucaşe, limitându-le intenţionat aplicabilitatea (câte un bine plasat în medie care face ca, de exemplu, în unele cazuri, precum în educaţie, creşterea promisă de 15% să însemne zero), fie că nu au fost indicate şi asigurate sursele de finanţare . Am în vedere salariile din Universităţi sau din instituţiile de spectacole aflate în subordinea Consiliilor Locale şi Judeţene. La toate acestea se adaugă veştile îngrijorătoare legate de nivelul încasărilor bugetare care, pe primele două luni din an, s-au încăpăţânat să nu fie conforme ţintelor guvernamentale mult prea optimiste.

E prematur să spunem că PSD şi-ar fi compromis deja definitiv orice şansă de a face ca guvernarea exercitată împreună cu ALDE să fie una izbutită. Sigur e doar faptul că ar fi nevoie de mult mai multă înţelepciune decât cea dovedită de respectiva alianţă până astăzi. Modificările guvernamentale operate miercuri sunt un indiciu, fie el şi timid, în acest sens.

Marea întrebare e însă dacă domnii Dragnea, Grindeanu, Tăriceanu chiar ştiu ce înseamnă şi cum se foloseşte inteligenţa politică.