Dăncilă, întrevedere supriză cu premierul Israelului. Ce au discutat cei doi lideri

Dăncilă, întrevedere supriză cu premierul Israelului. Ce au discutat cei doi lideri

Viorica Dăncilă şi Benjamin Netanyahu. FOTO EPA - EFE

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit, vineri, cu omologul israelian, Benjamin Netanyahu, anunţul fiind făcut prin intermediul unui comunicat de presă. Vizita liderului de la Palatul Victoria nu a fost anunţată public.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Aflată într-o vizită de lucru în Israel, prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut astăzi, 18 ianuarie 2019, o întrevedere cu prim-ministrul Statului Israel, Benjamin Netanyahu. Cei doi înalţi oficiali au salutat relaţiile excelente dintre cele două ţări, fapt reflectat şi de frecvenţa contactelor bilaterale la nivel înalt. În acest sens, s-a discutat şi despre organizarea, în prima parte a acestui an, a şedinţei comune a celor două guverne“, se arată în comunicatul de presă. 
 
De asemenea, sunt amintite domeniile de cooperare dintre România şi Israel. „Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reconfirmat interesul României pentru consolidarea şi aprofundarea relaţiilor cu Statul Israel în domeniul cooperării strategice, securitate cibernetică şi energetică, medicină, cercetare şi inovare.De asemenea, cei doi premieri şi-au exprimat satisfacţia pentru avansarea negocierilor în vederea încheierii Parteneriatului România-Israel în domeniul noilor tehnologii, de manieră să stimuleze interesul reciproc al comunităţilor de afaceri din cele două ţări, astfel încât să fie fructificate potenţialele economice bilaterale. A fost subliniată, de asemenea, importanţa consolidării relaţiilor în domenii precum sănătate, turism şi educaţie“, potrivit aceleiaşi surse.
 
În discuţia dintre cei doi lideri s-a discutat şi despre deţinerea preşedinţiei Consiliului UE de către România. „În continuare, au fost discutate posibilele modalităţi de cooperare dintre România şi Israel, inclusiv din perspectiva deţinerii de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Totodată, cei doi premieri, au avut un schimb de opinii cu privire la aspecte legate de situaţia internaţională actuală“, se mai arată în comunicat. 
 
În schimb, în informaţiile furnizate de Guvern nu se aminteşte nimic despre subiectul mutării ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: