Despre facerea unui Putin de provincie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta ar urma un traseu pe care l-a avut şi preşedintele rus Vladimir Putin FOTO Reuters/gov.ro
Victor Ponta ar urma un traseu pe care l-a avut şi preşedintele rus Vladimir Putin FOTO Reuters/gov.ro

Preşedintele României, în deplin exerciţiu al graţiei, s-a hotărât aseară să lămurească parţial misterul „acoperitului“ care ar vrea să îi succeadă. Recunosc, la fel ca mulţi dintre cititori, n-am fost teribil de surprins. Aş fi fost dacă, de dragul exerciţiului folosesc acest nume, preşedintele ar fi nominalizat-o pe doamna... Dar mai bine să mă abţin, e inutil exerciţiul ăsta.

 
Rămân totuşi cu câteva lucruri după intervenţia încă-preşedintelui României:  

 - Felul în care au fost făcute publice dezvăluirile respective e absolut dezgustător. Nimic care să presupună mecanisme democratice sau instituţii funcţionale. Publicul e ignorat sau, în cel mai bun caz, tratat ca şi cum ar fi compus exclusiv din idioţi dezinteresaţi şi/sau manipulabili.

 
- Asta nu le scade din importanţă. Le face doar scârboase

- Serviciile secrete sunt în afară oricărui control civil. Din punctul ăsta de vedere România a eşuat lamentabil (în treacăt fie spus, nu mă pot abţine să nu aduc aminte aici de kilometrii de editoriale omagiale la adresa serviciilor apărute inclusiv în publicaţii respectabile).

România are anvergura unui funcţionar invidios de la o instituţie inutilă.

- Premierul a fost agent al unui serviciu secret care se ocupă cu informaţiile externe şi are şanse mari să fie preşedinte. Dacă vă sună cunoscut, asta e pentru că acelaşi traseu l-a avut Vladimir Putin.

- Dacă ţinem cont doar de detaliul de la punctul anterior, România e o caricatură de Rusia. Pretenţia de occidentalism rezistă doar până când unul dintre mai marii zilei se supără. Diferenţa e că nu are nici resursele (petrol, literatură etc.), nici ambiţiile Rusiei. România are anvergura unui funcţionar invidios de la o instituţie inutilă.

- Te-ai fi aşteptat ca la prima oră a dimineţii Parchetul să spună ceva. N-a zis. Mă îndoiesc că o va face. Semnalul transmis este oribil: instituţiile funcţionează doar pentru ticăloşi de rangul doi.  

- În altă notă, preşedintele ţării (omul cu cel mai mare număr de voturi adunate în dreptul numelui său) sugerează absenteismul pentru turul doi, pentru că presimte că favoritul său nu va avea acces acolo. E contraproductiv, jignitor, meschin şi de-a dreptul stupid.

Au să treacă şi alegerile astea, dar suntem obligaţi să ţinem minte.  

Ne-o folosi vreodată. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite