Ca urmare a demersurilor realizate în zona de educaţie, printre care cel mai rezonant a fost apelul public la nivel european pentru educaţie, semnat de zeci de europarlamentari şi personalităţi publice din domeniu, am devenit un actor relevant în acest proces fiind desemnat raportul Parlamentului European pentru construcţia politicilor europene în materie de educaţie digitală.

Educaţia reprezintă o investiţie în viitor. În niciun caz un cost. În contextul pandemiei, închiderea şcolilor şi universităţilor a generat un impact social şi economic greu de măsurat. De aceea, educaţia trebuie să devină o prioritate reală la nivel european. Educaţia reprezintă fundamentul construcţiei europene; este prima cărămidă care trebuie pusă la viitorul Europei; baza unei societăţi competitive, prospere, capabilă să ofere răspunsuri adecvate provocărilor acestui secol. Avem nevoie de investiţii majore în acest domeniu pentru a putea construi identitatea europeană, pentru a reduce decalajele de dezvoltare dintre statele membre şi din interiorul acestora, pentru a oferi cetăţenilor şanse egale de dezvoltare şi pentru a depăşi mare parte a problemelor cu care ne confruntăm în prezent.

Acolo unde statele membre eşuează, cum din păcate este cazul în România, Uniunea Europeană trebuie să intervină cu expertiză şi resurse pentru ca toţi europenii să aibă şanse egale. De la această premisă am plecat atunci când mi-am asumat responsabilitatea, ca membru şi ulterior vicepreşedinte ales al Comisiei pentru Educaţie şi Cultură (CULT) din Parlamentul European, de raportor pentru structurarea politicilor europene privind educaţia digitală. Am lucrat intens la acest raport şi, în prezent, pe masa Comisiei CULT se află un document de lucru privind strategia de digitalizare a Comisiei Europene – un cadru pregătitor pentru acest raport. Documentul stabileşte propunerile Parlamentului European în raport cu strategia privind digitalizarea educaţiei, pe care Comisia urmează să o facă publică în această lună. Alături de colegii mei, solicit Uniunii Europene intervenţii consistente pentru sprijinirea sistemelor de învăţământ din Europa şi pentru reducerea inegalităţilor dintre statele membre sau din interiorul sistemelor naţionale de educaţie.

Materialul menţionează în mai multe rânduri România, în special atunci când argumentează nevoia de combatere a acestor inegalităţi şi de suport suplimentar pentru statele care se confruntă cu deficienţe mari – de exemplu, am citat un studiu care arată că aproape o treime din elevii români nu au avut acces la educaţie după închiderea şcolilor din cauza pandemiei Covid-19, în timp ce în statele dezvoltate 90% dintre elevi au avut la dispoziţie instrumente de învăţare de la distanţă.

Creşterea competenţelor digitale ale tuturor cetăţenilor reduce inegalităţile şi oferă oportinităţi de dezvoltare

Nu cred că astăzi, după toate provocările pe care criza coronavirus continuă să le genereze, există cineva care să se îndoiască de importanţa digitalizării educaţiei şi a dezvoltării competenţelor digitale ale cetăţenilor. Alocarea de resurse, crearea de strategii şi intervenţia concertată în acest domeniu au devenit cu atât mai importante şi mai stringente cu cât digitalizarea educaţiei, a economiei, a administraţiei şi a serviciilor publice tinde să amplifice inegalităţile sociale şi decalajele de dezvoltare dintre indivizi, comunităţi, zone, regiuni şi state.

România este profund afectată de inegalitatea economică şi socială, iar digitalizarea – un proces necesar şi o oportunitate pentru România – riscă să afecteze major viitorul generaţiei tinere dacă nu este incluzivă, accesibilă pentru toţi.  Cum am mai atras atenţia, inclusiv în acest document, după închiderea şcolilor şi mutarea procesului educaţional în online, aproape 1 milion de copii au fost lipsiţi de acces la educaţie. Dar să nu uităm că aproape 1 din 5 români nu a utilizat niciodată Internetul şi că mai puţin de o treime au competenţe digitale cel puţin elementare.

Iată de ce Parlamentul European, prin intermediul Comisiei CULT şi a documentului-cadru pe care l-am propus, solicită:

-  investiţii majore pentru creşterea competenţelor digitale ale cetăţenilor europeni, indiferent de vârstă, şi pentru crearea de sisteme de învăţare pe tot parcursul vieţii. Adulţii, inclusiv vârstnicii, trebuie ajutaţi să deprindă aptitudini digitale, devenite tot mai necesare pentru activităţi cotidiene. Este nevoie de resurse financiare consistente, dar ele există.

-  10% din fondurile prevăzute în Planul european de relansare să fie orientate către educaţie, în special spre sistemele care se confruntă cu probleme structurale, precum slaba dezvoltare a infrastructurii, inegalitatea sau accesul limitat al elevilor la tehnologia digitală, aşa cum este cel din România.

Educaţia digitală presupune investiţii masive în conţinut educaţional specific, dar şi în profesori, părinţi şi elevi

Documentul oferă premise pentru o dezbatere extrem de importantă, atât la nivelul instituţiilor europene, cât şi în plan societal. Acesta vine cu abordări curajoase şi inedite, definind Internetul ca un bun public, care trebuie să fie accesibil tuturor, pentru a asigura oportunităţi egale.

De asemenea, propune o perspectivă realistă asupra actului educaţional, în care rolul de co-creatori este împărţit de profesori, părinţi, educatori, ONG-uri, autorităţi locale, experţi, instituţii de educaţie şi cetăţeni interesaţi, cu toţii participând activ la definirea obiectivelor, mecanismelor şi mijloacelor de transformare digitală a educaţiei, şi avansează şi soluţii pentru ca toţi aceşti stakeholderi să fie implicaţi, consultaţi, ascultaţi şi, acolo unde este cazul, sprijiniţi pentru a gestiona şi a se adapta cât mai bine la specificul educaţiei digitale:

-  programe şi instrumente pentru profesori, astfel încât aceştia să se familiarizeze şi să utilizeze cât mai eficient principiile şi metodele educaţiei online.

-  proiecte europene şi naţionale, finanţate din bugetul Uniunii Europene, pentru sprijinirea părinţilor care îşi ajută copiii să facă faţă cerinţelor educaţiei online.

Criza coronavirus a arătat, dacă mai era nevoie, că state mai puţin dezvoltate, cu un grad de instituţionalizare mai scăzut şi cu guverne incompetente, cum este cazul României, au nevoie de intervenţia şi sprijinul Uniunii Europene. Este cât se poate de evident că UE trebuie să-şi asume mai multe responsabilităţi în domenii cheie precum educaţia sau sănătatea. Este şi motivul pentru care am pledat, în acest document, pentru un rol mai important al Parlamentului European în domeniul educaţiei şi pentru dezvoltarea resurselor educaţiei online, la toate materiile, cu un conţinut personalizat şi adaptat nevoilor elevilor, ca formă complementară de instruire faţă de formulele convenţionale. În aceeaşi logică, documentul propune crearea unei Universităţi Online Europene, care să preia conţinut de la mai multe universităţi consacrate din spaţiul UE.

Alfabetizarea digitală trebuie să fie un proces la scara întregii societăţi

Având în vedere discuţiile care au loc în România, dar şi în celelalte state din Uniunea Europeană în legătură cu începerea şcolii şi cu posibilele scenarii – revenire integrală în clase, ore exclusiv online, o formulă hibrid – trebuie să subliniez că raportul pe care l-am realizat şi care este asumat ca poziţie a Comisiei CULT nu reprezintă o pledoarie pentru educaţia online. Digitalizarea nu înlocuieşte, ci completează educaţia din sălile de clasă. Documentul pleacă, însă, de la o realitate incontestabilă – transformarea digitală a societăţii şi a economiei se întâmplă acum, sub privirile noastre, cu contribuţia mai mare sau mai mică a fiecăruia dintre noi; suntem martori şi totodată actori ai acestei transformări fundamentale – şi atrage atenţia asupra nevoii unei intervenţii strategice, asumate la nivelul UE şi al statelor membre. Singura opţiune pentru a gestiona acest proces astfel încât nimeni să nu fie lăsat în urmă, iar competitivitatea Europei pe plan global să crească este aceea a acţiunii comune, a asumării de către UE a unui rol mai accentuat şi a investiţiei în resursa umană, adică în dezvoltarea competenţelor digitale ale tuturor cetăţenilor şi în implicarea lor în programe de învăţare pe tot parcursul vieţii.

În tot acest demers, o atenţie specială trebuie acordată copiilor şi persoanelor cu dizabilităţi şi nevoi speciale, celor dezavantajaţi. Aceştia trebuie să se afle în centrul eforturilor europene şi naţionale de creştere a calităţii educaţiei prin mijloace financiare şi instituţionale. În egală măsură, orice soluţie pentru educaţia digitală trebuie să ofere protecţie în faţa violenţei din spaţiul online (cyberbullying) şi să vizeze construirea de repere şi dezvoltarea de anticorpi pentru „fake news”. În special tinerii au nevoie de astfel de instrumente şi abilităţi, dar aşa-numita alfabetizare digitală este o necesitate la nivel mai larg în societate, în special în momente de criză, cum este cea în care ne aflăm în prezent, sau în contexte electorale, când polarizarea şi violenţa din spaţiul online se amplifică, iar dezinformarea devine o ameninţare reală.

Este nevoie de acţiuni coordonate Bruxelles - Bucureşti

Toate aceste aspecte sunt deja pe agenda Parlamentului şi a Comisiei Europene şi vom avea, fără îndoială, o dezbatere extrem de consistentă şi de productivă pe marginea politicilor privind digitalizarea educaţiei. Consultările realizate cu partenerii din România s-au dovedit un real succes, de aceea procesul va continua inclusiv în celelalte state membre, prin intermediul birourilor Parlamentului European. Pentru un impact real la nivelul sistemului de educaţie şi al societăţii în ansamblul său este nevoie de intervenţia strategică şi complementară a statului şi a Uniunii Europene. Avem nevoie de acţiune, de paşi concreţi, de un ghid complet de urmat la nivel european pentru ca educaţia de calitate să fie accesibilă tuturor, inclusiv prin folosirea mijloacelor digitale. Orice întârziere în transformarea digitală va costa enorm societatea europeană, iar România nu îşi permite să rateze acest moment dacă doreşte să îşi continue drumul spre dezvoltare. Cu sau fără ţara noastră, digitalizarea educaţiei s-a accelerat la nivel european iar evoluţiile semnificative în domeniu indică faptul că orice proces de acest fel are nevoie de implicarea activă a profesorilor, elevilor, studenţilor, părinţilor şi a tuturor celorlalţi actorilor interesaţi să contribuie la viitorul educaţiei.