Dan Diaconescu: „PPDD cere demisia lui Traian Băsescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Diaconescu declară că nu vrea să ajungă la Cotroceni decât în calitate de preşedinte al ţării FOTO Mediafax
Dan Diaconescu declară că nu vrea să ajungă la Cotroceni decât în calitate de preşedinte al ţării FOTO Mediafax

Dan Diaconescu a declarat vineri seara, la România TV, că PPDD îi cere preşedintelui Traian Băsescu să demisioneze în cazul în care îl va desemna premier pe Victor Ponta, deoarece preşedintele şi-ar încălca astfel promisiunea potrivit căreia nu îl va mai nominaliza ca prim-ministru pe liderul PSD.

“Nu vrem coabitare cu domnul Băsescu cum doreşte USL şi cerem oficial demisia domnului Băsescu începând de luni seara sau marţi seara, imediat ce îl va nominaliza pe domnul Ponta ca premier”, a declarat Dan Diaconescu, precizând că preşedintele ţării “şi-a încălcat din nou cuvântul în faţa naţiunii”.

De asemenea, Diaconescu a precizat că nu se va prezenta la consultările de luni, de la Cotroceni, deoarece  nu are o calitate oficială.

În ce îl priveşte pe Victor Ponta, patronul OTV a afirmat că “România este astăzi condusă de un prim-ministru care susţine că DD este în Laponia” şi a adăugat că, potrivit propriilor sale informaţii, “Liviu Dragnea l-a sunat pe Vasile Blaga să-l întrebe de rezultatul alegerilor, ceea ce arată că partidele sunt înţelese”.

De asemenea, Dan Diaconescu a glumit pe seama denumirii Uniunii Social Liberale :“Aţi auzit de unde vin iniţialele USL? De la: Urmează Sfârşitul Lumii”.

“Nu aş vrea să merg la Cotroceni decât ca preşedinte al ţării”,

a mai spus Diaconescu.

La dezbatere a fost invitat şi liberalul Ludovic Orban care l-a atacat pe Dan Diaconescu.

“Domnul Diaconescu are  fluenţă în vorbire, are un anumit şarm, are şi idei, nu neapărat originale. Le repetă de atâtea ori, încât lumea îşi închipuie că sunt ale sale”, a afirmat Orban care i s-a adresat, ulterior, direct lui Dan Diaconescu.

“Vorbiţi despre construcţia unei noi clase politice. Îmi pare rău, să construiţi o clasă politică alături de Monica Iacob Ridzi, Gigi Neţoiu... Vorbiţi că le-aţi plătit salariile celor de la Oltchim, plătiţi-le salariile angajaţilor OTV, că sunt neplătiţi din septembrie”, a spus Orban.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite