„Prim-ministrul ţării este trimis în judecată pentru fapte penale grave”- un astfel de titlu de deschidere al oricărei publicaţii din orice ţară civilizată a Uniunii Europene ar fi stârnit un val de indignare (în unele ţări, chiar de ruşine naţională). Poate chiar manifestaţii în stradă pentru o demisie imediată astfel încât imaginea unei întregi ţări să nu fie distrusă pe termen cel puţin mediu, iar credibilitatea internaţională afectând serios actualele şi viitoarele relaţii diplomatice, economice şi culturale. „Inadmisibil că am ajuns ruşinea Europei” ar fi fost verbalizarea presiunii publice.

Poate chiar şi în România ne-am fi indignat vizavi de „halul în care au ajuns ăia; şi păreau o ţară serioasă”. Poate unii mai activi în şovinismul lor naţionalist s-ar fi bucurat că se fac alţii singuri de râs, dându-ne nouă, puilor de daci şi de romani, un plus de superioritate în faţa naţiilor occidentale.

Dar, iată, surpriză! Ni se întâmplă nouă. Din plin. Chiar de nu se cade, să lăsăm poporul să aibă alte griji decât indignarea că prim-ministrul României este trimis în judecată pentru corupţie, fals în acte şi alte odioşenii (poate nu se vor dovedi faptele, dar ruşinea rămâne!). Însă clasa politică ar trebui să reacţioneze imediat, în virtutea „interesului naţional”, evident!

Însă singura reacţie serioasă este întrebarea despre cum va reuşi Victor Ponta să mai facă un giumbuşluc să rămână în funcţie! Problema este pusă, însă, complet greşit!

Nu Victor Ponta ţine cu dinţii de fotoliu, ci un „consorţiu” de forţe politice, fiecare cu temerile şi fanteziile ei. Să le luăm pe rând…

Consider principalul vinovat pentru lipsa demisiei lui Ponta pe Preşedintele României, Klaus Iohannis. Dacă facem un minim exerciţiu de memorie, imediat după câştigarea alegerilor, Preşedintele a declarat că următorul lui proiect politic este obţinerea cu orice preţ a unui „guvern al meu”. Să lăsăm deocamdată deoparte dezbaterea vizavi de echidistanţa politică a Preşedinţiei, impusă de Constituţia noastră atât de prea mult violată.

Deci, ca urmare a acestei intenţii manifeste a lui Iohannis, calculul politic pentru PSD este simplu: chiar de ar vrea să scape definitiv de Ponta, partidul majoritar în parlament nu poate să sprijine plecarea acestuia. În cazul depunerii mandatului, PSD este obligat să se prezinte la Preşedinte cu o propunere de premier; Iohannis refuză fiindcă vrea un guvern PNL; PSD vine cu o a doua propunere. Dacă, însă, Preşedintele o refuză şi pe aceasta, se dizolvă parlamentul şi urmează alegeri anticipate. Garantat niciun singur parlamentar din oricare partid ne putem gândi nu doreşte acest lucru. Prin urmare, Iohannis poate folosi această pârghie de şantaj politic pentru a impune un guvern minoritar, altfel pleacă toată lumea acasă!

Cum ar putea PSD, în aceste condiţii să forţeze plecarea lui Ponta. Singura posibilitate este o retragere totală de la guvernare, încercând să o facă organizat şi nu în degringoladă. Evident, ar fi fost posibilitatea unei negocieri cu Iohannis, însă modelul teuton îi impune o încăpăţânare de granit monumental.

Există foarte probabilă o posibilitate de compromis, dar nu varianta unui guvern de tehnocraţi care să organizeze alegerile generale de anul viitor. Nu, cel mai probabil va fi o soluţie de „interes naţional”, surprinzătoare prin lipsa validării prin vot popular, deci cu o legitimitate democratică demnă de America de Sud.